Știri 7 aprilie 2026

Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sluji săptămâna aceasta la Catedrala arhiepiscopală.
Ierarhul nostru, va oficia astăzi, de la ora 17.00, slujba Deniei.
Mâine, de la ora 6.30, va săvârși Sfânta Liturghie, iar de la ora 17.00, slujba Deniei.
Joi, de la ora 6.30, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie, iar de la ora 16.40, slujba Deniei celor 12 Evanghelii.
Vineri, de la ora 9.00, va oficia slujba Vecerniei, în cadrul căreia va fi scos Sfântul Epitaf din Sfântul Altar, iar de la ora 17.00, va oficia slujba Deniei Prohodului Domnului.

Astăzi este Ziua Mondială a Sănătăţii.
Din anul 1950, în fiecare an, la 7 aprilie, se celebrează Ziua Mondială a Sănătăţii.
În această zi sunt abordate probleme de maximă importanţă şi se încearcă să se atragă atenţia asupra unei zone prioritare de care să se ocupe Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

CRTS Constanța a anunțat programul de donare de sânge de săptămâna aceasta.
Astfel, până joi, 9 aprilie, Centrul va fi deschis pentru donare între orele 7.30 și 13.30.
De vineri 10 aprilie până luni 13 aprilie, Centrul va fi închis, deoarece sunt zile de sărbătoare legală.

ANM a emis o atenționare cod galben de intensificări ale vântului pentru nordul, centrul, estul și sud-vestul țării.
Aceasta este valabilă până la ora 21.00.
Astfel, în nordul Dobrogei, în Transilvania, Oltenia, Moldova, local în Maramureș, în sud-vestul și nord-estul Munteniei, vor fi intensificări ale vântului cu viteze de 50…70 km/h.

ANPC propune reguli noi pentru insolvența persoanelor fizice.
Este vorba despre românii care nu mai pot face faţă creditelor şi doresc să apeleze la procedura insolvenţei.
Un aspect va fi redefinirea valorii-prag la nivelul a zece salarii minime și nu la 15 salarii minime pe economie, cât este în prezent.

Ordonanţa de urgenţă privind reducerea accizei la motorină a intrat de astăzi, în vigoare.
Astfel, preţul la pompă ar trebui să scadă cu 36 de bani.
Pentru benzină, Executivul nu are încă niciun plan cu măsuri de ieftinire, însă preţul sortimentului standard s-a stabilizat în jurul valorii de 9 lei şi 18 bani.

Crucea Roşie Română organizează o amplă acţiune de prevenţie a diabetului.
În toate judeţele vor fi acţiuni care să ducă la creşterea gradului de conştientizare privind riscurile acestei boli, importanţa depistării precoce şi adoptarea unui stil de viaţă sănătos.
Participanţii vor beneficia gratuit de testarea glicemiei, evaluări de risc şi vor primi informaţii utile despre prevenţie şi gestionarea diabetului.
Evenimentele vor avea loc în spaţii accesibile publicului larg, precum pieţe, centre comerciale, sedii ale filialelor de Cruce Roşie sau alte locuri centrale din fiecare judeţ.

Comments are closed.