Ştiri 21 decembrie 2011
Acesta va avea loc astăzi, de la ora 19.30, la Casa de Cultură din Constanţa.
Opera rememorează secvenţe din viaţa Sf. Ap. Andrei şi este compusă din şase tablouri pentru solişti, cor şi orchestră.
Muzica este scrisă de compozitorul Mugurel Scutăreanu, libretul aparţine profesorului univ. Cristina Tamaş, regia este semnată de actriţa Doris Ciortan, iar spectacolul este dirijat de părintele lector univ. Valeriu Roman şi arhidiaconul asistent universitar Iulian Dumitru.
Autobuzele RATC Constanţa vor circula de Crăciun şi Revelion după programul pentru zilele de sâmbătă şi duminică.
Pe 24, 25 şi 26 decembrie, transportul în comun se va desfăşura în intervalul orar 5,45 – 23.00.
În ultima zi a anului, pe 31 decembrie, mijloacele de transport în comun vor începe să circule la 5,45, iar la ora 21,30 va fi ultima cursă.
De asemenea, pe 1 ianuarie, prima cursă va fi la ora 10,00, iar ultima maşină va pleca de la cap de linie la 21,30.
Averile celor condamnaţi pentru corupţie, proxenetism sau spălare de bani ar putea fi confiscate.
Senatorii au adoptat o lege în acest sens.
Potrivit acesteia, confiscarea extinsă se poate dispune doar dacă valoarea bunurilor dobândite în ultimii cinci ani depăşeşte veniturile obţinute în mod licit.
Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a explicat că adoptarea legii reprezintă implementarea în legislaţia naţională a unei Decizii a Consiliului pentru Justiţie şi Afaceri Interne, România fiind singura ţară din Uniunea Europeană care nu a făcut încă acest lucru.
În această noapte va avea loc solstiţiul de iarnă.
Astfel această noapte va avea 15 ore şi 10 minute, iar ziua de mâine va fi cea mai scurtă din an şi va avea 8 ore şi 50 minute.
Începând din această noapte şi până pe 21 iunie, durata zilelor va creşte continuu, iar cea a nopţilor va scădea.
La momentul solstiţiului de iarnă, Soarele luminează mai mult emisfera sudică a Pământului.
Activitatea feroviară şi siguranţa circulaţiei pe calea ferată ar putea fi afectate.
Reprezentanţii Mecanicilor de Locomotivă din România cer guvernanţilor să revină asupra deciziei de a restricţiona drepturile de călătorie pe calea ferată a personalului feroviar.
Aceştia au declarat că aproape jumătate din personalul feroviar este navetist şi ajunge la locul de muncă cu trenul.
Sindicaliştii atrag atenţia că, prin adoptarea acestei măsuri vor apărea grave disfuncţii în activitatea feroviară şi siguranţa circulaţiei.
În cazul în care situaţia nu se va remedia până la sfârşitul lunii ianuarie 2012, sindicaliştii iau în calcul organizarea unor acţiuni de protest.
Guvernul va menţine nivelul actual al contribuţiilor la asigurările sociale în anul 2012.
Anunţul a fost făcut ieri de premierul Emil Boc care a mai declarat că ar putea reduce în anii următori fiscalitatea pe muncă, în funcţie de consolidarea macroeconomică.
Reprezentanţii patronatelor au cerut Guvernului să analizeze reducerea CAS pentru salariile de până la 1.000 de lei în anul 2012.
Un euro ar putea ajunge la 5 lei anul viitor.
Analiştii susţin că 2012 este anul volatilităţii pentru toate cursurile de schimb, astfel că în cazul cursului leu/euro, acesta ar putea ajunge la 4,5-5 lei.
Totodată, potrivit specialiştilor, anul viitor ar putea apărea semne de întărire a monedei şi de intrări de capital în România.
Legea bugetului de stat pe 2012 a fost promulgată de preşedintele Traian Băsescu.
De asemenea, şeful statului a promulgat şi legea bugetului asigurărilor sociale de stat, precum şi pe cea privind asistenţa socială.
Bugetul de stat pe anul 2012 a fost construit pornind de la o estimare de creştere economică de 2,1% pe anul 2012 şi pe o ţintă de deficit bugetar de 1,9% din PIB.
România are cea mai mare creştere agricolă din Uniunea Europeană.
Veniturile din acest sector au crescut de şapte ori mai mult decât media generală europeană.
Următoarele poziţii sunt ocupate de Ungaria, Irlanda şi Slovacia.
De asemenea şi media europeană a veniturilor reale pe lucrător a crescut anul acesta cu 6,7%.