Stiri 30 august 2012
Acesta a păstorit Mitropolia Moldovei între anii 1632 şi 1653.
S-a născut în jurul anului 1590, lângă Târgu-Neamţ şi a fost tuns în monahism la Mânăstirea Secu.
Aici va traduce Scara Sfântului Ioan Scărarul, si va fi ridicat la rangul de arhimandrit.
În anul 1632 va fi ales Mitropolit al Moldovei, unde va păstori până în anul 1653.
Ca mitropolit, a înfiinţat la mânăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi” din Iaşi prima tipografie din Moldova, unde a tipărit mai multe cărţi de slujbă şi de apologetică ortodoxă, printre care şi prima carte românească tipărită în Moldova, Cazania de la 1643.
În anul 1641, Sfântul Varlaam a aşezat la mânăstirea sfinţii Trei ierarhi moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva.
Mitropolitul Varlaam s-a preocupat şi de organizarea Sinodului de la Iaşi din anul 1642, unde s-a îndreptat şi aprobat Mărturisirea de credinţă a Mitropolitului Petru Movilă al Kievului.
După ce domnitorul Vasile Lupu a pierdut scaunul domnesc în anul 1653, mitropolitul Varlaam s-a retras la mânăstirea Secu, unde a mai trăit patru ani şi unde a şi fost îngropat.
Sfântul Varlaam a fost canonizat de către Sfântul Sinod în data de 12 februarie a anului 2007.
Tot astăzi, Biserica ortodoxă română cinsteşte şi pe Sfântul Ierarh Ioan de la Râşca şi Secu.
Acesta a trăit în secolul 17, fiind contemporan şi prieten apropiat al Mitropoliţilor Varlaam şi Dosoftei ai Moldovei.
S-a născut în ţinutul Vrancei şi a intrat în monahism la Mânăstirea Râşca, unde a vieţuit aproape 18 ani, după care s-a mutat la mânăstirea Secu, iar în anul 1641 devine egumen la Mânăstirea din cetatea Neamţului.
În anul 1667, Sfântul Ioan a fost ales episcop al Huşilor, unde a păstorit timp de şapte ani, în vremuri grele de atacuri militare.
Adânc impresionat de viaţa curată şi alesele nevoinţe ale episcopului Ioan, Sfântul Mitropolit Dosoftei, îl numeşte într-una din cărţile sale „arhiepiscopul cel sfânt şi minunat”.
Din anul 1674 a păstorit Episcopia Romanului până la mutarea sa la Domnul, din anul 1685, fiind înmormântat la mânăstirea Secu.
Astăzi se împlinesc opt ani de la trecerea la Domnul a Înaltpreasfinţitul Lucian Florea, arhiepiscopul Tomisului.
Acesta s-a născut la 3 aprilie 1923, în comuna Stremţ din judeţul Alba.
În anul 1974 a fost hirotonit episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române pentru Europa Centrală şi Occidentală
iar în anul 1985 a devenit episcop-vicar al Arhiepiscopiei Tomisului şi Dunării de Jos, cu titlul de ”Tomitanul”.
În anul 1990 a fost ales Arhiepiscop al Tomisului până în anul 2001 când s-a retras din motive de sănătate.
Înaltpreasfinţitul Lucian Florea a trecut la Domnul în ziua de 30 august a anului 2004 şi a fost înmormântat în Catedrala Arhiepiscopală din Constanţa.
În timpul păstoririi sale s-au reînfiinţat, în judeţul nostru, Mănăstirile ”Dervent”, ”Peşterea Sfântului Apostol Andrei” şi ”Sfânta Elena de la Mare” şi s-au pus bazele înfiinţării Facultăţii de Teologie din Constanţa.
Câteva imagini sugestive din activitatea vrednicului de pomenire ierarh pot fi vizionate în holul palatului arhiepiscopal.
Alimentele de bază se vor scumpi continuu până la sfârşitul anului.
Specialiştii în agricultură avertizează că pâinea, laptele, carnea, uleiul şi zahărul vor costa cu 20-30% mai mult.
Aceştia completează că şi legumele din culturile de toamnă nu vor fi mai ieftine, iar vârful se va atinge după 20 septembrie.
Primul aliment afectat de secetă este pâinea.
Producătorii de panificaţie au crescut deja preţul cu 15% luna aceasta şi o altă majorare este aşteptată peste două luni.
Românii nu sunt de acord cu cultivarea organismelor modificate genetic.
Conform unui sondaj, 74% dintre persoanele care ştiu ce înseamnă organismele modificate genetic ar alege să nu consume produsele alimentare asociate acestora, dacă pe etichetă ar fi menţionată prezenţa lor.
Aceştia consideră că Guvernul trebuie să interzică introducerea culturilor modificate genetic pe teritoriul României, iar 74% consideră că introducerea acestor culturi în ţară va pune în pericol atât sănătatea populaţiei, cât şi mediul natural.
Potrivit aceluiaşi sondaj, 85% din locuitorii din Dobrogea susţin interzicerea cultivării organismelor modificate genetic.
Tot mai mulţi copii din România sunt diagnosticaţi cu astm bronşic.
Anual peste 300 de milioane de oameni din toată lumea sunt diagnosticaţi cu astm bronşic, dintre care aproape 30 de milioane sunt europeni.
Şi in ţara noastră, aceasta este una dintre cele mai frecvente boli cronice ce afectează din ce în ce mai multe persoane şi în special copii.
Medicii pneumologi nu pot spune exact care este cauza declanşării acestei afecţiuni care este favorizată, în principal, de factorii genetici şi de diverşi alergeni prezenţi în aerul pe care îl respirăm.
Elevii români vor începe şcoala luni, 10 septembrie, potrivit calendarului stabilit de Ministerul Educaţiei.
Anul şcolar 2012-2013 va avea 36 de săptămâni de cursuri, care însumează 178 de zile lucrătoare.
Vacanţa de iarnă va avea trei săptămâni, iar vacanţa de primăvară, două.
Elevii din învăţământul primar vor mai avea parte de o vacanţă, în perioada 29 octombrie – 4 noiembrie 2012.
Al doilea semestru va începe pe 14 ianuarie 2013 şi se va încheia pe 21 iunie 2013.
Vacanţa de vară, care va începe pe 22 iunie 2013, va dura până pe 8 septembrie 2013.
La alegerile legislative din acest an nu se va ţine cont de datele recensământului.
Anunţul a fost făcut ieri de Ministrul Administraţiei şi Internelor, Mircea Duşa.
Potrivit rezultatelor preliminare ale recensământului, România are 19 milioane de locuitori.
Numărul de parlamentari se stabileşte în funcţie de numărul cetăţenilor.
Legea prevede că un deputat reprezintă 70 de mii de oameni, iar un senator – 160 de mii.
Dacă s-ar respecta datele ultimului recensământ, în Parlament ar trebui să fie aleşi 431 de parlamentari, cu 40 mai puţini decât în prezent.
Societăţile de asigurări vor putea încheia, de la 1 septembrie, contracte facultative pentru locuinţe.
Acestea vor putea fi făcute doar pentru sume asigurate mai mari decât cele acoperite prin poliţa obligatorie pentru locuinţe, respectiv 10.000 de euro sau 20.000 de euro.
Poliţele facultative încheiate anterior datei de 1 septembrie se vor derula fără nicio modificare până la expirarea acestora.
Proprietarii care nu îşi asigură locuinţele, fie prin intermediul unei poliţe obligatorii, fie printr-una facultativă, vor fi amendaţi de autorităţile locale cu până la 500 lei.
Poliţia rurală se va reorganiza de la 1 septembrie.
Astfel, dacă până acum, în unele sate exista un singur poliţist, în urma reorganizării, numărul acestora va creşte.
Şeful Departamentului de Ordine şi Siguranţă Publică din Ministerul de Interne, Nicolae Căbulea a declarat că vor fi de asemenea înfiinţate noi secţii de poliţie rurală, pe lângă cele comunale, deja existente.
Acesta a mai adăugat că a fost nevoie de o reorganizare a poliţiei de la sate, deoarece numărul infracţiunilor comise în mediul rural a crescut, comparativ cu anul.
Poşta Română va scumpi tarifele la coletele internaţionale.
Compania Naţională Poşta Română anunţă că de la 1 octombrie va modifica tarifele coletelor externe prioritare şi neprioritare, cu greutatea de până la 10 kg.
Măsura este justificată de ajustărilor tarifare pe care administraţiile poştale cu care Poşta Română are încheiate acorduri bilaterale le-au efectuat în cursul acestui an.
Bulgaria va propune la Bruxelles ca accizele la carburanţi să fie stabilite în funcţie de nivelul de trai din fiecare stat membru al Uniunii Europene.
Ţara vecină consideră că este incorect ca ţările mai sărace să fie obligate să practice acelaşi nivel al taxei ca cele bogate.
Guvernul de la Sofia a intenţionat, să reducă accizele la carburanţi din cauza preţurilor mari, dar nu a putut să facă acest lucru din cauza faptului că nivelul din Bulgaria al acestor taxe este sub pragul minim acceptat în UE.