Știri 8 noiembrie 2024
Conform tradiţiei biblice, sfinţii arhangheli sunt căpeteniile tuturor îngerilor şi sunt în număr de 7, dintre care cei mai cunoscuţi sunt Sfinţii arhangheli Mihail, Gavriil şi Rafail.
Sfântul Mihail este îngerul dreptăţii care l-a pedepsit pe Satana atunci când acesta s-a răzvrătit împotriva lui Dumnezeu, iar numele lui înseamnă în ebraică „Cine este ca Dumnezeu”.
Sfântul Gavriil este călăuzitorul spre adevăr si vestitorul ceresc cel mai de seamă deoarece el este cel care a vestit Sfintei Fecioare Maria că va naşte pe Mântuitorul Hristos.
Numele lui se traduce tot în ebraică prin expresia „Dumnezeu este puternic”.
Biserica cinsteşte în această zi adunarea tuturor îngerilor, deoarece aceştia sunt slujitori ai lui Dumnezeu şi apărători ai oamenilor în lupta împotriva păcatului.
De aceea, sfinţii îngeri sunt şi ocrotitorii Jandarmeriei Române.
Aceasta este ultima mare sărbătoare înaintea postului Crăciunului.
Conform datelor statistice, peste 1.500.000 de români poartă numele Sfinţilor Arhangheli.
Biserica Ortodoxă îl va cinsti mâine pe Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina.
Cu acest prilej, în această seară, de la ora 17.00, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Taina Sfântului Maslu la biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Medgidia, care are spre închinare o părticică din moaștele Sfântului Ierarh Nectarie din Eghina.
Mâine, de la ora 7.30, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși Sfânta Liturghie la biserica „Sfântul Nectarie” din Constanța (zona Medeea).
Biserica „Sf. Nectarie” deține o cantină, unde 52 de persoane primesc mâncare gătită de trei ori pe săptămână, în zilele de marți, joi și sâmbătă.
De la ora 16.00, ierarhul nostru va oficia Taina Sfântului Maslu la capela “Sf. Nectarie” din cadrul Așezământului medical din comuna Cogealac.
Apoi, de la ora 21.15, va oficia Acatistul Învierii Domnului la Catedrala arhiepiscopală.
Duminică, de la ora 7.45, va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea Strunga, cu ocazia hramului “Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”.
Astăzi este Ziua Internaţională a Zonelor Urbane.
Din anul 1949, în 30 de ţări de pe patru continente, pe 8 noiembrie este celebrată Ziua Internaţională a Zonelor Urbane, eveniment cunoscut şi sub numele de Ziua Mondială de Planificare a Oraşelor.
Acest eveniment a fost iniţiat de profesorul Carlos Maria della Paolera, de la Universitatea din Buenos Aires, cu scopul de a veni în sprijinul publicului interesat de soluţii pentru planificarea oraşelor, dar fără afectarea mediului înconjurător.
Acum 50 de ani existau doar două metropole cu peste 10 milioane de locuitori, New York şi Tokyo, iar în prezent, sunt peste 20 de astfel de aglomerări umane.
Sistemul de biciclete gratuite al Primăriei Constanța redevine activ din această lună.
Bicicletele din cadrul programului Bike Sharing au început să fie amplasate în stațiile din municipiul Constanța, după o absență de doi ani.
Sistemul nu a funcționat din cauza expirării contractului de mentenanță.
Pentru a putea folosi echipamentul, utilizatorii trebuie să dețină un card city bike.
CFR Călători va introduce locomotive electrice noi.
Executivul a aprobat ieri Hotărârea de Guvern în acest sens.
Locomotivele vor fi capabile să atingă viteza de 160 km/h şi să tracteze până la 16 vagoane de călători.
Achiziția celor 23 de locomotive electrice noi, denumite LE2, vizează creșterea eficienței modului de exploatare a serviciilor de transport feroviar de călători.
Acestea vor face legătura dintre Constanța și următoarele orașe: Iași – via Tecuci, Suceava – via Buzău, Galați și București.
Guvernul a suplimentat bugetul programului “Masă sănătoasă în școli” cu peste 9 milioane de lei.
Pachetul alimentar este în valoare de 15 lei pe zi și se acordă în zilele în care copiii urmează cursurile.
Executivul a mai aprobat și acordarea unei noi indemnizații persoanelor cu handicap grav sau accentuat, inclusiv nevăzătorilor, care sunt pensionate pentru limită de vârstă.
Cuantumul acestei indemnizații va fi stabilit prin raportarea la valoarea pensiei pentru limită de vârstă aflată în plată și va fi majorat anual, în luna ianuarie.