Știri 16 aprilie 2024
Ierarhul nostru va săvârși, de la ora 17.00, Sfânta Liturghie.
Parohia își va cinsti ocrotitoarea pe 21 aprilie, când în Biserica Ortodoxă va fi Duminica a cincea din Post, a Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca.
Mâine, de la ora 7.00, va oficia Sfânta Liturghie și Taina Sfântului Maslu la biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din orașul Hârșova.
Apoi, de la ora 17.00, va oficia Denia Canonului Mare al Sfântului Andrei Criteanul la Catedrala arhiepiscopală.
Joi, de la ora 6.30, va săvârși Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”.
Tot joi, de la ora 17.30, va fi prezent în podcastul de dialog cu credincioșii „Cuvântul ierarhului” ce va fi transmis pe pagina de Facebook Centrul Eparhial Tomis, precum şi pe canalele Youtube și TikTok ale Arhiepiscopiei Tomisului.
Apoi, de la ora 21.40, va oficia Acatistul Maicii Domnului la Catedrala arhiepiscopală.
Biserica Ortodoxă îl va cinsti marți, 23 aprilie, pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe.
Astfel, Parohia Palazu Mare 1 își va serba Sfântul ocrotitor, unde Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte Sfințite de la ora 8.45.
După slujbă, va săvârși Molitfele și Dezlegările cele Mari pentru cler și popor.
Parohia “Sfinții 4 Martiri de la Niculițel” , din cartierul Faleză Nord organizează un concert caritabil intitulat “Emoție și rugăciune. Icoana Răstignirii în culorile muzicii creștin-ortodoxe.”
Acesta se va desfășura sâmbătă, de la ora 19.00.
Concertul va fi susținut de preoții Doru Emanuel Pantazi, Corneliu Chivu, Florian Popa, Arhidiacon Ionuț Boancheș și baritonul Alexandru Chiriac, acompaniați la pian de Arhidiacon Valentin Vădănoiu.
Fondurile colectate vor ajunge la un copil diagnosticat cu autism și ADHD.
Traseul autobuzelor de pe linia 5B a fost modificat.
Măsura a fost necesară, deoarece, în zona Spitalului Clinic de Boli Infecțioase din Constanța a fost montat un indicator rutier care interzice virajul la stânga dinspre Trezorerie spre Gara CFR.
Autobuzele circulă pe strada Theodor Burada, atât pe sensul spre Gară, cât și spre Viile Noi, iar stația Trezorerie a fost suspendată.
Taxa de școlarizare la universitățile de stat nu mai poate fi modificată pe durata studiilor.
De asemenea, instituțiile de învățământ superior vor trebui să facă publică taxa de școlarizare, odată cu publicarea ofertei educaţionale.
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat actul normativ.
Modificarea legislativă vine să îndrepte o situaţie care îi dezavantaja pe studenţi, astfel că, de acum, cel admis pe un loc cu taxă va plăti aceeași sumă până la încheierea studiilor.
ANPC va spori controalele înainte de sărbătorile de Paști.
Până pe 30 aprilie, în cadrul ANPC va funcţiona Comandamentul 1 Mai – Sărbători Pascale.
Structura a fost creată pentru monitorizarea activităţilor comerciale în zonele turistice ale ţării, cu ocazia minivacanţei de la începutul lunii mai.
În această perioadă, se vor desfăşura activităţi de informare şi educare a consumatorilor, precum şi acţiuni de control în principalele zone de vacanţă ale țării.
Peste o sută de mii de locuri de muncă verzi vor fi create în România, până în anul 2050.
Declarația aparține ministrului mediului, Mircea Fechet.
Acest lucru va fi posibil în urma dezvoltării programului „România neutră”, care aliniază statul român la obiectivele Uniunii Europene, de a atinge neutralitatea climatică până la jumătatea secolului.
Potrivit ministrului, prin intermediul dezvoltării unui mediu mai curat şi sustenabil, bazat pe tehnologii moderne, vor exista, implicit, şi noi locuri de muncă.