Ştiri 15 august
Sărbătoarea ne aminteşte de moartea, învierea şi slăvirea Sfintei Fecioare Maria
Astfel, când Născătoarea de Dumnezeu a adormit, sfinţii apostoli, afară de Toma, au venit pentru a o îngropa.
Ajungând după îngropare, Sfântul apostol Toma a dorit să se deschidă mormântul, care a fost găsit gol, ceea ce înseamnă că Sfânta Fecioară a înviat a fost luată de Dumnezeu în împărăţia cerească al lui Hristos.
Sărbătoarea este cea mai veche dintre praznicele închinate Maicii Domnului şi este atestată documentar în Siria, prin secolul 5.
Locul originar al sărbătorii este Ierusalimul, unde se sărbătorea anual sfinţirea unei biserici ridicate între Ierusalim şi Betleem, în apropierea unui loc unde fecioara Maria ar fi poposit înainte de naşterea Domnului.
Generalizarea sărbătorii a avut loc în secolele 6-7 când împăratul bizantin Mauricu, a rezidit Biserica Maicii Domnului din grădina Ghetsimani şi a fixat data praznicului la 15 august.
În România, Praznicul de astăzi este Zi de Sărbătoare Naţională şi Ziua Marinei Române.
Totodată, conform datelor statistice, peste 2 milioane de români îşi serbează astăzi onomastica.
Dintre aceştia, 1 milion 800 mii sunt femei , iar 400 de mii sunt bărbaţi.
Mânăstirea Sf. Ioan Casian organizează în perioada 16-18 august „Zilele Sfinţilor Brâncoveni”, cu prilejul cinstirii Sfinţilor Martiri Brâncoveni.
Manifestarea va debuta la miezul acestei nopţi, odată cu oficierea Sfintei Liturghii în Peştera Sf. Ioan Casian.
Mâine dimineaţa, de la ora 9, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie Arhierească.
După slujbă, va avea loc vernisajul unei expoziţii de icoane realizate de Iconarul Cosmina Spânoche, apoi se va lansa cartea „Prin mânăstirile din Dobrogea” scrisă de profesoara Tudosa Romanov.
La final, formaţia de muzică veche „Trei parale” va susţine un concert intitulat „Cântări la curţile boiereşti”.
Joi, de la ora 19, constănţenii sunt invitaţi la Casa de Cultură pentru o conferinţă duhovnicească pe tema „Femeia. Între Eva şi Maria” ce va fi susţinută de Înaltpreasfinţitul Teodosie şi de Avocatul Cezar Axinte.
În cadrul conferinţei se va evoca şi personalitatea vrednicului de pomenire părinte Arhimandrit Arsenie Papacioc.
Credincioşii sunt îndemnaţi să respecte măsurile de siguranţă în lăcaşurile de cult, pentru prevenirea incendiilor.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” recomandă credincioşilor câteva măsuri pentru evitarea incidentelor în timpul slujbelor religioase.
Astfel, lumânările aprinse trebuie ţinute cât mai departe de haine şi de obiectele combustibile precum icoane, decoruri sau mobilier şi depuse numai în locurile special amenajate din exteriorul lăcaşurilor de cult.
Autoturismele şi autocarele trebuiesc parcate în locurile special amenajate, pentru a nu bloca sau îngusta căile de acces.
În situaţia izbucnirii unui incendiu, trebuiesc anunţate serviciile de urgenţă la numărul unic de urgenţă 112 şi totodată trebuiesc respectate recomandările personalului specializat.
Numărul vieţuitorilor din Sfântul Munte Athos este în scădere.
Conform unui recensământ realizat anul acesta, în Muntele Athos mai există 1830 de vieţuitori, cu 20 la sută mai puţin faţă de datele recensământului din 2001.
Guvernatorul civil al Muntelui Athos, Aristide Kasmiroglou, a declarat că trebuie să așteptăm rezultatele finale ale recensământului pentru a ne pronunța despre diminuarea efectivă a numărului locuitorilor muntelui.
Aceasta deoarece recensămintele anterioare au luat în calcul şi lucrătorii sezonieri din Sfântul Munte.
Guvernul bulgar va finanţa mai mult construcţia lăcaşurilor de cult.
Sunt vizate bisericile cu potenţial turistic,dar şi comunităţile care nu au lăcaşe de cult.
Valoarea sprijinului guvernamental va fi de 224.000 de leva,care vor acoperi,pentru început, restaurarea a 4 biserici şi finalizarea altor 4.
Pe de altă parte, municipalitatea din Sofia va finanţa şi ea alte 27 de proiecte cultural-religioase din capitala Bulgariei.
Tinerii europeni îşi doresc un creştinism mai activ în societate.
Un sondaj realizat în marile ţări europene arată că tinerii îşi doresc o prezenţă mai mare a creştinismului în societate.
Majoritatea tinerilor europeni vor ca bisericile creştine să intensifice acţiunile pentru pace şi dreptate,precum şi cele contra sărăciei.
Totodată, peste jumătate dintre tineri cred că Biserica ar trebui să comunice mai eficient valorile creştinismului către generaţiile tinere.
Drumul judeţean Ovidiu – Nazarcea – Poarta Albă s-a deschis pentru traficul auto uşor.
Drumul are o lungime de 16 kilometri şi a fost reabilitat integral.
Deocamdată, maşinile de mare tonaj nu au acces, până la finalizarea totală a lucrărilor, estimată pentru luna octombrie.
Biletele CFR s-au scumpit de ieri cu 18 la sută.
Scumpirea are ca principală cauză creşterea preţurilor la materia primă necesară transportului feroviar: combustibil, energie, piese.
Oficialii CFR spun că se vor menţine în vigoare facilităţile de călătorie legate de reducerile de 50% din tariful integral la abonamente pentru navetişti şi de 75 la sută la abonamente pentru elevi şi studenţi.
În Oltenia s-a descoperit primul tezaur monetar din aur de 24 de carate.
Acesta conţine 75 de monede din secolul 18, care au o puritate a aurului de 99, 8 %.
Între acestea sunt 30 de piese Napoleon al III-lea, 30 de ducaţi austrieci din vremea Împăratului Franz Iosif, 4 monede cu reprezentarea primului rege italian Victor Emanuel şi încă 11 monede ale unui sultan turc.
Tezaurul a fost descoperit în şantierul arheologic din comuna Desa, în apropiere de Calafat, iar valoarea acestuia depăşeşte 100. 000 de euro.
Sistemul economic capitalist este aproape de autodistrugere.
Afirmaţia aparţine economistului american Nouriel Roubini, cel care a prezis criza financiară din 2008.
Specialistul spune că, datorită crizei financiare, economia şi-a propus reducerea consumului, dar aceasta înseamnă tocmai moartea economiei.
Mai mult, majoritatea investitorilor stau pe munţi de bani însă nu fac investiţii care să de un imbold economiei.
Pe de altă parte, există prea multă datorie a mediului privat şi a celui guvernamental, din care nu se poate ieşi decât prin economisire, dar aceasta va duce la scăderea consumului, şi deci la blocarea economiei.
Roubini a mai spus că, astfel, Karl Marx avea dreptate, la un moment dat, deoarece , iată, capitalismul se poate autodistruge.