Ştiri 12 noiembrie 2012
Sfântul Atanasie Todoran a fost militar în armata habsburgică, în timpul lui Leopold I, în secolele 17, 18.
A părăsit armata austriacă şi s-a refugiat în Munţii Ţibleşului, apoi în Maramureş şi în Moldova, unde a rămas o perioadă mai îndelungată.
A revenit în ţinuturile de obârşie din Ţara Năsăudului, în perioada în care Imperiul habsburgic urmărea atragerea românilor la catolicism, prin unirea cu Biserica Romei.
În acest context se desfăşoară mişcarea de la Salva din 1763, condusă de Atanasie Todoran.
Pentru că a îndemnat două batalioane grănicereşti să nu renunţe la ortodoxie, Sfântul Atanasie Todoran a fost condamnat la moarte prin frângerea cu roata.
Alături de el au fost executaţi, la 12 noiembrie 1763, şi ceilalţi sfinţi pomeniţi astăzi, Vasile din Mocod, Grigore din Zagra şi Vasile din Telciu.
Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va participa mâine la activităţile desfăşurate în Arhiepiscopia Râmnicului.
Acestea sunt prilejuite de împlinirea a trei ani de la înălţarea la rangul de Arhiepiscopie a Episcopiei Râmnicului şi a Înaltpreasfinţitului Gherasim la demnitatea de Arhiepiscop, dar şi de aniversarea a 98 de ani de viaţă a acestuia.
De asemenea, mâine se vor împlini trei ani de slujire arhierească a Preasfinţitului Emilian Lovişteanul, Episcop Vicar al Eparhiei Râmnicului.
Miercuri, Biserica Ortodoxă îl va cinsti pe Sfântul Apostol Filip.
Cu acest prilej, Ierarhul Tomisului va oficia de la ora 8.30 sf. liturghie la Mănăstirea Sf. Ap. Filip de lângă localitatea Ion Corvin.
La sfârşitul slujbei, Înaltpreasfinţitul Teodosie va citi rugăciunea pentru începutul Postului Naşterii Domnului.
O expoziţie în cinstea Sfântului Împărat Constantin se desfăşoară la Milano.
Aceasta poartă titlul “Costantino 313 d.C.” şi celebrează cel de-al 17-lea centenar al edictului de la Milano.
Expoziţia cuprinde cinci secţiuni care prezintă climatul de toleranţă culturală manifestată şi dorită de împăratul Constantin, Biserica, cu primele lăcaşuri de cult ale creştinismului oficial şi personalitatea Sfintei Împărătese Elena.
Expoziţia este găzduită de Palatul regal şi va rămâne deschisă publicului până la data de 17 martie 2013, după care se va muta la Roma până în luna septembrie 2013.
O nouă biserică ortodoxă a fost sfinţită în Londra.
Aceasta poartă hramul Sfântul Pantelimon şi Sfânta Parascheva, şi este prima Biserică Ortodoxă construită în Londra după 134 de ani.
Lăcaşul de cult aparţine ortodocşilor greci şi a fost sfinţit de către Arhiepiscopul Gregorios de Tiatira.
La sfinţire au participat câteva sute de credincioşi ortodocşi londonezi, dar şi oficialităţi şi membri ai Parlamentului britanic.
Astăzi, în întreaga lume este marcată Ziua mondială de luptă împotriva pneumoniei.
Cu această ocazie, specialiştii trag numeroase semnale de alarmă cu privire la incidenţa acestei bolii, dar vorbesc şi despre importanţa măsurilor de prevenţie.
Reprezentanţii Societăţii Române de Pediatrie au declarat că pneumonia rămâne principala cauză de deces la copiii sub 5 ani, atât la nivel internaţional, cât şi în România.
Potrivit datelor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, ţara noastră se află pe primul loc în lume ca rată de mortalitate provocată de pneumonie în categoria de vârstă 0-5 ani.
Pensiile vor fi indexate de anul viitor iar medicamentele vor fi compensate cu 90% pentru cei cu pensii sub 1.000 de lei.
Anunţul a fost făcut de Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, care a adăugat că tot de anul viitor va fi introdus un ajutor pentru energie electrică.
Totodată, oficialul a declarat că în următorii 4 ani, elevii ar putea beneficia de o masă caldă în şcoli.
Jumătate din cantitatea de fructe şi legume comercializată în hypermarketurile din România provine de la producători locali.
Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin a declarat că ponderea produselor româneşti din marile lanţuri de magazine ar putea ajunge la 90%.
Astfel, nivelul va fi similar cu cel al pieţei din Polonia.
Multe dintre hypermarketurile din ţară au început să amenajeze zone de vânzare dedicate exclusiv fructelor şi legumelor provenite de la producătorii români.
Ajutorul pentru veterani va fi majorat.
Reprezentanţii Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale au pus în dezbatere publică un proiect de Hotărâre de Guvern în acest sens.
Potrivit acestuia, veteranii şi văduvele de război vor beneficia de un ajutor anual în cuantum de 260 lei/persoană, faţă de 200 de lei cât primesc în prezent.
Această sumă este alocată pentru acoperirea unei părţi din costul chiriei, energiei electrice şi energiei termice pentru nevoi casnice.
De ajutorul anual vor beneficia peste 36 de mii de persoane.
Temperaturile vor scădea simţitor la Constanţa.
Astăzi şi mâine în Dobrogea, vreme va fi frumoasă şi mai caldă decât în mod obişnuit, dar de miercuri, temperaturile vor scădea cu 4-5 grade, atât pe timpul zilei, dar mai ales noaptea.
Vântul va bate slab până la moderat şi vor fi posibile precipitaţii pe arii restrânse.
În week-end însă vremea se va încălzi uşor iar maximele vor ajunge până la 12 grade celsius.
Legea sănătăţii s-ar putea schimba complet în următorii doi ani.
Cea mai importantă modificare pe care o iau în calcul autorităţile este desfiinţarea caselor de asigurări de sănătate. Astfel, vor fi înfiinţate mai multe societăţi care vor asigura controlul şi calitatea serviciilor medicale.
Acestea ar trebui să aibă între şapte sute de mii şi un milion de membri.
Fiecare asigurat va plăti o contribuţie care îi va aduce un pachet de servicii medicale de bază, iar pentru cetăţenii fără venituri, contribuţia va fi suportată de stat.
Dacă un asigurat este nemulţumit de serviciile primite, el se poate retrage şi se poate înscrie la o altă societate de asigurări.
Petrom a ieftinit din nou carburanţii.
Astfel, un litru de motorină standard costă 6,04 lei, iar motorina extra costă 6,27 lei litrul.
De asemenea, un litru de benzină Standard 95 costă 5,74 lei, iar benzina Extra 99 costă 6,16 lei pe litru.
De la jumătatea lunii trecute, Petrom a ieftinit în repetate rânduri carburanţii, mai ales benzina.
În Mangalia va fi organizat un referendum cu privire la exploatarea gazelor de şist.
Cu această ocazie, pe 9 decembrie, cetăţenii vor fi chemaţi să îşi exprime acordul în ceea ce priveşte exploatarea şi extracţia gazelor de şist pe teritoriul administrativ al municipiului Mangalia.
Organizarea referendumului este susţinută şi de Asociaţia Drepturi Civile, care a militat, în mai multe rânduri, pentru stoparea exploatării acestor gaze de şist.
Elevii din învăţământul primar şi preşcolarii se întorc astăzi la şcoală.
Conform calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, cursurile semestrului I al acestui an şcolar se desfăşoară până pe 21 decembrie.
Vacanţa de iarnă va începe pe 22 decembrie, când se vor încheia cursurile semestrului I, şi se va termina pe 13 ianuarie.
Semestrul al II-lea va debuta pe 14 ianuarie, iar vacanţa de primăvară va fi cuprinsă între 5 şi 14 aprilie.
Bancnotele euro se schimbă de anul viitor.
Banca Centrală Europeană va introduce din luna mai a anului viitor, o nouă serie de bancnote euro, denumită “Europa”.
Aceasta va reda în filigran şi în hologramă un portret al Europei, personaj din mitologia greacă care a dat numele continentului. Primele bancnote modificate vor fi cele de 5 euro şi vor putea fi văzute pentru prima dată pe 10 ianuarie 2013.
Bancnotele din prima serie vor circula în paralel cu cele noi, însă vor fi retrase treptat.