Ştiri 5 august 2011
S-a născut în anul 1913, în satul Crăiniceni din judeţul Botoşani şi a primit din botez numele Ilie.
Deşi a rămas orfan de mic, fiind îngrijit de rudele apropiate, s-a dovedit a fi cel mai bun elev la şcoală.
La vârsta de 19 ani a plecat la mânăstirea Neamţ, unde timp de 4 ani a fost bibliotecar şi îngrijitor la bolniţă.
În anul 1936 a fost tuns în monahism cu numele Ioan, după care pleacă în Ţara Sfântă, unde s-a nevoit timp de 10 ani la mânăstirea Sfântul Sava de lângă Bethleem.
În anul 1947 a fost hirotonit diacon şi apoi preot, după care a fost numit egumen al schitului românesc Sfântul Ioan Botezătorul de pe valea Iordanului.
Aici, timp de 5 ani a tradus scrieri ale Sfinţilor Părinţi şi a compus un volum de versuri duhovniceşti.
În 1952 s-a mutat la mânăstirea Sfântului Gheorghe Hozevitul din pustia Hozevei, iar după un an s-a retras ca pustnic în peştera Sfintei Ana din apropierea mânăstirii.
Aici a petrecut timp de 7 ani în aspre nevoinţe şi rugăciuni neîncetate, după care, în data de 5 august 1960 s-a mutat către Domnul, fiind înmormântat în peşteră.
După 20 de ani, în anul 1980, trupul sfântului a fost aflat neputrezit şi plin de bună mireasmă, motiv pentru care a fost depus la mânăstirea Sfântului Gheorghe Hozevitul.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a canonizat pe Sfântul Ioan în luna iunie a anului 1992, fiind cinstit de credincioşii din România, Grecia, Cipru şi Ţara Sfântă.
Biserica ortodoxă va prăznui mâine Schimbarea la Faţă a Domnului nostru Iisus Hristos.
Cu acest prilej, Biserica Schimbarea la Faţă din Constanţa, cunoscută şi sub numele de Biserica Greacă îşi va sărbători hramul.
Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va săvârşi la această biserică, de la ora 9.30, sfânta liturghie arhierească, însoţit de un sobor de preoţi şi diaconi.
Totodată, credincioşii se vor putea închina la moaştele Sfântului Apostol Andrei, aduse de la Mănăstirea Sfântul Andrei din judeţul Constanţa.
Luni va avea loc lansarea unui volum de predici al Fericitului Augustin.
Cartea se intitulează “Omilii la Evanghelia după Ioan” şi va fi prezentată de Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, Părintele Prof. Univ. Dr. Nechita Runcan şi Părintele Protosinghel Arsenie Obreja.
Evenimentul se va desfăşura de la ora 18, la sediul Protoieriei I Constanţa, din strada Mihai Viteazu, nr. 85.
Credincioşii care efectuează donaţii online pentru ridicarea Catedralei Mântuirii Neamului vor primi un certificat de donator.
Acesta va fi acordat de Patriarhia Română pentru jertfelnicia creştină şi pentru sprijinul adus la construirea noii Catedrale patriarhale.
Certificatul de donator este semnat de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel şi conţine imaginea viitoarei catedrale, precum şi icoana Sfântul Apostol Andrei, care va fi şi ocrotitorul sfântului lăcaş.
Preoţii militari vor face parte din Armata Rusă.
Declaraţia a fost făcută de şeful Departamentului Principal pentru Lucrul cu Personalul, din Forţele Armate ale Federaţiei Ruse.
O altă decizie a fost luată cu privire la pregătirea preoţilor într-una din universităţile Ministerului Apărării, după cum a declarat acelaşi oficial.
Aproape jumătate dintre români suferă de hipertensiune arterială.
Statisticile demonstrează importanţa diagnosticării precoce a hipertensiunii arteriale de către medici.
Specialiştii în cardiologie susţin că este necesară informarea şi educarea continuă a medicilor cu privire la metodele de diagnosticare şi de tratament, pentru a creşte speranţa de viaţă în cazul persoanelor afectate de bolile cardiovasculare.
În aceste condiţii, la Bucureşti va avea loc conferinţa naţională „Actualităţi în hipertensiunea arterială” care se va desfăşura la începutul lunii septembrie.
Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, a demisionat.
Aceasta s-a arătat nemulţumit de banii primiţi de Ministerul Sănătăţii la rectificarea bugetară, care s-a discutat fără a i se cere punctul de vedere, şi a precizat că în mandatul său a avut mai multe dispute cu reprezentanţi ai Ministerului Finanţelor.
Ministrul Cseke Attila declara, luna trecută, că bugetul Sănătăţii are nevoie de patru miliarde de lei, iar la rectificarea bugetară, ministerul a primit suma de 300 de milioane de lei.
Curentul electric se va scumpi de luna viitoare.
Motivul îl constituie creşterea numărului de certificate verzi pe care le primesc producătorii de energie regenerabilă.
Astfel, consumatorii casnici vor plăti cu 2-4 la sută mai mult la factura energiei electrice.
O nouă scumpire ar putea avea loc la 1 ianuarie 2012, când ar trebui recunoscute în tarifele finale şi alte costuri mai vechi ale furnizorilor.
Stilul de viaţă nesănătos îmbătrâneşte creierul cu zece ani.
Potrivit specialiştilor, factorii de risc vascular, cum ar fi tensiunea arterială ridicată, fumatul, diabetul şi obezitatea ar putea determina o îmbătrânire a creierului uman ce poate avea loc cu până la 10 ani mai devreme decât în mod normal.
Oamenii de ştiinţă au descoperit că persoanele supuse unor astfel de factori de risc au un creier de dimensiuni reduse şi o activitate cerebrală diminuată pe parcursul vieţii.
Medicii spun că o dietă sănătoasă şi exerciţiile fizice sunt importante pentru un stil de viaţă normal.
Producţia de energie eoliană se va tripla în statele europene, până în anul 2020.
Conform unui raport, peste 10.000 de noi turbine eoliene de mare putere vor fi puse în funcţiune până în 2020, în statele Uniunii Europene.
Raportul arată că la sfârşitul anului trecut, energia eoliană în cele 27 de state membre reprezenta 5,3% din totalul producţiei energetice, urmând ca până la sfârşitul lui 2020 aceasta să crească la 15,7%.