Știri 9 aprilie 2025
Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sluji mâine la Catedrala arhiepiscopală.
Ierarhul nostru va oficia, de la ora 6.30, Sfânta Liturghie, iar de la ora 21.00, Acatistul Maicii Domnului.
Vineri seara, va săvârși Taina Sfântului Maslu la biserica Sf. Mare Mucenic Gheorghe din Mangalia.
Linia 44 are traseul deviat și astăzi.
Măsura este luată din cauza lucrărilor de asfaltare de pe strada Baba Novac, pe tronsonul cuprins între străzile Soveja și Bogdan Vasile.
Astfel, la intersecția străzilor Baba Novac – Soveja pe sensul spre bd. Aurel Vlaicu, autobuzele vor vira la dreapta până la sensul giratoriu de la str. Ștefăniță Vodă.
De acolo se va circula pe traseul obișnuit până la stația Aurel Vlaicu ce devine cap de linie.
Facultatea de Istorie și Științe Politice din cadrul Universității Ovidius organizează două ședințe gratuite de pregătire la disciplina Istorie, pentru examenul de Bacalaureat.
Întâlnirile se vor desfășura online, în datele de 26 aprilie și 3 mai, de la ora 10.00.
Înscrierile au loc până miercuri, 23 aprilie.
Pacienţii vor putea face donaţii spitalelor, în loc să ofere atenții medicilor.
Legea a fost promulgată de preşedintele interimar, Ilie Bolojan.
Legea vizează eliminarea posibilităţii ca pacienţii să ofere plăţi suplimentare şi atenții angajaţilor spitalelor în care au fost îngrijiţi, dar să prevadă opţiunea acestora de a oferi donaţii unităţilor sanitare.
Unul dintre iniţiatori a declarat că prin acest proiect „nu se legalizează şpaga”.
Alocaţiile, indemnizaţiile şi ajutoarele sociale vor fi plătite anticipat.
Astfel, acestea vor ajunge la beneficiari înainte de Paşti – anunţă Agenţia Naţională de Plăţi şi Inspecţie Socială.
Vineri, 11 aprilie, vor fi viraţi banii către poştă, iar până joi, 17 aprilie, aceştia vor fi livraţi beneficiarilor.
Pe carduri sumele vor intra în intervalul 14-16 aprilie.
Preparatele și substanțele stupefiante și psihotrope pot fi utilizate în scop curativ doar pe baza prescripțiilor medicale.
Acestea se fac pe formulare speciale, securizate și care se rețin la eliberare, după cum prevede un proiect de lege adoptat de Camera Deputaților.
Proiectul, inițiat de Ministerul Sănătății, prevede și majorarea sancțiunilor pentru nerespectarea legislației cu până la 40.000 lei.
Angajatorii primesc facilităţi dacă angajează victime ale violenței domestice.
Legea a fost promulgată de președintele interimar, Ilie Bolojan.
Potrivit legii, dacă nu au un loc de muncă, aceste persoane sunt incluse în categoria şomerilor, pentru care angajatorii primesc lunar, timp de un an, 2.250 de lei.
Reglementarea are scopul de a le facilita victimelor violenţei domestice reintegrarea socio-profesională.