Știri 31 iulie 2024
Acest post are o durată de 2 săptămâni şi ţine până la Praznicul Adormirii Maicii Domnului din ziua de 15 august.
El ne aduce aminte de virtuţile alese ale Preasfintei Fecioare precum şi de postul ţinut de aceasta prin care s-a pregătit pentru trecerea la cele veşnice.
Ca vechime, acest post este de dată mai recentă faţă de celelalte posturi de peste an.
Originea lui se situează undeva în secolul 5 odată cu dezvoltarea cultului Maicii Domnului.
Uniformizarea rânduielilor bisericeşti cu privire la acest post s-a petrecut abia în anul 1166 la un sinod local din Constantinopol.
Canoanele bisericii prescriu dezlegare la peşte în data de 6 august, la Praznicul Schimbării la Faţă a Domnului nostru Iisus Hristos.
Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sluji în această seară în comuna Pantelimon din județul Constanța.
Ierarhul nostru va oficia, de la ora 19.00, Taina Sfântului Maslu la biserica cu hramul Sf. Pantelimon.
Mâine, de la ora 18.00, va fi prezent în podcastul de dialog cu credincioșii Cuvântul ierarhului, ce va fi transmis pe paginile de Facebook, Youtube și TikTok ale Arhiepiscopiei Tomisului.
Asociația Tinerilor Ortodocşi Misionari organizează tabăra națională “Pe urmele dacilor”.
Aceasta se va desfășura la Mănăstirea Dervent, în două etape.
Prima săptămână, între 19 și 23 august este dedicată copiilor cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani, iar cea de a doua săptămână, între 26 și 30 august, se adresează celor cu vârste între 13 și 18 ani.
Programul taberei cuprinde participări la slujbe, concursuri, ateliere, excursii și altele.
Înscrierile se fac până pe data de 4 august. Taxa de participare este de 480 lei de copil, iar cel care participă împreună cu un frate sau prieten, beneficiază de o reducere de 10%.
Locuitorii orașului Năvodari sunt așteptați să doneze sânge.
Acțiunea se va desfășura sâmbăta aceasta, la Centrul de Zi pentru Copii și Persoane în Vârstă, între orele 8.30 și 13.30.
Pentru donatorii din localitățile învecinate se decontează biletul de microbuz.
Toneta CT BUS din stația Ștefan cel Mare vinde doar bilete de călătorie.
De ieri, nu se mai pot emite titluri de călătorie prin sistemul e-Ticketing ori cele pe baza facilităților sociale și nu se mai emit bonuri fiscale.
Persoanele care doresc să achiziționeze carduri de călătorie sau carduri abonament sunt rugate să se deplaseze la alte tonete CT BUS.
Copiilor le este teamă să semnaleze abuzurile și vor o platformă online pentru raportarea abuzurilor în școli.
Aceasta este concluzia Organizației World Vision România, în urma unui studiu.
Întrebați dacă ar fi victima unui abuz: doar 3 din 5 copii spun că ar vorbi cu părinții, 1 din 2 ar anunța poliția și doar 1 din 5 copii ar suna serviciile sociale care se ocupă de protecția copiilor.
Totodată, 16% dintre tineri s-ar simți mai confortabil să denunțe un abuz pe o platformă online, decât față în față.
În același timp, peste un sfert dintre profesori (27%) ar alege o platformă online pentru raportarea unui abuz, comparativ cu apelarea numărului de urgență 112 sau Telefonul Copilului 119.
Ministerul Sănătăţii a alocat încă 200 de milioane de lei pentru marile urgenţe medicale din spitale.
În total, în cursul acestui an au fost direcţionate peste 500 de milioane de lei către Programul Acţiuni Prioritare destinat pacienţilor critici internaţi la terapie intensivă, celor cu accident vascular cerebral, traume, infarct miocardic acut sau cu arsuri severe.
Programul Acţiuni Prioritare derulat de Ministerul Sănătăţii finanţează direct spitalele din România, suplimentar faţă de CNAS.