Știri 22 ianuarie 2024
Ierarhul nostru va oficia mâine, de la ora 6.30, Sfânta Liturghie.
Miercuri, 24 ianuarie, de la ora 6.15, va săvârși Sfânta Liturghie, apoi va participa la manifestările dedicate Zilei Unirii Principatelor.
Joi, Biserica Ortodoxă Română îl va cinsti pe Sfântul Ierarh Bretanion, episcopul Tomisului.
Cu acest prilej, ierarhul nostru va oficia, de la ora 7.30, Sfânta Liturghie la mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului, Sfinții Nicolae și Bretanion”, din apropierea localității 23 August.
Tot joi, de la ora 18.00, va fi prezent în podcastul de dialog cu credincioșii „Cuvântul ierarhului” ce va fi transmis pe paginile de Facebook, Youtube și TikTok ale Arhiepiscopiei Tomisului.
Apoi, de la ora 21.40, ierarhul Tomisului va oficia Acatistul Maicii Domnului la Catedrala arhiepiscopală „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”.
Lucrările de înnisipare au fost finalizate în stațiunea Eforie.
Plaja a fost refăcută pe 5,7 kilometri, de la Portul Belona până la limita cu Tuzla, a anunţat Administraţia Naţională Apele Române.
Potrivit acesteia, mai sunt în derulare lucrări de mediu care vizează revigorarea ecosistemului marin, dezvoltarea unor specii pierdute și protejarea biodiversităţii.
Farmaciile vor putea elibera antibiotice fără prescripție medicală, dar numai doza pentru 3 zile.
Așa prevede un Ordin al Ministerului Sănătății, publicat în Monitorul Oficial. Până acum, antibioticele puteau fi eliberate în farmacie doar cu rețetă de la medic.
Consumul de antibiotice crește în sezonul rece, iar România se află pe locul trei la nivel european în ceea ce priveşte rezistenţa la antimicrobiene, conform statisticilor.
De asemenea, într-un an, 4,2 milioane de români au avut reţetă compensată sau gratuită pentru tratament cu antibiotic.
Salariile de bază pentru funcţiile de conducere din unităţile de învăţământ au fost stabilite prin hotărâre de guvern.
De asemenea, au fost eliminate inechităţile salariale existente.
Principiul stabilit este ca salariile de bază pentru aceste funcţii să fie peste nivelul maxim al profesorilor cu dirigenţie.
Directorii şi directorii adjuncţi vor avea, în această lună, o creştere brută medie de 30 la sută faţă de decembrie 2023, iar în total majorarea din acest an va fi de peste 36 la sută faţă de finalul anului trecut.
România este pe locul al treilea la nivel european în ceea ce privește bullyingul în școli.
Așa arată un raport al Organizației Mondiale a Sănătății, potrivit căruia, 35% dintre copii sunt victime ale agresiunii la școală.
Ministerul Educației vrea să implementeze la nivel național un program prin care educatorii să poată preveni această manifestare de la vârste foarte fragede.
Ministerul Mediului va lansa programul “Rabla pentru sobe”.
Acesta are ca scop înlocuirea a 50.000 de sobe vechi și poluante cu altele noi, eficiente și ecologice.
Astfel, va fi acordată o finanțare pentru cumpărarea de dispozitive de încălzire cu randament de minim 80% şi emisii mici de poluanţi.
„Propunerea este de a finanţa 70% din costurile unei astfel de sobe, dar nu mai mult de 10.000 lei de persoană”, a declarat ministrul Mircea Fechet.
NATO lansează în această săptămână cel mai amplu exerciţiu al său de la sfârşitul Războiului Rece.
Acesta va „demonstra capacitatea de a desfăşura rapid forţe din America de Nord şi alte părţi ale alianţei pentru a consolida apărarea Europei”, în eventualitatea unui conflict cu „un adversar de aproape acelaşi calibru”, transmite agenția Reuters.
Exercițiul se va încheia în luna mai și vor participa în jur de 90.000 de militari.