Ştiri 13 noiembrie 2012
Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia de la ora 8.30 sfânta liturghie la Mănăstirea Sf. Ap. Filip din localitatea Adamclisi.
La sfârşitul slujbei, Ierarhul nostru va citi rugăciunea pentru începutul Postului Naşterii Domnului.
Cu acest prilej, Arhiepiscopia Tomisului organizează un pelerinaj cu plecare la ora 7 de la biserica Sfântul Ştefan de la gară.
RATC a modificat traseul unor linii de autobuze până la ora 13.
Motivul îl constituie lucrările care se efectuează la calea ferată de la intersecţia b-dul Aurel Vlaicu cu str. Baba Novac.
Astfel, linia 101 M va întoarce la sensul giratoriu de la Real 2; linia 1 va avea traseu prescurtat şi se va circula pe porţiunea CL – ICRAL – Sens giratoriu Real 2, iar liniile 3B şi 3R sunt suspendate pe perioada lucrărilor.
Limba română a devenit limbă regională într-un sat din sud-vestul Ucrainei.
Un grup de lucru special din cadrul Consiliului Local al satului Nijni Petrovţi, este implicat în implementarea prevederilor legii cu privire la limbă.
Potrivit Serviciului Statisticii de Stat, limba română este vorbită de peste 95% dintre locuitorii satului.
Românii din Serbia cer dreptul la slujbe în limba română.
Aceştia mai cer introducerea învăţământului în limba română în programa şcolară şi reprezentare proporţională cu numărul locuitorilor români în organele de conducere locale.
Totodată, în cadrul unei dezbateri organizate la Parlamentul European, românii din Valea Timocului şi Voivodina au arătat că sunt nemulţumiţi de abuzurile împotriva libertăţii religioase, încercarea autorităţilor sârbe de a impune artificial o minoritate vlahă şi lipsa dublei cetăţenii.
Reţeta electronică va fi obligatorie de la 1 ianuarie 2013.
Anunţul a fost făcut de reprezentanţii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.
Potrivit acestora, sistemul electronic oferă raportări prin care CNAS verifică dacă prescrierile medicilor se regăsesc în ceea ce eliberează farmaciile la preţuri compensate şi vine, totodată, în sprijinul medicilor, prin reducerea riscului erorilor de prescriere.
Mai multe organizaţii neguvernamentale şi asociaţii profesionale de medici cer ca vaccinul pneumococic sa fie inclus în programul naţional de imunizare.
Reprezentanţii acestora au declarat că prin vaccinare, la nivel mondial au fost reduse semnificativ atât îmbolnăvirile cât şi decesele, iar unele afecţiuni au fost chiar eradicate.
Astfel, a fost iniţiată o petiţie online în vederea introducerii acestui vaccin în programul de imunizări.
Aceasta a fost semnată până în prezent de peste 5000 de persoane.
Locuitorii din Saligny nu sunt de acord cu amplasarea depozitului de deşeuri radioactive în localitate.
Reprezentanţii Agenţiei Nucleare şi pentru Deşeuri Radioactive au declarat că depozitul pentru deşeurile rezultate de la centrala nuclearelectrică nu poate fi construit fără acordul localnicilor.
Astfel, autorităţile vor fi nevoite să caute un alt amplasament dacă locuitorii din zonă nu îşi dau acordul.
Depozitul ar urma să înmagazineze deşeuri radioactive de la cele două reactoare nucleare funcţionale ale centralei din Cernavodă, cât şi de la unităţile 3 şi 4, atunci când acestea vor fi date în folosinţă.
Centrala Nuclear-Electrică de la Cernavodă ar putea fi vizitată şi fotografiată de turişti contra cost.
Proiectul a fost iniţiat de primarul oraşului Cernavodă, Gheorghe Hânsă.
Documentul prevede printre altele şi construirea unei terase pentru turişti lângă centrală.
Edilul a declarat că turismul atomic ar putea avea succes şi în România, iar dacă proiectul se va concretiza, turiştii vor fi conduşi de ghizi special antrenaţi.
Ambalajele PET şi cele de aluminiu vor fi colectate în aparate speciale amplasate în marile lanţuri de magazine.
Persoanele care aduc aceste deşeuri vor primi vouchere de cinci bani pe unitate valabile pentru cumpărături.
Aparatele vor fi amplasate treptat, în funcţie de cât de repede se încheie acordul între reciclator şi fiecare lanţ de magazine în parte.
Mai multe obiective turistice din România pot fi vizitate virtual.
Acestea se găsesc pe site-ul http://360.inp.org.ro, care face parte din proiectul “360 O incursiune virtuală în patrimoniul cultural naţional”.
Noul site include 20 de ilustraţii video şi 20 de tururi virtuale, iar fiecare conţine mai multe panorame de 360 grade.
Printre obiectivele care pot fi vizitate virtual se numără Cetatea dacică de la Sarmizegetusa, ansamblul Brâncuşi, Cetăţile Histria, Capidava şi Carsium din judeţul Constanţa sau Biserica Stavropoleos din Bucureşti.
Proiectul a fost lansat la sfârşitul săptămânii trecute de Institutul Naţional al Patrimoniului.
Rata de absorbţie a fondurilor europene ar putea ajunge la 15% şi chiar mai mult, până la sfârşitul anului.
Anunţul a fost făcut de ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban.
Acesta a adăugat că propunerea este valabilă în cazul în care Comisia Europeană decide reluarea plăţilor pe unele dintre programele presuspendate.
Orban a amintit că rata de absorbţie de aproximativ 10% a rămas neschimbată de la 1 iulie.