Știri 17 martie 2025
Apoi, de la ora 18.00, va oficia Taina Sfântului Maslu la mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” din apropierea orașului Năvodari.
Mâine și miercuri, de la ora 6.40, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală.
Joi, ierarhul nostru va săvârși Sfânta Liturghie, de la ora 17.30, iar de la ora 21.00, va oficia Acatistul Maicii Domnului, tot la Catedrală.
ANM a emis o atenționare cod galben de intensificări ale vântului pentru aproape toată țara.
Aceasta este valabilă până mâine la ora 10.00.
Astfel, în Dobrogea, Banat, Crișana, Moldova, estul Munteniei, sudul și vestul Olteniei, nord-vestul Transilvaniei, precum și la munte vor fi perioade în care vântul va avea intensificări cu viteze de 50…70 km/h.
Totodată, ANM a emis și o informare meteorologică de precipitații mixte și răcire accentuată valabilă până joi la ora 10.00.
În cea mai mare parte a țării, vor fi precipitații care vor acumula local cantități de apă de 10…20 l/mp și izolat de 25…35 l/mp.
Vremea se va răci semnificativ, iar ploile se vor transforma treptat în lapoviță și ninsoare.
CT Bus a modificat tarifele, de astăzi.
Astfel, prețul unui bilet pentru o călătorie costă 3 lei, iar cel pentru 2 călătorii, 6 lei.
De asemenea, prețul unui abonament lunar pe o linie este 58 de lei, iar pentru toate liniile, 132 de lei.
Tichetele cumpărate cu 2,5 lei vor mai putea fi folosite până la 1 aprilie.
De asemenea, potrivit CT BUS, de astăzi, nu se mai pot cumpăra tichete prin SMS sau prin mobilPay Wallet.
Platformele de socializare vor fi obligate să șteargă rapid postările ilegale.
Propunerea legislativă a fost depusă în Parlament și prevede sancțiuni care pot ajunge la 1% din cifra de afaceri, dacă sunt încălcate aceste reguli.
De asemenea, mesajele care răspândesc informații false sau incită la ură nu vor mai putea fi promovate masiv și nu vor putea fi sponsorizate.
Proiectul noului ghid al programului Rabla ar putea fi modificat.
Varianta ghidului, aflată în consultare publică pe site-ul Ministerului Mediului până la sfârșitul acestei săptămâni, a păstrat valorile de anul trecut ale voucherelor.
Este vorba despre 10.000 lei la cumpărarea unui autovehicul cu motorizare termică sau hibridă, 13.000 pentru unul plug-in hybrid și 25.500 lei la achiziția unei mașini pur electrice.
Înscrierea nu se va mai face însă, prin intermediul dealerilor, ci direct printr-o aplicație dedicată.
CNA şi Ministerul Educaţiei au semnat un parteneriat privind combaterea conţinutului ilegal în online.
Consiliul a conceput un ghid în acest sens, uşor de înţeles, pentru a putea fi utilizat atât de către jurnalişti, cât şi de experţii în comunicare, profesori şi studenţi.
Totodată, Ministerul Educaţiei recomandă ca ghidul să fie dezbătut cu elevii şi transmis părinţilor, iar în universităţi să poată fi subiect de dezbatere în ceea ce privește elementele nocive sau ilegale din mediul online.
Ministerul de Interne a anunțat că noua Carte Electronică de Identitate devine disponibilă în România şi se va emite de joi, 20 martie, în judeţul Cluj.
Punerea în circulaţie la nivel naţional se va realiza gradual, mai precizează MAI.
Printre principalele beneficii ale noii cărţi de identitate se numără dimensiunea similară cardurilor bancare, conform normelor europene, elemente avansate de securitate, posibilitatea utilizării ca document de călătorie și acces facil la servicii electronice.