Ştiri 16 noiembrie 2012
Astfel, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, însoţit de un sobor de preoţi şi diaconi, va săvârşi sfânta liturghie de la ora 9.
Mănăstirea poartă hramul Intrarea Maicii Domnului în biserică, care se sărbătoreşte pe 21 noiembrie.
Cu acest prilej, Arhiepiscopia Tomisului organizează un pelerinaj cu plecare la ora 7 de la biserica Sfântul Ştefan de la gară.
Proiectul internaţional “Schimb de carte ortodoxă” se va desfăşura din nou la Constanţa.
Aflat la cea de-a 4-a ediţie, proiectul se va desfăşura în 7 centre şcolare.
Programul manifestărilor şi câteva detalii ne-au fost oferite de reprezentantul Asociaţiei Tinerilor Ortodocşi Orthograffiti, Cristian Tănase, organizatorul evenimentului,
În bisericile şi mănăstirile din Patriarhia Română se vor organiza colecte pentru cei în suferinţă.
Potrivit unui comunicat al patriarhiei, în perioada Postului Naşterii Domnului, în toate bisericile vor fi organizate colecte de bani, alimente, haine şi medicamente pentru ajutorarea celor aflaţi în suferinţă şi a bătrânilor.
Totodată, ierarhii Bisericii noastre ne sfătuiesc părinteşte să ne aducem aminte de cei neajutoraţi, să vizităm şi să ajutăm oamenii singuri, bolnavi şi săraci.
Mâine este Ziua Internaţională a Elevului.
Cu acest prilej, în Sala Mare a Palatului Arhiepiscopal, va avea loc de la ora 12, evenimentul intitulat „Dezbate şi lumea va fi a ta!”.
Scopul activităţii îl constituie răspândirea în jurul tinerilor a unor aptitudini şi abilităţi, precum gândirea critică şi deschisă, analiza documentată şi lucrul în echipă.
La eveniment va participa Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, care va adresa şi un cuvânt de învăţătură.
Manifestarea este organizată de Ardor Dobrogea şi de Consiliul Judeţean al Elevilor Constanţa.
Ministerul Sănătăţii şi specialiştii unei clinici italiene au semnat un protocol de colaborare în domeniul chirurgiei cardiovasculare pediatrice.
Proiectul va dura trei ani şi va conţine o serie de acţiuni de dezvoltare a domeniului.
Printre acestea, cele mai importante sunt instruirea medicilor şi a asistenţilor medicali din specializări precum chirurgie cardiacă, cardiologie, anestezie pediatrice, dar şi formarea unor echipe mixte de medici români şi italieni pentru a realiza împreună intervenţii dificile.
În plus, acordul prevede şi ca pacienţii români să poată fi trataţi atât în ţară, cât şi în clinica italiană până la finalizarea proiectului.
Vânzarea online a biletelor de tren va fi modificată.
Reprezentanţii CFR Călători au anunţat că pe 9 decembrie va intra în vigoare noul mers al trenurilor şi astfel în funcţionarea Sistemului naţional de rezervare şi vânzare online a biletelor de tren se vor face actualizări ale datelor.
La trenurile cu destinaţii internaţionale, emiterea biletelor se va face din data de 20 noiembrie, iar pentru trenurile cu regim de rezervare a locurilor, InterRegio, InterCity, Regio, care circulă între 7 şi 15 decembrie, perioada de vânzare cu anticipaţie în trafic intern va fi redusă de la 30 la 22 de zile.
Românii vor avea ultimul sfârşit de săptămână din această lună prelungit.
Camera Deputaţilor a adoptat în luna iunie proiectul de lege care prevede ca 30 noiembrie, sărbătoarea Sfântului Andrei, să fie declarată zi liberă.
Astfel, ultima zi de vineri din această lună va fi liberă pentru toţi angajaţii din ţara noastră.
Peste şapte milioane de copii mor anual în lume din cauza unor boli care pot fi prevenite.
Acestea sunt complicaţiile copiilor născuţi prematur, complicaţiile de la naştere, infecţiile nou-născuţilor, pneumonia, diareea şi malaria.
Atât la nivel mondial cât şi în România, un sfert dintre decesele copiilor cu vârsta sub un an sunt cauzate de pneumonie.
În ţara noastră, rata mortalităţii infantile este de peste nouă la mie, adică de două ori mai mare decât media Uniunii Europene. De cele mai multe ori, cauzele îmbolnăvirii sunt o consecinţă a condiţiilor de sărăcie în care trăieşte copilul şi familia lui.
“Noua Enciclopedie a României” va fi lansată săptămâna viitoare, la Academia Română.
Elaborarea acesteia a început în urmă cu trei ani, iar pentru realizarea ei au avut loc peste 40 de dezbateri şi zeci de reuniuni tematice.
Capitolele principale vor include detalii despre apele României, solul, subsolul, populaţia, patrimoniul cultural şi indicatorii statistico-istorici de la 1860 şi până în zilele noastre
La lansare va participa preşedintele Academiei Române, Ionel Haiduc, şi alţi membrii ai academiei şi personalităţi ale vieţii publice.
În Argentina crimele împotriva femeilor sunt pedepsite cu închisoare pe viaţă.
Parlamentul argentinian a adoptat o lege în acest sens.
Potrivit unui raport, anul trecut au fost înregistrate în Argentina 282 cazuri de femicid, iar în primele şase luni ale acestui an, 119.
Legea defineşte femicidul drept “o crimă îndreptată împotriva unei femei, comisă de un bărbat prin violenţă”, din motive sexuale, rasiale, religioase sau de gen.
În Australia, cei care vor să cumpere ţigări ar putea avea nevoie de autorizaţie.
Experţii în sănătate publică din Australia au elaborat un proiect menit să ţină evidenţa numărului de ţigări care pot fi cumpărate de fiecare cetăţean.
De asemenea, fumătorii ar putea fi nevoiţi să plătească pentru o autorizaţie anuală care ar limita cantitatea de ţigări achiziţionate în două săptămâni.
Specialiştii sunt de părere că acest lucru ar putea descuraja adolescenţii de la a se apuca de fumat.
În replică, experţii scoţieni au declarat că o astfel de autorizaţie i-ar stigmatiza şi îndepărta pe fumători şi consideră că vinovată este industria tutunului.