Știri 28 martie 2025

Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sluji mâine dimineață la Catedrala arhiepiscopală.
Ierarhul nostru va săvârși de la ora 6.45, Sfânta Liturghie.
Apoi, de la ora 13.00, va citi o rugăciune de binecuvântare a „Marșului pentru viață”.
De la ora 16.15, va oficia Taina Sfântului Maslu la biserica „Sfântul Ioan Botezătorul”, din satul Ivrinezu Mare.
Tot mâine, de la ora 18.00, Arhiepiscopul Tomisului va asista la concertul caritabil „Emoție și lumină”, desfășurat la biserica „Sf. Cuvioasă Parascheva” din localitatea Cumpăna.
Apoi, de la ora 21.00, va oficia Acatistul Învierii Domnului la Catedrala arhiepiscopală.

Moaștele Sfinților Nectarie și Efrem cel Nou au fost aduse luni, la biserica Buna-Vestire din Năvodari.
Acestea vor rămâne spre închinare timp de 3 săptămâni.
Cu acest prilej, zilnic, se vor săvârși slujbe religioase în lăcașul de cult.

Constănțenii sunt așteptați la Marșul pentru Viață.
Evenimentul va avea loc mâine, iar adunarea participanților va începe la ora 13.00 în fața Catedralei arhiepiscopale.
De la ora 13.30, se va pleca pe traseul Piața Ovidiu – Biserica Greacă – Bd. Mircea cel Bătrân – Biserica Sf. Îngeri – Spitalul Județean și retur – bd. Tomis – Poșta Mare – Primărie – Piața Ovidiu – Catedrala Arhiepiscopală.
Scopul marşului este sensibilizarea întregii societăţi în privinţa avortului şi a efectelor negative ale acestuia asupra familiei şi civilizaţiei umane.
Acţiunea are loc cu binecuvântarea IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului și este organizată de Arhiepiscopia Tomisului, cu sprijinul Asociațiilor afiliate la Mișcarea Provita din România.

Biserica Sfinții Trei Ierarhi, din cartierul Tomis Nord, organizează un concert intitulat “Emoție și rugăciune. Icoana Răstignirii în culorile muzicii creștin-ortodoxe.”
Acesta se va desfășura duminică, de la ora 18.00.
Concertul va fi susținut de preoții Doru Emanuel Pantazi, Corneliu Chivu, Florian Popa, Arhidiacon Ionuț Boancheș și baritonul Alexandru Chiriac, acompaniați la pian de Arhidiacon Valentin Vădănoiu.

ANM a emis o atenționare cod galben de intensificări ale vântului pentru sudul și sud-estul țării.
Aceasta este valabilă până mâine dimineață la ora 6.00.
Astfel, în Dobrogea, sudul Banatului, Oltenia și Muntenia vor fi perioade în care vântul va avea intensificări cu viteze de 50…70 km/h.

Românii vor da ceasurile cu o oră înainte în noaptea de sâmbătă spre duminică.
Astfel, România va trece la ora de vară, iar ora 3 va deveni ora 4.
Din acest motiv, ziua de duminică va fi cea mai scurtă zi din acest an.
Măsura se aplică în România din anul 1979 şi permite folosirea optimă a luminii naturale şi reducerea iluminatului artificial.

Companiile care angajează victime ale violenței domestice vor primi câte 2.250 de lei lunar.
Acest lucru este valabil timp de un an, cu obligația menținerii raporturilor de muncă cel puțin 18 luni.
Actul normativ adoptat de deputați mai prevede și că aceste persoane beneficiază gratuit de servicii de formare profesională oferite de agențiile pentru ocuparea forței de muncă.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept