Ştiri 7 noiembrie 2012
Sfântul odor va rămâne la biserica Sfântul Ierarh Nectarie timp de zece zile.
Vineri, cu prilejul cinstirii sfântului în biserica ortodoxă, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia sfânta liturghie arhierească, de la ora 8, la aceeaşi biserică.
Persoanele care îşi propun să aibă avere, prestigiu şi multe lucruri materiale sunt mai predispuse spre depresie şi anxietate.
Potrivit unui studiu, aceste persoane sunt mai puţin sociabile decât cele care nu au astfel de valori.
Astfel, cei care priviseră la maşini de lux, electronice şi bijuterii erau mai predispuşi la depresie şi anxietate şi mai puţini interesaţi de activităţi sociale şi mai singuratici decât ceilalţi.
Specialiştii au afirmat că pentru a reduce efectele depresive dar şi anxietatea trebuie sa privim mai puţin la televizor, de unde se propagă consumismul.
Consumul de marijuana şi căsătoriile între homosexuali au fost legalizate în alte 2 state americane.
Astfel, în Washington au fost legalizate căsătoriile homosexuale iar în Colorado consumul de marijuana.
Căsătoriile între persoanele de acelaşi sex sunt legale în Massachusetts, Vermont, Connecticut, New Hampshire, Iowa, New York şi Maryland.
În alte 12 state există cununii civile care conferă homosexualilor aceleaşi drepturi ca şi persoanele căsătorite, iar in California o lege dată în 2008 a dus la interzicerea căsătoriilor între homosexuali.
Pe de altă parte consumul de canabis era deja legalizat în Washington şi este permis doar în scop recreativ.
Primele doze de vaccin antigripal vor ajunge în România până la sfârşitul acestei săptămâni.
Anunţul a fost făcut ieri de reprezentanţii Ministerului Sănătăţii.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii a recomandat ca pentru vaccinul de anul acesta, să se folosească doar tulpinile utilizate anul trecut deoarece este vorba despre aceleaşi virusuri.
Campania de vaccinare antigripală este gratuită dar prioritate vor avea persoanele de peste 65 de ani, bolnavii cronici, copiii şi personalul medical.
Guvernul a aprobat ieri, nomele metodologice de aplicare a sistemului de facturare a TVA la încasare.
Acesta va fi aplicat numai la persoanele impozabile care au sediul activităţii economice în România de la 1 ianuarie 2013.
Normele mai includ determinarea cifrei de afaceri care serveşte drept referinţă pentru calculul plafonului de 2,25 milioane lei pentru care se aplică sistemul.
Ministrul Finanţelor va aproba prin ordin un ghid pentru aplicarea sistemului TVA la încasare.
Medicamentele care conţin codeină şi diclofenac vor fi verificate.
Agenţia Europeană a Medicamentului a demarat o evaluare a produselor farmaceutice ce conţin aceste substanţe.
Potrivit specialiştilor, codeina prezintă un risc crescut de toxicitate în cazul administrării la copii, după intervenţii chirurgicale.
Această substanţă se găseşte pe piaţă ca atare sau în combinaţie cu alte substanţe, precum aspirina sau paracetamolul.
Ultimele date apărute oferă dovezi suplimentare cu privire la riscul cunoscut al acestor medicamente.
Consumul regulat de băuturi dulci creşte riscul de accident vascular cerebral.
Cea mai nouă constatare, raportată de Reuters, arată că persoanele care beau băuturi dulci au avut un risc cu 83% mai mare de accident vascular cerebral decât cei care nu consumă astfel de băuturi.
Studiul a inclus 40.000 de bărbaţi şi femei din Japonia cu vârste cuprinse între 40 şi 59 de ani care au fost monitorizaţi între anii 1990 şi 2008.
Până la sfârşitul perioadei de studiu, 450 de persoane au avut probleme cardiace şi 1.900 au suferit un accident cerebral.
Folosirea frauduloasă a termenilor ”ecologic”,”biologic” sau ”organic” va fi sancţionată.
Aşa prevede un proiect al Ministerului Agriculturii, potrivit căruia, se sancţionează cu amendă de la 20.000 la 30.000 lei folosirea frauduloasă a termenilor ”ecologic”, ”biologic” sau ”organic” ca mărci comerciale sau practici de utilizare în producţia şi distribuţia produselor.
De asemenea, operatorii care nu respectă regulile cu privire la producţia, distribuţia şi importul din ţări terţe al produselor ecologice, vor primi amenzi între 10.000 şi 20.000 de lei.
Medicii dentişti vor putea avea cabinete mobile pentru consultaţii în zonele izolate.
Ministerul Sănătăţii a iniţiat un proiect de ordin în acest sens, în condiţiile scăderii numărului de consultaţii stomatologice.
Cabinetele mobile vor fi dotate cu truse ce pot fi sterilizate şi cu rampe de acces pentru persoanele cu handicap.
Populaţia din zonele rurale, precum şi cea din zonele defavorizate, nu are acces la servicii de medicină dentară datorită absenţei unor unităţi medicale autorizate.
Românii plătesc unul dintre cele mai mici tarife din Europa la telefonia mobilă.
Declaraţia aparţine preşedintelui ANCOM, Cătălin Marinescu, care a adăugat că utilizatorii români plătesc 2,2 eurocenţi/minut, de 7 ori mai puţin comparativ cu anul 2003.
El a mai spus că telefonia mobilă a avut creşteri spectaculoase în România, mai ales în ceea ce priveşte numărul de utilizatori, care a înregistrat o creştere cu 257% în ultimul deceniu.
Potrivit datelor ANCOM, piaţa comunicaţiilor electronice din România este în prezent, una dintre cele mai competitive pieţe de comunicaţii la nivel european.