Ştiri 19 ianuarie 2012
Săptămâna trecută, aproape trei mii de constănţeni s-au prezentat la spital cu probleme respiratorii.
Situaţia centralizată a datelor colectate de Direcţia Judeţeană de Sănătate Publică din Constanţa, în perioada 9 – 15 ianuarie, arată că s-au înregistrat peste 2.000 cazuri de infecţii acute ale căilor respiratorii.
Totodată, 660 de constănţeni au fost diagnosticaţi cu pneumonie.
De asemenea, potrivit analizei comparative a datelor statistice, infecţiile respiratorii au crescut cu 23% faţă de media ultimelor trei săptămâni.
Meteorologii au emis o informare de vreme rea cu ninsori viscolite şi intensificări ale vântului.
Zonele vizate sunt Crişana, Maramureş, Transilvania, Munţii Apuseni şi nordul Carpaţilor Orientali.
Informarea este valabilă din această noapte până mâine la prânz.
În acelaşi interval, va ninge viscolit în toate zonele montane, unde vântul la rafală va depăşi 80 km/h.
În restul ţării înnorările vor fi temporare şi izolat vor fi posibile fulguieli, îndeosebi în a doua parte a intervalului.
Temperatura aerului, în creştere faţă de intervalul precedent mai ales în regiunile vestice, la deal şi la munte, va avea valori maxime cuprinse între -2 şi +8 grade şi minime între -5 şi +3 grade.
Guvernul român trebuie să ia în serios revendicările protestatarilor care au ieşit în stradă în ultimele zile.
Aceasta este opinia preşedintelui Parlamentului European, Martin Schulz, care a adăugat că situaţia politică din România ar putea face subiectul unei discuţii în Parlamentul European.
Acesta a mai spus că oamenii fără speranţă pentru copiii lor merită să fie luaţi în serios şi că ar trebui luate acţiuni economice urgente pentru a îmbunătăţi traiul de zi cu zi.
Mulţi medici români pleacă în alte ţări, din cauza salariilor şi a condiţiilor de muncă.
De la an la an, numărul celor care au ales să părăsească ţara a crescut.
Doar anul trecut, peste 5.600 de cadre sanitare au făcut demersuri pentru a obţine certificatele de conformitate, în baza cărora pot lucra în străinătate.
Mai multe detalii aflăm de la purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii, Oana Grigore.
În cazul în care medicii vor pleca, posturile nu vor rămâne libere pentru mult timp.
Ministerul Sănătăţii va primi o derogare de la politica „şapte plecaţi, unul angajat”.
Protestele din ultimele zile au la bază lipsa dialogului dintre conducerea statului şi oamenii de rând.
Aşa susţine directorul Centrului pentru Jurnalism Independent, Ioana Avădanei.
Aceasta a explicat, într-un interviu acordat postului de radio Trinitas, unde au greşit autorităţile în raport cu populaţia.
Românii nu vor avea liber pe 24 ianuarie.
Plenul Senatului a hotărât în luna iunie 2010, ca ziua de 24 ianuarie, când Principatele au fost unite sub domnitorul Alexandru Ioan Cuza, să fie declarată zi de sărbătoare legală, nelucrătoare.
Iniţiativa aparţine deputatului Dan Zătreanu şi nu a fost aprobată şi de Camera Deputaţilor.
Aceasta este forul decizional pentru acest proiect, astfel că hotărârea este definitivă.
Primul miscrosatelit românesc va fi lansat în spaţiu pe 9 februarie.
Acesta se numeşte Goliat, are forma unui cub şi a fost conceput şi dezvoltat de ROSA, în colaborare cu Institutul de Ştiinţe Spaţiale, între anii 2005 şi 2007.
Misiunea Goliat are un caracter educaţional şi experimental, acesta fiind primul microsatelit artificial românesc lansat în spaţiu din cadrul unui program al ROSA, coordonatorul la nivel naţional al activităţilor din domeniul spaţial.
Consumatorii pot primi despăgubiri de la furnizorii de energie dacă în urma unor pene de curent rămân fără aparate electrice.
Aceştia pot primi bani pentru repararea aparatelor respective sau bani pentru aparate noi.
Păgubiţii pot depune plângere în maxim trei zile de la eveniment şi trebuie să aibă chitanţe care să ateste că aparatele respective le aparţin şi au fost cumpărate în ultimii cinci ani.
Un furnizor de energie a acordat, anul trecut, despăgubiri pentru 160 de cazuri în care aparatura electrică s-a ars din cauza şocurilor electrice provocate de întreruperi de curent.
Infractorii cibernetici preferă telefoanele mobile cu sistem de operare Android.
Experţii în securitate avertizează că numărul viruşilor pentru telefoane mobile creşte într-un ritm alarmant.
Mai exact, în al treilea trimestru, virusul care viza sistemul de operare Android a ajuns la 40%, plasându-l pe primul loc în topul ţintelor vizate de astfel de programe.
Totodată, un raport arată că telefoanele mobile cu sisteme de operare performante nu deţin mai mult de 29% din numărul celor folosite în întreaga lume.
Americanii vor fi plătiţi ca să slăbească.
O companie de asigurări din Statele Unite a anunţat că va oferi o sumă de bani persoanelor care vor reuşi să slăbească.
Programul intitulat “Slăbeşte şi câştigă”, le promite celor care ţin cură de slăbire sume cuprinse între 15 şi 150 de dolari la fiecare trei luni.
O asemenea practică există deja la unele întreprinderi americane, unde se oferă prime angajaţilor care reuşesc să slăbească, în speranţa că acest lucru va permite scăderea cheltuielilor pentru serviciile medicale.