Știri 8 iulie 2024
Sfântul Epictet era preot, originar din părţile Răsăritului şi ducea o viaţă curată.
El a fost răsplătit de Dumnezeu cu darul facerii de minuni.
Astion era un nepot al senatorului roman Iulian, s-a convertit la creştinism şi a devenit călugăr datorită propovăduirii preotului Epictet.
Sfinţii Epictet şi Astion au pătimit în apropierea satului Dunavăţul de Jos de astăzi, în cetatea Halmyris, în data de 8 iulie, anul 290 ca urmare a persecuţiei dezlănţuite de împăratul roman Diocleţian.
Astfel, ei sunt cei mai vechi martiri de pe teritoriul României, despre care avem informaţii amănunţite.
Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sluji mâine și miercuri la Catedrala arhiepiscopală.
Ierarhul nostru va săvârși Sfânta Liturghie, de la ora 6.30.
Miercuri, de la ora 14.00, va fi prezent în podcastul de dialog cu credincioșii Cuvântul ierarhului, ce va fi transmis pe paginile de Facebook, Youtube și TikTok ale Arhiepiscopiei Tomisului.
Școala Brâncovenească și Fundația Ecumenică “Pro Axe Mundi” din București organizează conferința națională intitulată”Aspecte social-politice și cultural-religioase din istoria românilor în perioada 1940 – 1944″.
Aceasta va fi susținută de Col. Dumitru Stavarache, membru al Comisiei Române de Istorie Militară, Fondator și Președinte de Onoare al Asociației “Visarion Puiu”, care va vorbi despre “Mitropolitul Visarion Puiu – Șef al Misiunii bisericești în Transnistria”.
De asemenea, va lua cuvântul și General Prof. Univ. Dr. Cristian Troncotă, de la Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu, care va vorbi despre “Mărturisirea adevărului istoric prin documentele de arhivă.”
Evenimentul se va desfășura sub patronajul Înalt Prea Sfințitului Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, astăzi, de la ora 18.00, la Curtea Brâncovenească, situată pe strada Vasile Lupu.
O conferință dedicată Sfântului Martir Constantin Brâncoveanu și Sfântului Ierarh Andrei Șaguna va avea loc mâine la Universitatea Ovidius din Constanţa.
Tema o constituie ” Sfântul Martir Constantin Brâncoveanu și Sfântul Mitropolit Andrei Șaguna, stâlpi ai Ortodoxiei și ai neamului românesc.”
Vor conferenția Prof. Univ. Dr. Radu Ștefan Vergatti, membru al Academiei Oamenilor de Știință din România și Dr. Mircea-Gheorghe Abrudan, Cercetător Științific la Institutul de Istorie” George Barițiu” al Academiei Române, filiala Cluj-Napoca.
Evenimentul se va desfășura sub patronajul Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, mâine, de la ora 12.00, în Sala “Umberto Eco” din cadrul Universității Ovidius – Campus.
CFR Călători anunţă suplimentarea locurilor în Trenurile Soarelui, care leagă toate regiunile ţării de litoral.
În fiecare zi vor fi 3.000 de locuri în plus, în condiţiile în care, numărul turiştilor care profită de vacanţă şi care aleg să călătorească cu trenul este în continuă creştere.
De asemenea, pentru a răspunde cerinţelor de transport ale publicului călător, pe ruta Constanţa-Mangalia şi retur, în perioada 10-16 iulie vor circula suplimentar două trenuri Regio.