Ştiri 17 iulie 2012
Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va fi prezent de la ora 19.30 la întâmpinarea sfintelor moaşte, aduse de la mănăstirea Radu Vodă din Bucureşti.
Apoi, va fi oficiată Taina Sfântului Maslu, cu ocazia anului omagial al Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor.
Moaştele Sfântului Nectarie Taumaturgul vor rămâne la biserica „Sfântul Ilie” din Techirghiol până vineri.
Tot mâine de la ora 24.00, Ierarhul Tomisului, va săvârşi Sfânta Liturghie la schitul „Sfântul Serafim de Sarov” din apropierea localităţii Ion Corvin, aşezământ monahal care îşi serbează hramul pe 19 iulie.
Joi, de la ora 8.00, IPS Teodosie va participa la vernisajul expoziţiei Taberei Internaţionale de Creaţie „Dunărea şi Dobrogea creştină”, desfăşurată la mănăstirea Dervent.
Corala „Armonia” a Arhiepiscopiei Tomisului a obţinut două medalii de aur la Olimpiada Coralei Mondiale.
Cea de-a şaptea ediţie a concursului s-a desfăşurat în perioada 4-14 iulie, la Cincinnati, în statul american Ohio.
Corul a obţinut medalii de aur la secţiunile „Folclor” şi „Muzica religiilor”.
Mai multe specializări din cadrul Universităţii Ovidius Constanţa ar putea fi desfiinţate, din lipsă de studenţi.
Este vorba de spre secţiile engleză-italiană şi spaniolă din cadrul facultăţii de Litere, si electronică.
Anunţul a fost făcut de rectorul Dănuţ Epure.
Înscrierile pentru admiterea din acest an în facultăţile Universităţii constănţene se desfăşoară până pe 23 iulie.
Compania Petrom a majorat preţul carburanţilor.
Sortimentele de benzină s-au scumpit cu 9 bani pe litru, iar motorinele cu opt bani pe litru.
Săptămâna trecută Compania Petrom a majorat preţul carburanţilor cu 8 bani pe litru.
Casieriile ENEL vor fi închise vineri, 20 iulie.
Potrivit unui comunicat emis de compania ENEL, această măsură vine ca urmare a desemnării Zilei Energeticianului ca zi liberă.
Clienţii companiei care doresc să îşi achite factura de energie electrică în această perioadă pot utiliza modalităţile alternative de plată.
Activitatea va fi reluată conform programului obişnuit de lucru în ziua de luni, 23 iulie.
Privitul la televizor creşte riscul de obezitate la copiii mai mici de 4 ani.
Aceasta este concluzia unui studiu efectuat de specialiştii canadieni.
Aceştia au ajuns la concluzia că fiecare oră în plus petrecută în faţa televizorului, peste limita maxim admisă de două ore pe zi, reduce tonusul muscular şi abilităţile sportive ale copiilor.
De asemenea, reclamele la produse alimentare de tip fast-food îi îndeamnă pe micuţi să le consume iar acest fapt accentuează apariţia obezităţii.
România se află pe ultimele locuri din Europa în ceea ce priveşte starea sistemului de sănătate.
Potrivit indexului european al sistemelor medicale din 2012, ţara noastră ocupă locul 32 din 34 de ţări.
Ultimele locuri sunt ocupate de Bulgaria şi Serbia.
La polul opus se află Olanda, care a fost desemnată pentru a treia oară consecutiv, drept ţara cu cel mai performant sistem medical din cele 27 de ţări ale Uniunii Europene.
Firmele care angajează şomeri cu vârsta mai mică de 25 ani sau persoane de peste 55 ani vor fi scutite de CAS timp de un an.
Premierul Victor Ponta a declarat că facilitatea se aplică numai în cazul în care persoanele astfel angajate vor fi menţinute încă un an după expirarea facilităţii.
Guvernul Ponta a mai anunţat că de la 1 august, plata TVA se va face la încasarea facturii.
Măsura se va aplica doar în cazul întreprinderilor cu o cifră de afaceri de maxim 500.000 euro şi este una dintre măsurile pentru redresarea economiei.
Turiştii de pe litoral vor putea vizita staţiunile cu autocarul cu acelaşi bilet pe parcursul unei zile.
Potrivit preşedintelui Asociaţiei Litoral – Delta Dunării, Corina Martin, preţul tichetului de călătorie este de 15 lei, iar minorii cu vârste sub 6 ani beneficiază de gratuitate.
Turiştii vor putea circula într-o zi cu mai multe mijloace de transport, din oră în oră, pe traseul Mamaia – Vama Veche.
Legea referendumului a fost promulgată.
Preşedintele interimar, Crin Antonescu, a anunţat că a decis să promulge legea de modificare a Legii referendumului, aşa cum a decis Parlamentul şi Curtea Constituţională.
Astfel, referendumul va fi validat prin prezentarea la urne a jumătate plus 1 dintre românii cu drept de vot.
Producătorii atrag atenţia că la toamnă, am putea cumpăra legume şi cereale de import.
Potrivit agricultorilor, seceta şi căldura au ars plantele.
Aceştia spun că cel mai afectat de lipsa ploilor este cartoful, astfel că peste jumătate dintre culturi au fost compromise.
Preţul cartofului autohton ar putea urca până la 3 lei pe kilogram, faţă de 80 de bani cât a fost anul trecut.
Şi producţia de grâu de anul acesta este la jumătate faţă de cea de anul trecut, ceea ce ar putea duce la creşterea preţului pâinii.
Imagini cu obiectivele turistice ale României din 39 de oraşe vor fi disponibile pe Google Maps.
Printre acestea se numără Parcul Naţional Retezat, centrul istoric al Sighişoarei, bisericile de lemn din Maramureş sau Castelul Peleş.
Iniţial, în acest program au fost incluse doar opt oraşe mari din România printre care şi Constanţa.
Ministerul Culturii va oferi, la solicitarea Google, sprijin pentru acest proiect prin punerea la dispoziţie a unor informaţii despre obiectivele vizate, fie că sunt sau nu monumente istorice.