Ştiri 3 iunie 2011
Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia Sfânta Liturghie arhierească la Niculiţel, la invitaţia Preasfinţitului Visarion, episcopul Tulcei.
Compania Rompetrol a majorat, ieri, preţul carburanţilor cu până la 0,1 lei pe litru.
Astfel, benzinele Efix 95 şi Alto 101 costă 5,4 lei pe litru, respectiv 6,07 lei pe litru.
De asemenea, noile preţuri ale sortimentelor de motorină Efix şi Alto 55, după o creştere cu 0,07 lei pe litru, sunt 5,28 lei litru şi 5,61 lei pe litru.
Guvernul a adoptat proiectul de lege al asistenţei sociale.
Potrivit premierului Emil Boc, primul principiu al acestei legi este cel al adoptării de măsuri care să îi readucă pe asistaţii sociali pe piaţa muncii şi să reducă nivelul dependenţei lor faţă de stat.
Tot prin această lege, sunt instituite patru mari categorii de beneficii sociale: pentru combaterea sărăciei, pentru susţinerea copilului şi familiei, pentru susţinerea celor cu nevoi speciale şi pentru cei cu situaţii deosebite.
Turiştii vor fi informaţi despre calitatea apei de îmbăiere.
Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral a instalat 33 de panouri de informare pe plajele româneşti.
Panourile sunt menite să ofere informaţii turiştilor cu privire la calitatea apei de îmbăiere.
Acestea sunt distribuite în zona Constanţa, Mamaia şi Năvodari, pe plajele din Eforie Nord, Eforie Sud şi Costineşti şi în zonele Olimp şi Vama Veche.
Dispensarul TBC Constanţa va fi redeschis la sfârşitul lunii august.
Potrivit managerului unităţii, aceasta va fi dotată cu computer tomograf şi va avea circuit separat pentru pacienţii cu tuberculoză şi cei cu afecţiuni nepulmonare.
În prezent, dispensarul este supus unui proces de modernizare, iar medicii pneumologi îşi desfăşoară activitatea la subsolul Policlinicii 2.
Sediul Dispensarului TBC este situat pe Bulevardul Alexandru Lăpuşneanu, în apropiere de intersecţia cu strada Soveja.
Salariile poliţiştilor au fost reduse.
Reducerea salariilor a fost decisă printr-un ordin al ministrului Traian Igaş.
Norma de hrană a fost redusă de la 700 de lei la 130 de lei, iar angajaţii MAI pierd în jur de 550 de lei din venituri.
Ministrul a precizat că poliţiştii îşi vor primi salariile integrale, începând cu luna iulie.
Acesta a menţionat că diminuarea normei de hrană a poliţiştilor se aplică numai pe luna iunie şi că diferenţa se va recupera în cel de-al treilea trimestru.
Statele Unite propun schimbarea sistemului de acordare a vizelor pentru România.
Legislaţia, propusă de doi parlamentari americani, este susţinută şi de preşedintele Barack Obama.
Noua propunere prevede ca participarea la Visa Waiver să fie determinată de proporţia de cetăţeni ai unei ţări care depăşesc termenul legal de şedere în Statele Unite.
Astfel, cetăţenii români ar putea călătorii în America pentru o perioada de 90 de zile, fără să fie nevoie de obţinerea unei vize, atâta timp cât 3% dintre aceştia şi-ar prelungi şederea peste termenul legal.
Proba de evaluare a competenţelor digitale din cadrul examenului de Bacalaureat va începe pe 10 iunie.
Proba era iniţial programată pe 13 iunie.
Ministerul Educaţiei a făcut această modificare deoarece pe 13 iunie este a doua zi de Rusalii, este sărbătoare legală şi nu se lucrează.
Probele orale de limba română, limba străină şi competenţe digitale sunt programate în perioada 6-23 iunie.
Fumatul ar putea provoca decesul a 8 milioane de oameni pe an până în anul 2030.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii avertizează că viciul este în creştere, iar în prezent, mor anual 600.000 de oameni din cauza ţigărilor, astfel că până în anul 2030 numărul acestora ar putea ajunge la 8 milioane.
Statisticile arată că în ţara noastră, un român moare la fiecare 15 minute din cauza fumatului, iar medicii avertizează că numărul deceselor este în creştere.
Argentina interzice fumatul in spatiile publice închise.
Membrii camerei inferioare a Congresului au votat în favoarea legislaţiei anti-tutun, care trecuse de Senat anul trecut.
Noua legislaţie va interzice şi publicitatea la tutun şi sponsorizările companiilor producătoare de ţigări.
Producătorii vor trebui să pună avertismente privind sănătatea pe pachetele de ţigări şi va deveni ilegală comercializarea ţigărilor celor sub 18 ani.
Totodată, va lua sfârşit şi practica vânzării de ţigarete la bucată.