Știri 14 noiembrie 2024
Acesta a fost unul din cei 12 apostoli ai Mântuitorului Iisus Hristos şi era originar din cetatea Betsaida, din Galileea.
Lui îi spune Iisus Hristos „Urmează Mie”, iar Sfântul Apostol Filip a urmat cu entuziasm această chemare, care a văzut în persoana Mântuitorului pe Mesia cel aşteptat de poporul evreu.
A îndurat mari suferinţe şi ispite în strădania de a face cunoscută vestea cea bună printre popoarele păgâne.
Sfântul Apostol Filip a fost ucis la Ierapole, prin crucificare cu capul în jos.
Tot astăzi, Biserica Ortodoxă îl pomeneşte și pe Sfântul Grigorie Palama.
S-a născut în anul 1296, la Constantinopol, într-o familie nobilă şi evlavioasă.
A intrat în legătură cu monahismul încă din adolescenţă, iar în anul 1326 a fost hirotonit preot.
În jurul anului 1331, Sfântul Grigorie s-a stabilit în schitul Sfântul Sava de la Athos, unde a început să scrie şi să ţină predici.
S-a mutat la Domnul în anul 1359 şi a fost proclamat sfânt prin sinodul convocat în anul 1368 de către patriarhul Filotei.
Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sluji în această noapte la Catedrala arhiepiscopală.
Ierarhul nostru va oficia, de la ora 21.00, Acatistul Maicii Domnului și va rosti Rugăciunea de început a postului Nașterii Domnului.
Mâine, de la ora 7.00, va săvârși Sfânta Liturghie la mănăstirea „Sfântul Apostol și Evanghelist Matei”.
Așezământul monahal este situat pe DN22C, la ieșirea din Mircea Vodă Gară.
Sâmbătă, de la ora 7.00, la mănăstirea Dervent va oficia Sfânta Liturghie și parastasul de pomenire celor ce au făcut parte din Rugul Aprins.
De la ora 12.30, la Dervent va participa la cea de-a V-a ediție a Conferinței naționale intitulate „Rezistența Bisericii sub totalitarismul comunist. Sub semnul Rugului Aprins: memorie, identitate, modele”.
Apoi, de la ora 21.15, va oficia Acatistul Învierii Domnului la Catedrala arhiepiscopală.
O conferință națională duhovnicească se va desfășura zilele acestea la Constanța.
Evenimentul se intitulează „Rezistența Bisericii sub totalitarismul comunist. Sub semnul Rugului Aprins: memorie, identitate, modele” și se află la ediția a V-a.
Conferința va debuta mâine, la ora 11.00, în Sala Senatului din Campusul Universității Ovidius și se va încheia sâmbătă, la Mănăstirea Dervent.
Astăzi este Ziua Dobrogei.
Aceasta marchează 146 de ani de la reintrarea Dobrogei în componenţa statului român modern.
Pe 14 noiembrie 1878 au intrat în vigoare două documente fundamentale, semnate de către domnitorul Carol I şi anume „Proclamaţia către dobrogeni“, respectiv „Înalt Ordin de Zi către Armată“.
Documentele arătau că „Dobrogea, vechea posesiune a lui Mircea cel Bătrân, face parte din România”.
Revenirea Dobrogei la statul român a avut o importanţă istorică deosebită, deoarece a devenit o cale de comunicare a României cu restul lumii.
Tot astăzi este și Ziua Mondială a Diabetului.
Aceasta are loc în fiecare an în data de 14 noiembrie, la iniţiativa Federaţiei Internaţionale de Diabet, cu sprijinul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.
Specialiştii spun că numărul persoanelor bolnave de diabet este în creştere.
Astfel, din anul 2008, când au fost realizate testele de screening pentru sănătatea populaţiei, au intrat în evidenţe cu aproape 50 la sută mai mulţi diabetici, faţă de câţi erau până atunci.
Medicii spun că cea mai importantă cauză a diabetului este obezitatea.
De asemenea, un stil de viaţă neadecvat, lipsa efortului fizic sau alimentaţia nepotrivită sunt factorii care favorizează apariţia diabetului.
Două noi sensuri giratorii vor fi amplasate în următoarele zile în municipiul Constanța.
Unul dintre ele va fi în zona Abator, iar cel de-al doilea, pe varianta spre orașul Ovidiu.
Acestea vor fi situate la intersecția Șoselei Mangaliei cu strada Caraiman și la intersecția dintre DN3C, DC 89 și strada Amsterdam și vor avea caracter provizoriu.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei, Luminița Lare, măsura înființării acestor sensuri giratorii a fost adoptată de comisia de circulație, în urma solicitărilor primite de la cetățenii care locuiesc în zonă.