Știri 29 martie 2024
Mâine, la Catedrala arhiepiscopală, ierarhul nostru va oficia de la ora 7.00, Sfânta Liturghie, iar de la ora 21.40, Acatistul Învierii Domnului.
Duminică, de la ora 8.00, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși Sfânta Liturghie la mănăstirea Strunga, care și-a sărbătorit hramul Buna-Vestire.
Constănțenii sunt invitați la Marșul pentru Viață.
Acesta se va desfășura mâine la ora 13.00, la Catedrala Arhiepiscopală Sf. Ap. Petru și Pavel.
Se va pleca pe traseul: Piaţa Ovidiu, Strada Mircea cel Bătrân, Capitol, Capela Sfinții Îngeri, Spitalul Județean și retur.
Scopul marşului este sensibilizarea întregii societăţi în privinţa avortului şi a efectelor negative ale acestuia asupra familiei şi civilizaţiei umane.
Acţiunea este organizată de Arhiepiscopia Tomisului, cu sprijinul Asociațiilor afiliate la Mișcarea Provita.
Românii vor da ceasurile cu o oră înainte în noaptea de sâmbătă spre duminică.
Astfel, România va trece la ora de vară, iar ora 3 va deveni ora 4.
Măsura se aplică în România din anul 1979 şi permite folosirea optimă a luminii naturale şi reducerea iluminatului artificial.
Tarifele RCA rămân plafonate până la 30 iunie.
Ministerul Finanțelor a publicat noul proiect de ordonanţă de urgenţă.
Şeful Executivului a declarat că scopul măsurii este de a combate riscul de creştere excesivă a preţurilor din cauza dezechilibrelor produse anterior pe această piaţă.
Transportul feroviar va trece duminică, la ora de vară, iar de luni, 1 aprilie, intră în vigoare o nouă majorare de prețuri.
Tarifele la care se vor aplica cele mai mari majorări sunt cele pentru suplimentele de pat la vagoanele de dormit şi vagoanele cuşetă, însă există şi preţuri care vor rămâne neschimbate.
Conducerea CFR Călători a explicat că majorarea este o necesitate din cauza presiunilor financiare şi operaţionale cu care se confruntă industria feroviară.
Ultima scumpire a fost făcută de CFR în luna decembrie a anului trecut.
Elevii și studenții cu vârste până la 26 de ani pot achiziționa calculatoare cu bani de la stat.
Ajutorul este destinat copiilor și tinerilor cu venituri reduse, de cel mult 500 de lei pe membru de familie.
Aceştia trebuie să depună până pe 20 mai cererile și dosarele cu actele doveditoare pentru a primi sprijinul în valoare de 200 euro acordat în cadrul programului derulat de Ministerul Educației pentru achiziționarea de calculatoare.
Anul trecut au fost aproape 2.200 de beneficiari, marea majoritate elevi.
Supermarketurile nu vor fi închise în weekend.
Premierul Marcel Ciolacu a declarat ieri, că ”nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend” și că dorește închiderea acestui subiect.
Declarația vine după ce subiectul s-a aflat în atenția opiniei publice, odată cu propunerea venită din partea comercianților mici și mjlocii.
În plus, premierul a subliniat că, la ora actuală, România nu se mai află în situaţia din perioada pandemiei.