Știri 23 noiembrie 2023
A trăit în timpul domniei voievodului Matei Basarab şi a domnitorului Constantin Brâncoveanu.
De tânăr a fost tuns călugăr la Schitul Iezerul-Vâlcea, un schit retras, unde a primit numele Antonie.
Apoi, cu binecuvântarea egumenului, s-a retras la viaţă pustnicească în Muntele Iezerul din apropiere, prin anul 1690.
Pentru viaţa sa curată, sfântul a primit de la Dumnezeu darul înainte-vederii şi al vindecării.
Cuviosul Antonie s-a mutat la Domnul, înainte de anul 1714 şi a fost înmormântat de egumenul Schitului Iezerul.
Pentru viaţa şi nevoinţele sale, Sfântul Sinod al Bisericii noastre a hotărât în anul 1992, ca el să fie trecut în rândul sfinţilor.
Sfintele Moaşte ale Cuviosului Antonie au fost aşezate în Biserica Schitului Iezer, iar o părticică din Sfintele sale Moaşte se află şi la Schitul Darvari din Bucureşti.
IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va fi prezent astăzi, la ora 18.00, în podcastul de dialog cu credincioșii Cuvântul ierarhului.
Acesta va fi transmis pe paginile de Facebook, Youtube și TikTok ale Arhiepiscopiei Tomisului.
Apoi, de la ora 21.40, va oficia Acatistul Maicii Domnului la Catedrala arhiepiscopală.
Mâine, de la ora 6.40, ierarhul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală.
Sâmbătă, în Biserica Ortodoxă este cinstită Sfânta Mare Muceniță Ecaterina.
Astfel, de la ora 8.00, IPS Teodosie va săvârși Sfânta Liturghie la biserica „Sfânta Ecaterina” din localitatea Tuzla, iar de la ora 14.00, va oficia slujba de Sfințire Mică a Apei (Aghiasma Mică) la parohia „Sfânta Ecaterina” din cartierul Tomis Plus.
De la ora 16.00, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși Taina Sfântului Maslu, la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” din localitatea Comana, județul Constanța.
Apoi, de la ora 21.40, va oficia Acatistul Învierii Domnului la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”.
Duminică, în Biserica Ortodoxă este cinstit Sfântul Stelian Paflagonul.
Cu această ocazie, de la ora 8.00, ierarhul nostru va oficia Sfânta Liturghie la biserica „Sfântul Stelian” din localitatea Săcele, iar
de la ora 16.00, va oficia Taina Sfântului Maslu și slujba de sfințire a altarului de vară la biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Mangalia.
Arhiepiscopia Tomisului organizează cea de a cincea ediție a acțiunii umanitare ”De Crăciun, fii bun!”.
Aceasta se desfășoară până pe 10 decembrie și are ca scop sprijinirea a aproximativ 3000 de familii sărace din peste 40 de sate constănțene.
Astfel, este organizată o colectă de alimente neperisabile, articole de igienă și jucării în parohiile urbane din Constanța, Mangalia, Medgidia, Năvodari, Hârșova, Ovidiu, Eforie, Negru-Vodă, Techirghiol și Cernavodă.
Mai multe informații pot fi obținute de la preoții parohiilor urbane din cuprinsul Arhiepiscopiei Tomisului.
Tablourile de patrimoniu găzduite de Muzeul Rural de la Topalu, vor putea fi prezentate în expoziții temporare în Capitală.
Anunțul a fost făcut de către directorul Muzeului de Artă Constanța, Lelia Rus-Pîrvan.
Muzeul Rural ”Dinu și Sevasta Vintilă” din Topalu este cel mai mare din Europa și găzduiește aproape 200 de lucrări semnate de mari maeștri ai artei moderne românești, printre care Theodor Pallady, Gheorghe Petrașcu, Nicolae Tonitza sau Francisc Șirato.
Este vorba despre 182 lucrări de pictură, 30 de grafică și 16 sculpturi.
Podul peste Dunăre de la Brăila va fi deschis circulației și noaptea, din 30 noiembrie.
Anunțul a fost făcut de CNAIR, chiar dacă antreprenorul din Italia a demontat complet doar una din cele patru macarale de la pilonii construcţiei.
De la inaugurarea podului, din iulie, circulaţia a fost închisă pe timpul nopţii, de luni până vineri, pentru demontarea macaralelor, aşa cum prevede programul de lucru asumat de constructor.
Șoferii fie au fost nevoiţi să plătească trecerea Dunării cu bacul, fie să aştepte dimineaţa, pentru redeschiderea circulaţiei.
Un studiu al Organizației ”Salvați Copiii” concluzionează că inechitatea este prezentă în viața copiilor români încă de la naștere.
9,6% dintre familiile monoparentale erau expuse riscului de sărăcie, în anul 2019, potrivit statisticilor, iar proporția s-a dublat la 18,2% în anul 2020 și a crescut apoi la 23% în 2021.
Astfel, unul din doi copii se află în risc de sărăcie severă sau excluziune socială, fapt ce conduce la abandon școlar și discriminare.
Același studiu arată că România este în topul mortalității infantile, peste media europeană.
În ultimii doi ani a crescut dramatic mortalitatea maternă, aproape jumătate dintre nașterile la mame sub 15 ani fiind înregistrate în țara noastră, iar una dintre cauzele majore ale acestei stări de fapt este sărăcia.
O nouă sesiune Rabla Plus pentru persoanele fizice începe de astăzi.
Astfel, până pe 8 decembrie, programul se va derula pentru cei care vor să-și înlocuiască mașina veche cu una electrică sau hybrid.
Bugetul disponibil este de 72,6 milioane de lei, potrivit ministrului mediului, Mircea Fechet.
Conform Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile, autoturismele electrice au ajuns să deţină, în România, la finele lunii octombrie a acestui an, o cotă de piaţă de 23,8%.