Știri 8 martie 2024
Cu acest prilej, în această după amiază, de la ora 17.00, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia slujba Vecerniei la mănăstirea Văcăreștii Noi din apropierea localității Lumina.
Mâine, de la ora 8.30, va săvârși Sfânta Liturghie tot la mănăstirea Văcăreștii Noi, cu ocazia hramului.
Noaptea, de la ora 21.40, ierarhul nostru va oficia Acatistul Învierii Domnului la Catedrala arhiepiscopală.
Duminică, de la ora 8.00, va săvârși Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală, iar de la ora 16.30 va oficia Taina Sfântului Maslu și Sfințirea Icoanei Maicii Domnului Prodromița la biserica „Nașterea Maicii Domnului” din Murfatlar, apoi va sfinți o altă icoană a Maicii Domnului, Gorgoepikoos, la mănastirea Basarabi.
Astăzi este Ziua Internațională a Femeii.
Sărbătoarea a fost oficializată de Organizația Națiunilor Unite în anul 1975.
A debutat în primii ani ai secolului trecut ca o sărbătoare politică și socială, apoi s-a transformat treptat, într-o zi în care bărbații își exprimă dragostea și afecțiunea pentru femei.
De asemenea, ziua de 8 martie este o zi importantă pentru sărbătorirea realizărilor economice, globale și sociale ale femeilor din întreaga lume.
Totodată, această zi este văzută în multe țări și drept prima sărbătoare a primăverii iar în România, astăzi se sărbătorește și Ziua Mamei.
Încă 13 kilometri din Autostrada Bucureştiului vor fi deschişi la sfârşitul lunii.
Anunţul a fost făcut de Ministerul Transporturilor.
A început etapa de pre-recepţie pentru lotul dintre Jilava şi Popeşti – Leordeni, 13 kilometri de şosea care se vor conecta cu lotul Bragadiru – Jilava de 10 kilometri inaugurat în noiembrie 2023.
Legătura cu Autostrada Soarelui – A2 se estimează a fi terminată în iulie-august.
Școlile gimnaziale trebuie să organizeze în următoarele două săptămâni ședințe cu părinții elevilor care vor da Evaluarea Națională.
Așa prevede un document al Ministerului Educației.
La aceste întâlniri vor fi discutate rezultatele obținute de elevi la simularea Evaluării Naționale, iar profesorii trebuie să prezinte măsurile care vor fi luate la nivelul școlii sau clasei pentru îmbunătățirea performanțelor.
Termenul de 22 martie este pentru organizarea de întâlniri cu părinții.
Unităţile din învăţământul preşcolar vor fi obligate să monteze camere de filmat în interiorul şi exteriorul clădirilor.
Potrivit proiectului de lege, toate creșele și grădinițele, indiferent dacă sunt din sistemul public sau privat, vor fi obligate să instaleze sisteme de monitorizare audio-video în sălile de clasă, de festivități, de mese, pe holuri și în exteriorul clădirilor.
Părinții vor putea accesa imaginile transmise pe toată perioada în care copiii se află în aceste spații.
Folosirea recipientelor de plastic de unică folosinţă va fi interzisă cel mai târziu din 2030 în toate barurile şi restaurantele din Uniunea Europeană.
Este una dintre prevederile unui acord pentru reducerea deşeurilor rezultate din ambalajele de plastic, asupra căruia s-au pus de acord eurodeputaţii după negocieri intense.
Tot din ianuarie 2030 vor fi interzise şi alte ambalaje din plastic precum mini-flacoane de şampon în hoteluri, pliculeţele cu sosuri sau ambalajele din plastic pentru fructe şi legume neprocesate.
Comisia Europeană a aprobat o schemă de ajutor de stat în România în valoare de trei miliarde de euro pentru a sprijini instalarea de unități de producere a energiei din surse regenerabile.
Schema se referă la instalațiile eoliene și fotovoltaice, iar ajutorul de stat va fi acordat prin intermediul unei licitații destinate potențialilor dezvoltatori.
Acest ajutor va fi returnat ulterior de companii.