Ştiri 9 martie 2012
Aceştia erau soldaţi romani, greci şi armeni, care se aflau detaşaţi în Armenia, pe vremea împăratului roman Liciniu.
Deoarece au refuzat să se închine idolilor, guvernatorul Armeniei i-a închis timp de 8 zile, după care i-a condamnat la moarte prin îngheţare în lacul Sevastia.
Prin puterea lui Dumnezeu, apa lacului s-a dezgheţat şi peste capetele martirilor s-au coborât 40 de cununi strălucitoare.
Potrivit tradiţiei religioase, gospodinele creştine pregătesc astăzi colăcei de pâine unşi cu miere şi nucă, numiţi măcinici.
Cu acest prilej, Înalt Preasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia Taina Sfântului Maslu la Catedrala arhiepiscopală „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” de la ora 16, iar de la ora 18 va săvârşi Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfinţite.
Duminică, Biserica ortodoxă se va afla în duminica Sfântului Grigorie Palama.
Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va săvârşi Sfânta Liturghie la biserica „Sfântul Mucenic Mina” din Mangalia.
Slujba va fi urmată de instalarea noului protoiereu al Protoieriei Mangalia, pr. Vasile Cîrlan şi de sfinţirea noului sediu al Protoieriei.
Cu această ocazie, maine, la ora 17, vor fi aduse aici moaştele Sfântului Andrei Criteanul de la Catedrala Arhiepiscopală din Constanţa.
Biserica Catolică dezaprobă reproducerea asistată medical cu terţ donator.
Potrivit unui comunicat al Arhiepiscopiei Romano-Catolice din Bucureşti se arată că această iniţiativă legislativă este un atac la demnitatea persoanei, la integritatea familiei şi implicit la echilibrul vieţii sociale.
În document se mai arată că Biserica a fost şi este întotdeauna aproape de acei părinţi care îşi doresc, dar nu pot avea copii din pricina infertilităţii şi înţelege suferinţa lor”.
De asemenea, Biserica aminteşte faptul că darul nepreţuit al maternităţii şi paternităţii nu se obţine cu orice preţ.
Copilul rămâne mereu o persoană umană şi nu poate fi socotit un produs de laborator.
În Rusia s-a înfiinţat prima biserică aeropurtată.
Aceasta aparţine militarilor din trupele aeropurtate ruseşti şi va fi deservită de preoţi paraşutişti.
Lăcaşul de cult arată ca un vehicul militar care poate fi transportat oriunde cu avionul şi conţine obiecte religioase care nu se pot sparge.
Obiectivul mai este dotat cu generator de curent, aer condiţionat, frigider, staţie de amplificare, proiector şi unitate multimedia.
În prezent, 90% din paraşutiştii ruşi sunt ortodocşi.
Şoferii din Constanţa plătesc cel mai scump RCA din România.
Un conducător auto din Constanta, plăteşte un tarif pentru RCA cu peste 28% mai mare faţă de alte judeţe din ţară, respectiv de 573 lei pe an.
La polul opus se situează conducătorii auto din Timişoara.
Aceştia plătesc în medie pentru o poliţă RCA, 447 de lei.
Diferenţele de tarifare în funcţie de localitate se bazează pe statisticile proprii utilizate de asiguratori cu privire la frecvenţa şi valoarea daunelor RCA cauzate de şoferii asiguraţi din oraşele respective.
Preşedintele Traian Băsescu a promulgat Legea împotriva violenţei domestice.
Pe 28 februarie, Camera Deputaţilor a adoptat proiectul care modifică legea combaterii violenţei în familie.
De asemenea, femeile abuzate fizic sau verbal pot face plângere împotriva soţilor şi pot obţine un ordin de restricţie.
Şi vecinii le pot ajuta, dacă au dovezile necesare, după cum a explicat, la TVR, Raluca Turcan, unul dintre iniţiatorii Legii.
Compania Lukoil a scumpit din nou benzina şi motorina.
Benzina s-a scumpit cu 3 bani, astfel, un litru de euroluk 95 a ajuns la 5,72 de lei pe litru, în timp ce ecto 98 este comercializat la 6,22 lei.
Preţul motorinei s a majorat cu 2 bani pe litru.
Cea mai ieftină motorină costă acum 5,89 lei, iar cel mai scump sortiment de diesel a ajuns la 6,20 lei.
Producţia mondială de grâu de anul acesta va fi mai mică cu zece milioane de tone faţă de anul trecut.
Potrivit Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură producţia mondială de grâu de anul acesta se va situa la 690 milioane tone.
Organizaţia a precizat că, în unele ţări, printre care şi România, culturile de grâu au avut de suferit în urma secetei din toamnă. Specialiştii se feresc să facă estimări pentru anul acesta, deoarece la 15 martie vor sosi cifrele centralizate de Ministerul Agriculturii.
Fumătoarele au cu 40% mai puţine şanse de a rămâne însărcinate.
Potrivit unui studiu dat publicităţii de Ministerul Sănătăţii şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii, femeile care fumează mai mult de 10 ţigări pe zi şi care urmează o procedură de fertilizare in vitro au şanse de succes de doar 15%.
Scăderea nivelului de estrogeni cauzată de fumat este responsabilă şi de instalarea precoce a menopauzei la femeile fumătoare.
Studiile mai arată că unul din patru decese cauzate de sindromul morţii subite la copil este atribuit fumatului în timpul sarcinii.
Băuturile Coca-Cola şi Pepsi conţin substanţe cancerigene.
Într-un comunicat de presă, reprezentanţii celor două companii recunosc faptul că reţetele de preparare conţin un colorant chimic cu potenţial cancerigen.
În cazul în care nu vor schimba reţeta, companiile ar fi fost obligate să înscrie pe etichete un avertisment în ceea ce priveşte potenţialul cancerigen al acestor băuturi.
Potrivit unui studiu, produsul chimic s-a dovedit cancerigen pentru şoareci, dar nu există nicio dovadă că ar reprezenta un risc şi pentru oameni.
O nouă legislaţie europeană stabileşte reguli mai dure pentru combaterea traficului ilegal de arme.
Reglementările se bazează pe principiul că armele şi muniţiile nu ar trebui transferate între statele membre fără cunoştinţa şi consimţământul tuturor ţărilor implicate.
Exporturile vor avea nevoie de autorizaţii speciale, care să conţină informaţii precum: ţara de origine, destinaţia, factura fiscală şi descrierea cantităţii de arme şi bunuri legate de acestea.