Ştiri 5 decembrie 2011
Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia de la ora 9, Sfânta Liturghie Arhierească la Mănăstirea cu hramurile “Sfântul Ierarh Nicolae” şi „Sfântul Ierarh Bretanion” de lângă localitatea 23 August.
Protoieria II Constanţa va oferi daruri copiilor săraci.
Activitatea se va desfăşura astăzi, de la ora 14, la biserica „Adormirea Maicii Domnului I” din Constanţa în prezenţa Înaltpreasfinţitului Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.
În program sunt incluse colinde interpretate de corala „Teodoxa” şi un grup de copii de la Grădiniţa nr. 40.
Evenimentul este dedicat sărbătoririi Sfântului Ierarh Nicolae.
Constănţenii sunt invitaţi la un concert de colinde.
Acesta se numeşte “Hristos se naşte, slăviţi-L” şi va fi susţinut de Grupul psaltic „Sfântul Vasile cel Mare”, dirijat de protopsaltul Marian Bostan.
Concertul va avea loc sâmbătă, de la orele 18.30, la Casa de Cultură din Constanţa.
Evenimentul se va desfăşura sub egida Festivalului duhovnicesc intitulat “Serile filocalice”, organizat de ASCOR Constanţa, sub înaltul patronaj şi în prezenţa Înaltpreasfinţitului Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.
Intrarea va fi liberă.
Reactorul 1 de la Cernavodă are cel mai ridicat grad de utilizare în Europa.
Potrivit unui studiu, Unitatea 1 a Centralei Nucleare Electrice de la Cernavodă este prima în Europa într-un top al factorului de capacitate mediu din ultimii trei ani, cu 96%.
La nivel mondial, reactorul 1 de la Cernavodă se poziţionează pe locul cinci.
În prezent, la Cernavodă funcţionează două reactoare, al doilea fiind pus în funcţiune în anul 2007, care asigură aproximativ 20% din producţia naţională de electricitate.
Românii vor plăti de anul viitor o parte din costurile unor servicii medicale.
Legea care prevede introducerea sistemului de coplată în Sănătate a fost publicată în Monitorul Oficial.
Astfel, o vizită la medicul de familie ne va costa 5 lei, cea la un medic specialist 10 lei, iar pentru o internare de o săptămână într-un spital de stat vom plăti 100 de lei.
Vor fi scutiţi de coplată pensionarii cu venituri de cel mult 700 de lei pe lună, copiii, tinerii cu vârsta între 18 şi 26 de ani care nu realizează venituri, dar şi bolnavii incluşi în programele naţionale de sănătate dacă nu au venituri din muncă.
Apicultorii cer urgent suspendarea cultivării organismelor modificate genetic.
Aceştia au înaintat Comisiei Europene o petiţie prin care cer suspendarea imediată a cultivării porumbului modificat genetic, Monsanto.
Semnatarii arată în petiţie că albina, un atu esenţial pentru apicultură, ameninţată deja de pesticide, ar putea să dispară de pe câmpiile europene sau să fie acuzată că răspândeşte polen modificat genetic.
Asociaţiile de apicultură reamintesc că, în luna septembrie, Curtea Europeană de Justiţie a decis că mierea care conţine urme de organisme modificate genetic nu va putea fi comercializată fără autorizaţie.
Motorina s-ar putea scumpi începând cu 1 ianuarie 2012.
Potrivit proiectului de modificare a Codului Fiscal, acciza la motorină va creşte, de la 1 ianuarie, cu 4,4%.
Impactul în preţul motorinei este de circa şase bani, având în vedere cursul la care se plătesc accizele anul viitor.
În România, mai mult de jumătate din preţul carburanţilor este reprezentat de taxe.
Tarifele la energie electrică şi gaze vor creşte de anul viitor.
Aceasta după ce ANRE va obliga distribuitorii de gaze şi electricitate, din 2012 sau 2013, să propună clienţilor soluţii de eficientizare ale căror costuri pot fi recuperate prin ajustarea preţului de livrare.
Proiectul ar urma să fie adoptat printr-o lege care să transpună în legislaţia naţională o directivă europeană.
La elaborarea proiectului, ANRE a luat în calcul atât angajamentul Guvernului faţă de Uniunea Europeană de reducere cu 20% a consumului de energie la nivelul anului 2020, cât şi creşterea preţurilor energiei şi gazelor, din cauza obligaţiilor impuse României de FMI.
România se află pe primul loc în Europa la îmbolnăvirile cu hepatita A.
La nivel mondial, un milion de copii mor în fiecare an, din cauza faptului că nu se spală pe mâini.
Statisticile arată că, în România, în fiecare an, peste 50.000 de copii fac hepatită, iar rezultatele arată că sunt mai mulţi decât în orice altă ţară din Europa.
Ministerul Educaţiei are în derulare, în zece judeţe, un proiect care ar trebui să-i înveţe pe cei mici ce este igiena.
Totodată, specialiştii spun că peste 40% dintre români nu au apă curentă.
O eclipsă totală de Lună va avea loc sâmbătă.
Aceasta va fi vizibilă şi din România şi va începe la ora 16.30 şi va dura până la 19.30, când va rămâne complet în penumbră.
Specialiştii spun că pentru a observa eclipsa nu este nevoie de instrument astronomic sau de binoclu, deoarece va fi vizibilă cu ochiul liber.