Ştiri 1 martie 2012
Mai multe detalii ne oferă părintele consilier social al arhiepiscopiei, Vasile Rusnac.
Copiii din clasa pregătitoare vor studia o oră pe săptămână religia.
Ministerul Educaţiei a publicat ieri, pe site-ul instituţiei, programa şcolară destinată clasei pregătitoare.
Astfel, printre activităţile de învăţare la care vor lua parte copiii la disciplina religie, se numără organizarea de discuţii despre rolul lui Dumnezeu în viaţa omului, exerciţii de învăţare a închinării şi organizarea de activităţi caritabile.
De asemenea, profesorul poate organiza vizite la biserică cu elevii cu diferite ocazii şi scopuri.
O Biblie scrisă cu litere de aur veche de 1500 de ani a fost descoperită în Turcia.
Biblia este scrisă în limba siriacă, un dialect al limbii aramaice, care a fost vorbită de Mântuitorul Iisus Hristos.
Ea este scrisă pe piele de animal şi conţine ilustraţii cu Cina cea de Taină şi cu cei 12 Apostoli.
Volumul are 52 de pagini şi unii specialişti spun că ar fi similară cu Biblia Barnahass care conţine unele cărţi necanonice.
Experţii de la Muzeul de Etnografie din Ankara au declarat că vor face cercetări pentru a determina vârsta exactă a manuscrisului.
Luna aceasta vine cu noi scumpiri.
De vină sunt costurile tot mai mari ale producătorilor, a declarat președintele Federației Sindicatelor din Industria Alimentară, Dragoș Frumosu.
O parte din medicamentele generice şi cele care se eliberează gratuit pe reţetă ar putea dispărea de pe piaţă.
Acestea sunt avertismentele producătorilor de medicamente, nemulţumiţi de taxa de clawback, impusă de Guvern.
Aceasta include impozitul aplicat la preţul de raft, adaosul distribuitorului, cel aplicat de farmacii şi TVA.
Producătorii de medicamente sunt nemulţumiţi şi de perioada prea mare de recuperare a banilor de la Casa de Asigurări de Sănătate, ce depăşeşte un an.
Reprezentanţii Asociaţiei Producătorilor de Medicamente Generice din România susţin că singura soluţie ar fi majorarea preţului de producător ca bază de calcul a taxei de clawback.
Clasa pregătitoare este legală.
Magistraţii au respins plângerea intentată de părinţi Ministerului Educaţiei.
Aceştia cereau anularea ordinului ministerului cu privire la introducerea clasei pregătitoare.
Astfel, părinţii care nu-şi înscriu copiii în învăţământul primar sau împiedică înscrierea vor fi sancţionaţi în conformitate cu prevederile legale.
Metodologia pentru clasa pregătitoare prevede că părinţii ai căror copii împlinesc vârsta de şase ani până la data de 31 august 2012 au obligaţia de a înscrie copiii în învăţământul primar.
De astăzi intră în vigoare concediul de creştere a copilului pentru taţi.
Astfel, pentru copiii care se nasc de la 1 martie, un părinte îşi va putea lua cea mai mare parte a concediului, iar celălalt părinte va putea sta cel puţin o lună în concediu de creştere a copilului.
Totuşi, dacă celălalt părinte preferă să nu acceseze acea perioadă minimă de concediu, respectiva perioadă se pierde.
Şoferii ar putea plăti o nouă taxă.
Este vorba despre taxa de congestie, prevăzută în Strategia Naţională pentru Siguranţă Rutieră 2011-2020.
Aceasta include, între altele, planurile guvernului de a creşte ponderea utilizării transportului în comun de către cetăţeni şi de a reduce utilizarea maşinilor individuale.
Taxa pe aglomeraţie este agreată atât de autorităţile centrale, cât şi de cele locale din Bucureşti.
Monumentul Tropaeum Traiani de la Adamclisi va fi reabilitat cu fonduri europene.
Proiectul prevede şi instalarea unui sistem de iluminat decorativ şi extinderea reţelei de apă până aproape de zona obiectivului. Reabilitarea va dura mai puţin de doi ani, iar ordinul de începere a lucrărilor a fost deja semnat.
Din aceiaşi bani se vor concepe şi distribui şi materiale de promovare a obiectivului turistic.
Reabilitarea monumentului face parte din acelaşi proiect pentru modernizarea Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa.