Știri 13 martie 2025
Ierarhul nostru va oficia, de la ora 21.00, Acatistul Maicii Domnului.
Mâine, de la ora 6.40 va săvârși, Sfânta Liturghie tot la Catedrală, iar de la ora 17.00, va oficia Taina Sfântului Maslu, la biserica “Sfântul Mare Mucenic Mina” din Mangalia.
Tot mâine, de la ora 23.00, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși Sfânta Liturghie și pomenirea de obște a morților, la Catedrala arhiepiscopală.
ANM a emis o atenționare cod portocaliu de intensificări puternice ale vântului pentru mai multe județe din vestul și sud-estul țării.
Aceasta este valabilă până la ora 18.00.
Astfel, în județele Constanța, Tulcea, estul județelor Călărași și Ialomița, Brăila, Galați, Vaslui, Caraș-Severin, Timiș, Arad, Bihor, Hunedoara, Alba și zona montană a județului Cluj vor fi intervale cu intensificări puternice ale vântului. În general rafalele vor fi de 70…85 km/h, iar în zona montană înaltă, de peste 120 km/h.
Departamentul Social – Misionar al Arhiepiscopiei Tomisului invită constănțenii la o proiecție de film.
Acesta se intitulează “Alegerea lui Allison” și prezintă povestea unei tinere aflată în pragul unui avort.
Evenimentul se va desfășura în această seară, de la ora 19.00, în Sala Mare a Centrului Eparhial Tomis și are loc cu binecuvântarea IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în contextul Lunii pentru Viață.
CRTS Constanța și Primăria Orașului Mangalia organizează o acțiune de donare de sânge.
Aceasta se va desfășura sâmbătă, la Direcția de Asistență Socială din municipiu, între orele 8.30 și 13.30.
Pentru donatorii din localitățile învecinate se decontează biletul de microbuz din localitatea de domiciliu până în Mangalia.
CT Bus anunță modificarea tarifelor de luni, 17 martie.
Astfel, prețul unui bilet pentru o călătorie va fi majorat de la 2,5 la 3 lei, iar cel pentru 2 călătorii va fi 6 lei.
De asemenea, prețul unui abonament lunar pe o linie va fi 58 de lei, iar pentru toate liniile, 132 de lei.
Tichetele cumpărate cu 2,5 lei vor mai putea fi folosite pana la 1 aprilie.
De asemenea, potrivit CT BUS, de luni, nu se vor mai putea cumpăra tichete prin SMS sau prin mobilPay Wallet.
Astăzi este Ziua Mondială a Somnului.
Aceasta este coordonată de Asociaţia Mondială a Medicinei Somnului și are ca scop conştientizarea tulburărilor de somn, cu ajutorul unui specialist în domeniu.
Cele mai multe tulburări de somn pot fi prevenite sau tratate, dar mai puţin de o treime din suferinzi recurg la ajutor profesionist.
Tulburările de somn constituie o problemă globală ce ameninţă sănătatea şi calitatea vieţii pentru 45% din populaţia lumii.
Potrivit statisticilor, 10% din populaţia lumii este mulţumită cu 6-7 ore de somn pe noapte, iar 15% are nevoie de mai mult de 9 ore.
Circulația rutieră este restricționată pe strada Baba Novac.
De astăzi și până vineri, 21 martie, echipele Confort Urban vor interveni asupra părții carosabile cu utilaje de frezare pe tronsonul cuprins între străzile Operei și Soveja.
În intervalul orar 07:30 – 15:30, circulația autovehiculelor va fi restricționată total pe tronsonul unde se desfășoară lucrări.
Edilii recomandă conducătorilor auto să folosească rute alternative.