Ştiri 2 decembrie 2011
Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia în această noapte sfânta liturghie la Catedrala Arhiepiscopală Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel din Constanţa.
Totodată, o părticică din moaştele Sfântului Andrei Criteanul vor rămâne în permanenţă la catedrală, prin bunăvoinţa Înaltpreasfinţitului Iakovos, Mitropolit de Mytilini.
La Arhiepiscopia Tomisului s-a lansat astăzi un proiect de economie socială pentru regiunea Sud-Est.
Acesta se numeşte “Economia socială – şanse reale pentru o viaţă mai bună” şi din el mai fac parte Arhiepiscopia Sibiului, Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, precum şi trei asociaţii italiene.
Proiectul reprezintă o alternativă la rezolvarea problemelor legate de şomaj, abandon şcolar, familii monoparentale, persoane dependente de droguri şi de alcool sau victime ale violenţei în familie.
Evenimentul s-a desfăşurat în sala mare a Palatului Arhiepiscopal din Constanţa.
Astăzi se împlinesc 13 ani de la mutarea către Domnul a părintelui arhimandrit Ilie Cleopa.
Acesta s-a născut în comuna Suliţa, judeţul Botoşani, la 10 aprilie, în anul 1912 cu numele de mirean Constantin.
A intrat în viaţa monahală în anul 1929, la vârsta de 17 ani la schitul Sihăstria.
A fost tuns în monahism pe 2 august 1937, primind numele Cleopa.
Din cauza regimului politic comunist se retrage de mai multe ori în munţi fiind urmărit de Securitate.
Pe 23 ianuarie 1945 este hirotonit ieromonah de către Episcopul Galaction Cordun, iar ulterior este numit egumen al Mănăstirii Sihăstria.
Părintele Cleopa a povăţuit ca duhovnic la mănăstirea Sihăstria, timp de 34 de ani până la mutarea sa către Domnul.
Medicii din întreaga ţară se vor instrui la Constanţa.
Direcţia Judeţeană de Sănătate Publică din Constanţa a lansat un proiect prin care se urmăreşte perfecţionarea personalului din domeniul sanitar prin înfiinţarea unui centru de instruire.
Prin acest proiect se doreşte îmbunătăţirea nivelului de calificare prin promovarea şi asigurarea formării profesionale pentru personalul medical şi pentru managerii din domeniul sanitar.
Şeful Direcţiei Judeţene de Sănătate Publică a subliniat importanţa unui astfel de program, în condiţiile în care, anul trecut, managementul unităţilor sanitare a fost descentralizat către autorităţile locale.
Călătorii CFR pot beneficia de o reducere de 25% la preţul biletelor dacă acestea sunt cumpărate online.
Pentru a putea beneficia de această ofertă, călătorii trebuie să intre pe site-ul CFR, să aleagă destinaţia şi să selecteze modalitatea de plată online, cu cardul.
După efectuarea plăţii online, clientul va primi pe e-mail biletul de călătorie, în varianta electronică.
Tipărirea biletului nu este obligatorie, clientul fiind identificat în tren pe baza cărţii sale de identitate şi a ID-ului de bilet.
Peste o lună ar putea intra în vigoare legea privind introducerea sistemului de coplată în Sănătate.
Adoptarea acestui proiect presupune unele plăţi pentru serviciile medicilor de familie sau ale medicilor specialişti. Astfel, pentru o vizită la medicul de familie vom plăti cinci lei, pentru o vizita la un medic specialist zece lei, iar pentru o săptămână de spitalizare într-un spital de stat, o sută de lei.
De asemenea, va apărea tichetul moderator de sănătate, folosit pentru coplata unor servicii medicale în sistemul asigurărilor sociale de sănătate, prin care se va face dovada coplăţii serviciilor medicale.
Autostrada Soarelui va fi circulabilă de la vară pe întreg traseul Bucureşti – Constanţa.
Anunţul a fost făcut de ministrul Transportului, Anca Boagiu, care a vizitat, miercuri, mai multe puncte de lucru de pe autostrada A2.
Totodată, ministrul a inaugurat lucrările la tronsonul de autostradă Cernavodă – Medgidia.
România este a doua ţară din Europa cu cele mai ieftine alimente.
Conform unui studiu, preţurile reduse ale produselor alimentare şi ale băuturilor nonalcoolice plasează România pe locul al doilea în Europa, situându-se la 67% din media europeană.
Statele cu cele mai mari niveluri de preţuri la alimente şi băuturi sunt Irlanda şi Marea Britanie.
De asemenea, preţurile mici la bunurile şi serviciile de consum poziţionează România pe acelaşi loc, în timp ce Danemarca, Finlanda şi Luxemburg au cele mai mari preţuri la bunurile şi serviciile de consum.
Unele jucării destinate copiilor sub 3 ani conţin substanţe nocive pentru sănătatea lor.
Avertismentul vine din partea autorităţii pentru protecţia consumatorilor din Franţa.
Potrivit specialiştilor, unele jucării ar putea fi toxice pentru copii, motiv pentru care se cere multă vigilenţă din partea părinţilor atunci când pregătesc cadourile de Crăciun.
Este vorba despre formaldehidă, un compus cancerigen iritant, bisfenol A, interzis din compoziţia biberoanelor sau ftalaţi, interzişi în Europa, însă existenţi în multe jucării fabricate în Asia.
Ancheta a fost efectuată la 30 de jucării pentru cei mici.
Uniunea Europeană ar putea interzice produsele de la animalele clonate.
Comisia Europeană intenţionează să impună fie interdicţia, fie etichetarea foarte clară a cărnii, a produselor lactate şi a altor produse provenite de la animalele clonate şi urmaşii lor.
Argentina, precum şi alte 4 state din America de Sud, au foarte mare succes în clonarea animalelor, fiind susţinute de companiile private şi universităţi.
În Argentina, s-au clonat 11 specii de animale, inclusiv capre şi oi.
Cele mai multe ţări europene, mai puţin Danemarca, permit importul de carne de la clone, însă mai mult de jumătate dintre europeni s-au declarat împotriva acestui lucru, într-un sondaj eurobarometru.