Știri 14 noiembrie 2023
Acesta a fost unul din cei 12 apostoli ai Mântuitorului Iisus Hristos şi era originar din cetatea Betsaida, din Galileea.
Lui îi spune Iisus Hristos „Urmează Mie”, iar Sfântul Apostol Filip a urmat cu entuziasm această chemare, care a văzut în persoana Mântuitorului pe Mesia cel aşteptat de poporul evreu.
A îndurat mari suferinţe şi ispite în strădania de a face cunoscută vestea cea bună printre popoarele păgâne.
Sfântul Apostol Filip a fost ucis la Ierapole, prin crucificare cu capul în jos.
Tot astăzi, Biserica Ortodoxă îl pomeneşte și pe Sfântul Grigorie Palama.
Acesta s-a născut în anul 1296, la Constantinopol, într-o familie nobilă şi evlavioasă.
A intrat în legătură cu monahismul încă din adolescenţă, iar în anul 1326 a fost hirotonit preot.
În jurul anului 1331, Sfântul Grigorie s-a stabilit în schitul Sfântul Sava de la Athos, unde a început să scrie şi să ţină predici.
S-a mutat la Domnul în anul 1359 şi a fost proclamat sfânt prin sinodul convocat în anul 1368 de către patriarhul Filotei.
IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sluji mâine dimineață la Catedrala arhiepiscopală ”Sf. Ap. Petru și Pavel”.
Ierarhul nostru va oficia, de la ora 6.40, Sfânta Liturghie.
După slujbă, va rosti rugăciunile pentru intrarea în postul Nașterii Domnului.
Astăzi este Ziua Dobrogei.
Aceasta marchează 145 de ani de la reintrarea Dobrogei în componenţa statului român modern.
Pe 14 noiembrie 1878 au intrat în vigoare două documente fundamentale, semnate de către domnitorul Carol I şi anume „Proclamaţia către dobrogeni“, respectiv „Înalt Ordin de Zi către Armată“.
Documentele arătau că „Dobrogea, vechea posesiune a lui Mircea cel Bătrân, face parte din România”.
Revenirea Dobrogei la statul român a avut o importanţă istorică deosebită, deoarece a devenit o cale de comunicare a României cu restul lumii.
Cu acest prilej, de la ora 17.00, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului , va fi prezent la proiecția documentarului Flavours of Romania-Dobrogea și la un spectacol al tradițiilor dobrogene, la Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin” din Constanța.
Tot astăzi este și Ziua Mondială a Diabetului.
Aceasta are loc în fiecare an în data de 14 noiembrie, la iniţiativa Federaţiei Internaţionale de Diabet, cu sprijinul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.
Specialiştii spun că numărul persoanelor bolnave de diabet este în creştere.
Astfel, din anul 2008, când au fost realizate testele de screening pentru sănătatea populaţiei, au intrat în evidenţe cu aproape 50 la sută mai mulţi diabetici, faţă de câţi erau până atunci.
Medicii spun că cea mai importantă cauză a diabetului este obezitatea.
De asemenea, un stil de viaţă neadecvat, lipsa efortului fizic sau alimentaţia nepotrivită sunt factorii care favorizează apariţia diabetului.
CRTS Constanța și Primăria Orașului Năvodari organizează o acțiune de donare de sânge.
Aceasta se va desfășura sâmbătă, 18 noiembrie, între orele 08.30 – 13.30, la Centrul de Zi pentru Copii și Persoane în Vârstă.
Sunt așteptate toate persoanele sănătoase din Năvodari și localitățile învecinate care doresc să îi ajute pe pacienții ce au nevoie de tratament transfuzional.
Elevii vor primi săptămâna aceasta primele burse din acest an școlar.
Mâine, trebuie achitate sumele pentru septembrie și octombrie, iar din 15 decembrie, banii vor intra lunar. Deocamdată, Ministerul Educației nu a anunțat dacă va modifica regula de acordare a burselor de merit, în condițiile în care s-a constatat că aproape 8.500 de copii le vor primi, deși au medii sub 5.