Știri 17 octombrie 2023
Cu acest prilej, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia, de la ora 7.00, Sfânta Liturghie la biserica „Sf. Dimitrie și Sf. Luca” din localitatea Horia.
Joi, de la ora 6.40, va săvârși Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală.
De la ora 18.00, ierarhul Tomisului va fi prezent în podcastul de dialog cu credincioșii „Cuvântul ierarhului” ce va fi transmis pe paginile de Facebook, Youtube și TikTok ale Arhiepiscopiei Tomisului.
Apoi, de la ora 21.40, va oficia Acatistul Maicii Domnului la Catedrala arhiepiscopală.
Astăzi este Ziua Internaţională pentru Eradicarea Săraciei.
Aceasta a fost marcată oficial de ONU și îşi propune să atragă atenţia lumii asupra necesităţii eradicării sărăciei, în special în ţările în curs de dezvoltare.
În prezent, 1 miliard de oameni din lume trăiesc în sărăcie extremă, adică cu mai puţin de 1.90 de dolari pe zi, şi mai mult de 800 de milioane îndură foamea şi malnutriţia.
Aproape 400 de milioane de copii din ţările în curs de dezvoltare trăiesc într-o sărăcie cruntă, în familii cu venit sub 2 dolari pe zi.
Aceasta este concluzia unui raport realizat de UNICEF şi Banca Mondială, care mai arată că jumătate dintre aceştia trăiesc în Africa sub-sahariană, iar o treime în Asia de Sud.
Camera Deputaţilor a adoptat, în calitate de for decizional, legea pensiilor speciale.
Aceasta a fost reexaminată după decizia CCR cu privire la pensiile de serviciu ale magistraţilor.
Astfel, au fost păstrate pragurile de impozitare de până la 20 la sută pentru partea de necontributivitate, dar şi majorarea anuală, cu câte patru luni, a vârstei de pensionare până la 60 de ani.
O nouă platformă online, dedicată combaterii dezinformării a fost lansată ieri.
Aceasta se numește “True – Adevărul gol-goluț” și își propune să vină în sprijinul publicului larg cu instrumente utile pentru identificarea știrilor false și a informațiilor distribuite în mediul online cu scopul de a dezinforma.
Platforma reuneşte articole, studii de caz, materiale video realizate în colaborare cu influenceri, dar şi materiale didactice care pot fi folosite în timpul orelor de curs.
410.000 de copii care provin din familii cu venituri reduse, vor primi anual un tichet de 500 de lei pentru haine și rechizite.
Guvernul a aprobat un program în acest sens pentru următorii patru ani.
Pentru preşcolari, condiţia este ca venitul mediu pe membru de familie să fie 633 de lei, iar pentru elevii din ciclul primar şi gimnazial 50% din salariul minim brut, a explicat ministrul proiectelor europene, Adrian Câciu.
El a precizat că părinții vor trebui să depună o cerere la școală până la sfârșitul acestei luni, iar banii vor fi încărcați pe carduri în noiembrie.
Medicamentele expirate vor fi colectate de către spitale.
Potrivit unor completări promulgate recent la Legea privind reforma în sănătate, unitățile sanitare publice sau private vor fi obligate să primească medicamentele expirate în scopul eliminării lor finale.
Costurile se vor asigura prin transferuri de la bugetul de stat către Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate. Medicamentele expirate sau neutilizate sunt considerate deşeuri periculoase, potrivit noilor prevederi.
Un nou document va fi obligatoriu la vânzarea autovehiculelor, de anul viitor.
Astfel, proprietarul va fi obligat să prezinte cumpărătorului un document numit RAR Auto-Pass, emis de Registrul Auto Român, care va conține informații despre starea tehnică, despre kilometraj sau eventualele deficiențe ale mașinii.
Potrivit RAR, starea tehnică a autovehiculului este un factor foarte important în reducerea accidentelor pe drumurile publice.