Știri 28 octombrie 2024
A trăit în prima jumătate a secolului al 14-lea şi fost mai întâi episcop al cetăţii Vicina, situată undeva în Dobrogea, posibil lângă localitatea Isaccea de astăzi, sau la cetatea Păcuiul lui Soare de lângă mânăstirea Dervent, după ipoteze istorice mai noi.
Din cauza ocupaţiei tătarilor şi genovezilor, ierarhul a fost nevoit să se retragă la curtea domnească de la Argeş, iar documentele istorice de la Constantinopol spun că în anul 1359 era deja mitropolitul Ungrovlahiei.
Totodată, Sfântul Ierarh Iachint a fost prieten şi ucenic al sfântului Grigorie Palama, motiv pentru care a reorganizat monahismul românesc, cu ajutorul Sfântului Nicodim de la Tismana.
În anul 1372, Sfântul Iachint s-a mutat la Domnul şi a fost înmormântat în complexul mitropolitan de la Curtea de Argeş.
Sfântul Sinod al BOR a decis canonizarea Sfântului Ierarh Iachint în luna iulie a anului 2008.
Mai multe zone din Constanța vor rămâne fără apă potabilă.
Măsura este luată în contextul în care, la nivelul sistemului centralizat din municipiu se vor executa lucrări de conectare la rețeaua existentă a noilor conducte magistrale.
Astfel, din această noapte, de la ora 00:00, până miercuri – 30 octombrie, ora 16:00, se va sista furnizarea apei în zonele Coiciu, Compozitori, Icil, Inel I și Inel II, Halta Traian, Zona Comercială Vest, Brătianu și
Zona Oil Terminal.
Primul tren electric Alstom Coradia va intra în circulație din 15 noiembrie.
Acesta va circula pe ruta Bucureşti Nord – Braşov, anunţă Autoritatea pentru Reformă Feroviară.
În prima parte a anului 2025, pe măsură ce restul de 11 trenuri vor fi predate spre operare CFR Călători, ramele electrice Alstom Coradia vor circula pe toate rutele din contract, urmând să facă legătura între Bucureşti şi Constanţa, Craiova, Timişoara, Arad și Deva.
Primul tren electric a ajuns în România pe 4 decembrie 2023, de atunci aflându-se în teste, iar calendarul de livrare a celorlalte 36 de rame electrice s-a decalat.
Muzeul de Artă Populară din Constanța organizează săptămâna aceasta ateliere de țesut dedicate copiilor.
În perioada 29 octombrie – 1 noiembrie, în fiecare zi, de la ora 10.00, la Muzeul de Artă Populară Constanța vor avea loc ateliere educative cu tematica „Învățăm să țesem”, dedicate copiilor cu vârsta cuprinsă între 8 și 14 ani.
Pentru desfășurarea atelierelor sunt necesari minim 5 participanți.
Costul activității este 50 de lei de persoană, iar în preț sunt incluse toate materialele necesare.
Participanții vor putea pleca acasă cu propriile creații.
Bursele sociale pentru studenți au fost majorate de Ministerul Educației.
Cuantumul minim este acum de 925 de lei.
Ordinul a fost aprobat de ministrul Ligia Deca, iar pe baza autonomiei universitățile pot crește și mai mult acest cuantum.
De asemenea, au fost majorate bursele pentru doctorat și masterat didactic.
Ele sunt acum de 3.700 de lei, iar cele de excelență olimpică pentru rezultatele din liceu sunt cuprinse între 1.850 şi 3.700 de lei, în funcție de premiile obținute.
Ministerul Finanţelor propune schimbări la confiscarea mărfurilor nedeclarate conform sistemului RO-eTransport.
Proiectul de ordonanţă de urgenţă a fost pus în dezbatere publică pe site-ul instituţiei.
Acesta mai prevede înfiinţarea unui registru electronic la nivelul Centrului Naţional pentru Informaţii Financiare.
Noile reglementări susţin confiscarea a 15% din contravaloarea bunurilor nedeclarate în cazul contribuabililor aflaţi la prima abatere şi de 100% la a treia contravenţie.
Ministerul Agriculturii dorește o plafonare a adaosului comercial la toate alimentele româneşti.
Acesta pregăteşte o ordonanţă de urgenţă în acest sens.
Ministrul Florin Barbu a precizat că măsura vizează combaterea excesivă a preţurilor la alimente şi nu a exclus posibilitatea ca plafonarea să se aplice şi în cazul produselor din import.
Comercianţii susţin însă că astfel de măsuri sunt nejustificate şi ar duce la dezechilibre majore în piaţă, inclusiv creşteri de preţuri.