Ştiri 23 ianuarie 2012
Discuţiile vor avea loc în cadrul viitoarelor şedinţe ale Adunării Naţionale Bisericeşti şi Sfântului Sinod ale Bisericii Ortodoxe Române din 15-16 februarie.
Deşi este autonomă faţă de Stat şi neutră din punct de vedere politic,Biserica nu poate fi totuşi indiferentă faţă de suferinţa poporului pe care îl păstoreşte pe calea mântuirii.
Un comunicat de presă al Patriarhiei Române concluzionează că în aceste momente dificile, trebuie să sporim rugăciunea, dialogul şi cooperarea pentru rezolvarea problemelor existente şi restabilirea încrederii în instituţiile societăţii româneşti.
Zeci de mii de locuitori din judeţul Constanţa au rămas fără apă şi lumină din cauza viscolului din ultimele zile.
Peste 90 de localităţi au rămas pe întuneric vreme de câteva ore, iar avariile Enel au afectat şi staţiile de pompare, astfel că alimentarea cu apă curentă a fost întreruptă în peste 15 localităţi.
În cursul după-amiezii de ieri, zeci de localităţi nu fuseseră încă reconectate de reţeaua de curent electric, iar una dintre cele mai afectate zone a fost Cumpăna.
Traficul rutier a fost reluat aseară pe tronsonul de autostradă Murfatlar – Agigea.
În această zonă, traficul a fost întrerupt în cursul zilei de ieri din cauza ninsorilor abundente.
La această oră, se circulă pe toate drumurile din judeţ.
Poliţiştii recomandă şoferilor ca înaintea plecării în călătorie să se intereseze în privinţa stării traseului ales, precum şi despre condiţiile meteo-rutiere prognozate pentru zona tranzitată.
Meteorologii anunţă o săptămână întreagă de ger, lapoviţă şi ninsori la Constanţa.
Astăzi cerul va fi mai mult înnorat, va ploua după-amiază, apoi, spre seară, va ninge.
Peste noapte se va semnala ceaţă iar valorile se vor situa între -4 şi 4 grade Celsius.
Mâine va ploua, atât peste zi, cât şi noaptea iar temperaturile vor fi asemănătoare cu cele de astăzi.
De miercuri, însă se face şi mai frig, iar ploile vor fi înlocuite de ninsori.
Va ninge şi miercuri noaptea, joi şi vineri toată ziua.
Joi, vineri şi sâmbătă maximele termice nu vor mai urca peste 0 grade Celsius.
Astfel, valorile se vor încadra între -8 şi -3 grade Celsius. Sâmbătă nu va ninge, cerul va fi înnorat, însă de duminică ninsorile revin.
Plata taxei auto ar putea fi amânată cu un an.
Anunţul a fost făcut de Ministrul Mediului Laszlo Borbely în urmă cu puţin timp.
Măsura este aplicabilă pentru autovehiculele înmatriculate până în anul 2007.
Noua taxă auto a intrat în vigoare la 13 ianuarie şi se aplică numai maşinilor care se înmatriculează de la această dată.
Peste 80.000 de tineri sub 25 de ani sunt şomeri.
Potrivit Agenţiei Naţionale pentru Ocupare Forţei de Muncă, cei mai mulţi dintre şomeri au între 40 şi 49 de ani.
Un raport recent al institutului Eurofund arată că tinerii care nu au un serviciu aduc pierderi de peste 1,2 miliarde euro, aproximativ 1% din PIB-ul României.
Datele agenţiei mai arată că la sfârşitul anului trecut, un număr de peste 15.600 de tineri sub 25 de ani se aflau în şomaj de peste şase luni.
Tinerii fără experienţă au cele mai puţine oportunităţi de angajare, deoarece doar una din zece firme recrutează absolvenţi fără experienţă.
Hotelurile şi pensiunile vor fi obligate să se înscrie într-un sistem de evidenţă a turiştilor.
Potrivit unui proiect de hotărâre de Guvern, astfel, se va putea afla în orice moment cine şi unde este cazat, iar în caz contrar hotelurile vor fi amendate cu o sumă de până la 20 mii de lei.
Operatorii economici şi personalul de la recepţie vor fi obligaţi să informeze poliţia despre apariţia în unitatea turistică a persoanelor care au săvârşit infracţiuni şi care au fost date în urmărire, precum şi a altor persoane cunoscute ca având probleme cu legea.
Clasa pregătitoare va fi obligatorie din luna septembrie.
Potrivit Ministerului Educaţiei, în clasa pregătitoare vor învăţa copiii care până la 31 august 2012 vor avea şase ani împliniţi sau, în cazuri speciale, cei care vor împlini această vârstă până la 31 decembrie 2012.
Ministrul Daniel Funeriu a declarat că măsura este “necesară întrucât România are astăzi cea mai bătrână populaţie şcolară la debutul învăţământului obligatoriu din Europa şi prin ea se urmăreşte trecerea firească de la joacă la învăţare.
El a mai spus că părinţii vor avea atât libertate pentru alegerea şcolii, cât şi transparenţă privind modul de înscriere în clasa pregătitoare.
Fiecare judeţ va avea de mâine, o linie gratuită pentru informaţii referitoare la înscrierea în clasa pregătitoare şi în clasa I din anul şcolar 2012-2013.
Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu a declarat că fiecare judeţ va avea un număr distinct, iar linia va fi deschisă de luni până vineri, între orele 9.00 şi 17.00.
Pentru judeţul Constanţa numărul de telefon la care părinţii pot afla detalii despre clasa pregătitoare este 0 800 816 241.
Ministrul a mai adăugat că inspectorii generali vor fi evaluaţi în funcţie de modul în care vor comunica cu părinţii, astfel încât aceştia să fie bine informaţi cu privire la clasa pregătitoare şi la clasa I.
Parlamentarii se întâlnesc astăzi într-o sesiune extraordinară după 10 zile de proteste împotriva preşedintelui Traian Băsescu şi a Guvernului Boc.
Subiectul principal al dezbaterilor va fi situaţia tensionată din ţară.
Reuniunea va începe la ora 13, cu un discurs al premierului Emil Boc.
Statele europene aruncă anual 220 milioane de tone de mâncare.
O treime din alimentele produse în fiecare an sunt pierdute sau irosite, în timp ce potrivit ultimului raport, 925 de milioane de oameni la nivel mondial suferă în prezent de foame.
Miniştrii agriculturii sunt de părere că trebuie demarate programe de educaţie nutriţională pentru a ajuta familiile să mănânce mai sănătos şi să nu mai risipească alimentele.