Ştiri 18 octombrie 2012
Lăcaşul de cult va avea hramurile „Adormirea maicii Domnului” şi „Sfânta Cuvioasă Paraschiva”, şi este situat pe strada Dumbrăveni.
Detalii despre eveniment ne oferă părintele paroh, Mariş Vasile.
Tot părintele Mariş Vasile ne-a prezentat şi un scurt istoric al acestei parohii
Postul nostru de radio va transmite slujba în direct.
O carte despre Ţara Sfântă va fi lansată duminică la Mangalia.
Volumul se intitulează “Pelerin în Ţara Sfântă” şi are ca autor pe Părintele Ioan Aurel Bolba din Mangalia.
Lansarea va avea loc la Hotelul President din Mangalia de la ora 16.
Clericii ortodocşi din Ucraina nu pot participa la campania electorală.
Ţara se află în pragul alegerilor parlamentare, astfel că Mitropolitul Vladimir al Ucrainei a publicat o directivă în care se interzice orice propagandă politică în biserici şi mănăstiri.
În această directivă, se specifică interdicţia pentru clerici, preoţi, ierarhi, stareţi şi călugări, dar şi pentru angajaţii instituţiilor eclesiastice.
Un nou centru de oncopediatrie va funcţiona la Constanţa.
Acesta va funcţiona ca centru de zi, iar copiii vor fi spitalizaţi pentru a facilita accesul la tratament.
Aici vor avea parte de îngrijire medicală dar şi de consiliere psihologică.
În cadrul centrului vor fi monitorizaţi şi copiii cu hemofilie, al căror tratament este foarte costisitor.
Pe lângă tratamentul de care vor beneficia, copiii vor avea şi un loc de joacă.
Costurile investiţiei sunt de peste 80 de mii de euro, bani obţinuţi din sponsorizări şi donaţii.
Compania Petrom a ieftinit benzina cu 6 bani pe litru.
Astfel, un litru de benzină standard costă de ieri 6,16 lei, iar un litru de benzină Extra 99, 6,56 lei.
Pentru motorină, preţurile au rămas nemodificate.
Ultima modificare a preţurilor la carburanţi a avut loc pe 11 octombrie când Petrom a majorat preţurile la benzină cu 8 bani pe litru şi la motorină cu 4 bani pe litru.
Campania de vaccinare împotriva virusului HPV nu va mai continua în anul şcolar 2012 – 2013.
Anunţul a fost făcut ieri de reprezentanţii Ministerului Sănătăţii. Campania de vaccinare gratuită pentru prevenirea cancerului de col uterin a fost demarată, iniţial, în septembrie 2009, iar părinţii care doreau imunizarea fetiţelor se puteau adresa medicilor de familie sau medicilor din cabinetele şcolare.
De anul viitor România va putea exporta gaze.
Anunţul a fost făcut de Ministerul Economiei care a adăugat că
până la sfârşitul anului se vor încheia toate probele tehnice în acest sens.
Exportul de gaze nu este posibil în prezent din cauza restricţiilor tehnice: România are o singură conductă de gaze cu Ungaria, prin care deocamdată poate doar importa.
Alte două conectări, cu Bulgaria şi Republica Moldova, sunt în construcţie.
Realizarea conductelor de export a fost o condiţie discutată de România cu Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană.
Guvernul a avizat scoaterea din rezerva de stat, a unor cantităţi de combustibil pentru producători de energie electrică şi termică.
Acestea vor fi necesare în perioada de iarnă.
Termenul la care trebuie restituite stocurile împrumutate anul trecut, va fi extins până la 31 mai 2013.
Totalul cantităţilor de combustibil care vor fi împrumutate acum din rezerva de stat se ridică la 1,5 milioane tone cărbune energetic şi peste 146.000 tone păcură.
Lipsa somnului afectează activitatea creierului prin influenţarea memoriei.
Specialiştii avertizează că orice informaţie care se pierde datorită lipsei de somn nu va mai fi recăpătată niciodată.
Aceştia mai susţin că privarea de somn poate provoca şi alte dereglări, printre care şi incapacitatea de concentrare, irascibilitatea şi stare depresivă datorită neurotransmiţătorilor cerebrali, care au rolul de a regla starea de spirit.
Pe de altă parte, respectarea unui program de somn necesar revigorării organismului creşte capacitatea de adaptare la mediul din ce în ce mai poluat şi nociv.
Aproximativ jumătate dintre români trăiesc în sărăcie.
Potrivit statisticilor, nivelul sărăciei din România a urcat în ultimii ani de la 41 la 46%, ca urmare a scăderii nivelului de trai, dar şi a micşorării populaţiei.
Este cel mai mare procent din Uniunea Europeană, unde media sărăciei raportată la populaţie se situează la jumătate, adică la 23%.
România a depăşit astfel Bulgaria, aflată anul trecut pe ultimul loc.
La polul opus se află Cehia, Suedia şi Olanda, unde sărăcia atinge doar 15% din populaţie.
Angajaţii din România se tem să ceară o mărire de salariu.
Potrivit unui studiu recent, 22% dintre cei intervievaţi nu au cerut o mărire de salariu în ultima jumătate de an.
Întrebaţi dacă sunt mulţumiţi de actualul nivel salarial, 43% dintre romani susţin că depun un efort mult prea mare la locul de muncă, comparativ cu răsplata financiară.
La polul opus se află 8% dintre români care au mărturisit că au primit mai mulţi bani chiar şi fără să ceară, în timp ce 20% au cerut o creştere a salariului, fără, însă, prea mult succes.