Ştiri 10 iunie 2011
În acea zonă, comuniştii au îngropat o parte din elita rezistenţei româneşti care şi-a găsit sfârşitul între zidurile închisorii din Aiud.
Mitropolitul a amintit de o iniţiativă mai veche, spunând că, pe lângă Schitul ”Sfânta Cruce”, care îşi desfăşoară slujbele religioase în mausoleul monumentului ridicat de Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici, se doreşte ridicarea unui Memorial.
În ceea ce priveşte rămăşiţele celor înhumaţi sumar, osemintele vor fi aduse din nou la Aiud şi vor fi depuse în osuarul schitului, iar, mai apoi, în necropola Memorialului.
Guvernul vrea să blocheze până anul viitor încadrarea absolvenţilor în Ministerul de Interne.
Aceasta prevede un proiect de ordonanţă, în contextul reducerii numărului de posturi din structurile MAI, prin amânarea până la sfârşitul acestui an a repartizării acestora.
Actul normativ permite totodată începerea procedurilor de disponibilizare a angajaţilor MAI, inclusiv a funcţionarilor publici, preoţilor militari, soldaţilor şi gradaţilor voluntari.
Măsurile sunt justificate în document prin amplificarea efectelor crizei economice asupra sistemului bugetar, implicit în ceea ce priveşte posibilitatea de asigurare financiară a cheltuielilor cu drepturile salariale.
Meteorologii anunţă un weekend ploios şi cu temperaturi scăzute.
Până la începutul săptămânii viitoare maximele se vor încadra în general între 18 şi 28 de grade, valori apropiate de cele normale pentru data din calendar, dar instabilitatea vremii se menţine şi ea, în special în jumătatea de est a ţării.
Mâine vor fi înnorări, averse, descărcări electrice şi intensificări ale vântului, pe arii extinse, în aproape toate regiunile, iar excepţie face doar sud-vestul ţării, unde ploile vor fi răzleţe.
Duminică instabilitatea atmosferică se menţine în aproape toată ţara, mai puţin în regiunile sud-vestice.
Aproape jumătate dintre medicii de familie au semnat actele adiţionale la contractul cadru.
Potrivit CNAS, cele mai multe acte adiţionale privind asistenţa medicală primară pentru iunie au fost încheiate în Bucureşti şi în judeţele Braşov, Timiş, Olt şi Vâlcea.
Medicii de familie au anunţat că, începând de marţi, vor taxa pacienţii care vin la consultaţii.
Nu este obligatoriu ca un stat să fie împărţit în regiuni pentru a primi fonduri europene.
Precizarea Comisiei Europene vine după ce premierul Emil Boc a declarat că este nevoie de împărţirea în regiuni a României pentru a folosi banii europeni.
Aceasta a precizat în perioada 2013-2014, România ar beneficia de 10 miliarde de euro prin programul de Dezvoltare al Comisiei Europene.
Banii ar reprezenta plata viitoarelor lucrări de infrastructură, a reţelelor de canalizare şi a drumurilor judeţene.
Peste 1.000 de angajaţi ai CFR Călători vor fi disponibilizaţi din 18 iulie.
Măsura are ca scop reducerea datoriilor mari pe care le are compania.
Angajaţii disponibilizaţi vor primi câte şase salarii minime pe economie, iar după aceste concedieri, CFR Călători va rămâne cu 14.000 de angajaţi.
Orele suplimentare la locul de muncă duc la boli cardiovasculare şi atac de cord.
Aceasta este concluzia specialiştilor, care spun că mai multe de 7-8 ore de lucru poate avea repercusiuni grave asupra sănătăţii angajatului.
Mai mult, angajatorul trebuie să asigure două zile consecutiv de repaus, de preferat la sfârşit de săptămână.
Potrivit specialiştilor, cei care lucrează 10 ore pe zi au cu 60% mai mare probabilitate să dezvolte boli cardiovasculare şi atac de cord, în comparaţie cu cei care muncesc 7 ore pe zi, deoarece timpul rămas pentru refacere este mai scurt.
Numărul persoanelor afectate de handicap creşte la nivel mondial.
Potrivit unui raport al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, aproximativ 15 la sută din populaţia lumii suferă de un handicap, proporţie ce ar putea progresa mai ales din cauza îmbătrânirii populaţiei.
Printre acestea, aproape una din cinci persoane prezintă dificultăţi funcţionale mari sau suferă de un handicap “sever”.
Progresia se mai explică şi prin creşterea pe plan mondial a problemelor cronice de sănătate, cum ar fi diabetul, bolile cardiovasculare, cancerul şi tulburările de sănătate mintală.
Ştirile despre sinucideri ar putea fi interzise.
Un membru al CNA, Cristina Trepcea a propus ca ştirile despre sinuciderile copiilor şi adolescenţilor să fie interzise la televizor şi radio.
Aceasta a precizat că televiziunile se fac vinovate de promovarea sinuciderilor, iar tinerii urmăresc un anumit tipar atunci când decid să-şi pună capăt zilelor.
Cristina Trepcea a propus lansarea unei dezbateri publice care să-i facă pe toţi cei implicaţi în domeniul audiovizualului să conştientizeze gravitatea problemei sinuciderilor minorilor.
Decizia de intrare a României şi Bulgariei în Schengen va fi luată în luna septembrie.
Miniştrii de Interne şi Justiţie din statele Uniunii Europene au amânat, ieri, decizia intrării celor două ţări în spaţiul Schengen.
Această hotărâre vine la o zi după ce majoritatea membrilor Parlamentului European au votat în favoarea intrării celor două state în zona Schengen, având în vedere că atât România cât şi Bulgaria îndeplinesc criteriile tehnice.