Știri 8 aprilie 2024
Aceasta se va desfășura miercuri, la biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Medgidia, între orele 8.30 și 13.30.
Pentru donatorii din localitățile învecinate se decontează biletul de microbuz din localitatea de domiciliu până în Medgidia.
Arhiepiscopia Tomisului și Sanatoriul Balnear Techirghiol organizează un proiect misionar intitulat “Hristos, Doctorul sufletelor și al trupurilor”.
Un sobor de preoți va oficia joi, de la ora 10.00, Taina Sfântului Maslu la Capela Sanatoriului Balnear Techirghiol.
Cei prezenți se vor putea închina la moaștele Sfinților Tămăduitori Doctori fără de arginți Nectarie și Pantelimon.
Natalitatea a scăzut în România până la un nivel record.
De asemenea, tot la un nivel record a crescut și mortalitatea infantilă.
Astfel, în țara noastră se nasc puțini copii, iar mulți dintre ei pier, înainte să împlinească vârsta de un an.
Pe termen mediu și lung, situația poate avea efecte grave, din punct de vedere social și economic.
Organizația Salvați Copiii derulează un program prin care se încearcă rezolvarea unei părți a problemei, prin diminuarea mortalității infantile, mai ales în zonele defavorizate din România, unde acest fenomen este mult mai pregnant.
Elevii constănțeni din ultimul an de gimnaziu și liceenii din clasele a XII-a și a XIII-a susțin o nouă simulare a examenelor naționale.
Simularea județeană a Evaluării Naționale pentru elevii clasei a VIII-a, a început astăzi cu proba la Limba şi literatura română și va continua mâine cu proba la Matematică.
Totodată, elevii claselor a XII-a şi a XIII-a vor susține simularea județeană a Examenului de bacalaureat în perioada 10-12 aprilie.
Astfel, miercuri va avea loc proba scrisă la Limba şi literatura română, joi, proba obligatorie a profilului, iar vineri, proba la alegere a profilului şi specializării.
Forțele Navale Române organizează, în perioada 8 – 21 aprilie, exercițiul multinațional „Sea Shield 24”.
Vor lua parte militari din 12 state aliate și partenere NATO, printre care, Bulgaria, Franța, Grecia, Italia, Marea Britanie, Republica Moldova, Turcia și SUA.
Peste 2.200 de militari și 135 de mijloace tehnice se vor antrena în Marea Neagră, în zona costieră, pe fluviu și în Delta Dunării.
Misiunile cuprind combaterea activităților ilegale pe mare și fluviu, controlul maritim și fluvial, căutare și salvare pe mare.
Exercițiile fizice contribuie la scăderea riscurilor de îmbolnăvire și prelungirea speranței de viață.
Rezultatul unei cercetări realizate în China, arată că 90 de minute de mers pe jos, săptămânal, ajută vizibil la scăderea ratei mortalității și creșterea speranței de viață.
Săptămânal, 230 minute de mers pe jos duc la diminuarea la minim a riscului de deces.
De asemenea, potrivit studiului, 100 de zile de plimbare rapidă sunt benefice sănătății.
Angajaţii din instituţiile muzeale şi din biblioteci vor primi în viitorul apropiat majorări salariale.
Anunțul a fost făcut de Ministrul Culturii, Raluca Turcan.
Ea a explicat că decizia se va lua printr-o ordonanţă de urgenţă, însă nu a avansat un termen pentru adoptarea acesteia.
În muzee şi biblioteci a fost declanşată joi grevă japoneză, cu purtarea de banderole albe în timpul programului.
Oamenii au protestat astfel faţă de nivelul salariilor şi au atras atenţia că sunt dispuşi să intre în grevă generală şi să boicoteze organizarea tradiţionalului eveniment „Noaptea muzeelor”, care ar urma să aibă loc luna viitoare.