Știri 25 aprilie 2025

Biserica Ortodoxă prăznuieşte astăzi Izvorul Tămăduirii.
Această sărbătoare ne aduce aminte de una dintre minunile Maicii Domnului, petrecută cu un orb.
Înainte de a fi împărat, Leon cel Mare a găsit într-o pădure un orb, care i-a cerut apă.
La îndemnul Maicii Domnului, Leon i-a dat orbului să bea apă dintr-un izvor, iar orbul s-a vindecat de orbirea sa.
Pentru a mulţumi Maicii Domnului, când a ajuns împărat, Leon cel Mare a ridicat în apropierea izvorului o biserică pe care a numit-o Biserica cu hramul Izvorul cel Tămăduitor şi dătător de viaţă.
Biserica se mai vede şi astăzi în Constantinopol, actualul oraş Istanbul.
Sărbătoarea s-a generalizat în Biserica Ortodoxă în timpul secolelor 5 şi 6.
În toate bisericile şi mânăstirile ortodoxe, după oficierea Sfintei Liturghii, se săvârşeşte slujba de sfinţire a apei, după o rânduială adecvată Săptămânii Luminate.
Tot astăzi, este cinstită și Sfânta Icoană a Maicii Domnului – Siriaca de la Mănăstirea Ghighiu.
Sărbătoarea a fost înscrisă în calendarul Bisericii Ortodoxe Române, începând din anul 2019.

Biserica Ortodoxă Română îl cinsteşte astăzi pe Sfântul Cuvios Vasile de la Poiana Mărului.
Acesta s-a născut în anul 1692 la Poltava, în Ucraina, dar activitatea sa în slujba bisericii şi-a desfăşurat-o în Ţara Românească.
De numele Cuviosului Vasile se leagă existenţa isihasmului românesc, adică practicarea rugăciunii minţii.
După ce a înfiinţat câteva schituri în Buzău şi Vrancea, Cuviosul Vasile s-a mutat la Mănăstirea Poiana Mărului, unde a devenit stareţ.
A fost părintele duhovnicesc al Sfântului Cuvios Paisie de la Neamţ, pe care l-a tuns în monahism, la Muntele Athos.
Sfântul Cuvios Vasile de la Poiana Mărului a trecut la cele veşnice la 25 aprilie 1767.
Pentru viaţa sa curată în slujba Domnului, Sfântul Sinod al BOR l-a canonizat în anul 2003.

Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sluji mâine la mănăstirea Colilia.
Ierarhul nostru va oficia, de la ora 7.30, Sfânta Liturghie la acest lăcaș de cult, ocrotit spiritual de către Sf. M. Mc. Gheorghe.
Apoi, de la ora 21.00, va oficia Acatistul Învierii Domnului la Catedrala arhiepiscopală.

Locuitorii comunei Cumpăna sunt așteptați să doneze sânge.
Acțiunea CRTS se va desfășura luni, 28 aprilie, între orele 8.30 și 13.30, la Centrul Multifuncțional de Asistență Socio-Medicală din localitate.
Este nevoie de donatori din toate grupele de sânge.

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că mâine va fi zi de doliu național în România în memoria Sanctității Sale Papa Francisc.
El a arătat că este o ‘decizie ce arată respectul profund pentru deschiderea totală și căldura arătată permanent românilor’.
Funeraliile Papei Francisc, care a murit luni, la vârsta de 88 de ani, vor avea loc mâine dimineață, în Piața Sfântul Petru, unde sunt așteptați să sosească sute de mii de credincioși.

SUA vor interzice coloranţii alimentari artificiali derivaţi din petrol.
În total, opt coloranţi sintetici, toţi derivaţi din petrol şi acuzaţi de efecte nocive asupra sănătăţii, vor fi interzişi treptat cel mai târziu la sfârşitul anului 2026.
Până în prezent, puteau fi găsiţi în mii de produse alimentare diferite, cum ar fi dulciuri, cereale, sosuri şi băuturi.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept