Ştiri 26 iunie 2012
Cu acest prilej, Catedrala Arhiepiscopală din Constanţa îşi va sărbători hramul.
Astfel, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va săvârşi de la ora 8.30, Sfânta Liturghie, împreună cu IPS Iacob, Mitropolit de Mitilini (Grecia).
La sfârşitul slujbei, absolvenţii Facultăţii de Teologie vor depune jurământul de credinţă faţă de Biserică şi neam.
Albania are o nouă catedrală ortodoxă.
Aceasta a fost sfinţită duminica trecută de către Arhiepiscopul Anastasie de Tirana şi Albania şi a primit hramul Învierea Domnului.
Catedrala se află în capitala Albaniei, Tirana iar la eveniment au fost prezente personalităţi ale vieţii religioase şi politice a ţării, care au contribuit la construcţia bisericii.
Propovăduirea Bibliei este infracţiune în Laos.
Patru creştini au fost arestaţi de către poliţie sub pretextul că explicarea Bibliei reprezintă un mare pericol.
Poliţia a reţinut paşapoartele celor 4 creştini şi li s-a refuzat contactul cu membrii familiei.
Oficialii din Laos au declarat de mai multe ori că doresc să elimine orice prezenţă creştină în zonă.
Astăzi este Ziua Drapelului Naţional.
Această zi a fost proclamată la 20 mai 1998 pentru a marca ziua de 26 iunie 1848, când Guvernul revoluţionar a decretat ca Tricolorul – roşu, galben si albastru – să reprezinte steagul naţional al tuturor românilor.
Cele trei culori împărţite în mod egal reprezintă principiul egalităţii, orientarea culorilor în sus semnifică verticalitatea iar cifra trei este numărul perfect.
Cu prilejul Zilei Drapelului Naţional, astăzi, pe Esplanada din faţa Comandamentului Flotei se desfăşoară ceremonia publică de înălţare a drapelului României.
Evenimentul este organizat de Prefectura Constanţa, în colaborare cu Comandamentul Flotei.
Aproape jumătate dintre români riscă să ajungă în pragul sărăciei.
Aceasta este concluzia unui studiu efectuat de Blocul Naţional Sindical care arată că situaţia este cauzată de scăderea populaţiei la 19 milioane de persoane.
De asemenea, riscul de excluziune socială este în acest moment în România printre cel mai ridicat din Europa.
Potrivit datelor oficiale, în România, aproximativ 45% din locuitori se află în risc de sărăcie sau excluziune socială.
Acesta este cel mai mare procent din Uniunea Europeană, unde media este de 23%.
România şi Bulgaria au cea mai scăzută productivitate a muncii din Uniunea Europeană.
Aşa arată un studiu, potrivit căruia, România are un nivel foarte scăzut al productivităţii muncii, de două ori mai mic faţă de celelalte ţări comuniste, cu excepţia Bulgariei şi de şase ori mai mic faţă de ţările occidentale.
Productivitatea din agricultură reprezintă doar 20,6% din nivelul mediu naţional, în timp ce aceea din industrie şi servicii reprezintă 116%, respectiv 144% din media naţională.
Senatul a aprobat Ordonanţa cu privire la creşterea salariilor bugetarilor în două etape.
Potrivit proiectului, majorarea salariilor bugetarilor se va face în două etape: cu 8% de la 1 iunie faţă de nivelul acordat pentru luna mai 2012 şi cu 7,4% din data de 1 decembrie faţă de nivelul acordat pentru luna noiembrie 2012.
Ucenicia şi internshipul ar putea fi reglementate prin lege.
Ministerul Muncii vrea să elaboreze, până la sfârşitul lunii octombrie, proiecte de lege cu privire la ucenicia la locul de muncă şi internshipul.
Ministrul Muncii, Georgeta Bratu a explicat că firmele care vor permite tinerilor să dobândească experienţă vor primi unele facilităţi, dar pentru moment acestea nu sunt stabilite.
Petrom a ieftinit benzina cu opt bani pe litru şi motorina cu şase bani pe litru.
Compania a pus la dispoziţia consumatorilor un serviciu online, pe site-ul său, cu preţurile de la fiecare staţie de distribuţie.
Ultima reducere de preţ efectuată de Petrom a avut loc pe 20 iunie.
Învăţământul profesional şi tehnic va fi reintrodus din anul şcolar 2012-2013.
Anunţul aparţine ministrului interimar al Educaţiei, Liviu Pop care a declarat că deja a fost aprobată cifra de şcolarizare.
Acesta a mai adăugat că învăţământul profesional ar trebui să completeze lipsa pe care o are sistemul în momentul de faţă, în ceea ce priveşte personalul calificat.
În acest moment, Ministerul Educaţiei a aprobat aproximativ 120.000 de locuri pentru învăţământul profesional.
România va contribui financiar la reconstrucţia Afganistanului.
Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a aprobat ca România să ajute financiar la instruirea, echiparea, finanţarea şi dezvoltarea capabilităţilor Forţelor Naţionale afgane de Securitate.
CSAT a decis suma de 500.000 de dolari anual, pentru perioada 2015 – 2017.
Oamenii de ştiinţă cer interzicerea pescuitului în Oceanul Arctic.
Aceştia solicită un dispozitiv de gestionare, urmărire şi de punere în practică înainte de a se autoriza pescuitul în regiune.
Cercetătorii cer guvernelor din Canada, Danemarca, Norvegia, Rusia şi Statele Unite, să acţioneze pentru încheierea unui acord internaţional bazat pe cercetarea ştiinţifică şi pe principiul precauţiei.
Din cauza pescuitului, ecosistemul Oceanului Arctic poate fi afectat iremediabil.