Ştiri 14 martie 2011
Astfel, astăzi şi mâine, personalităţi ale bisericii şi societăţii vor analiza fenomenul avortului din perspectivă religioasă, sociologică şi psihologică.
Evenimentul este organizat de Facultatea de Teologie Ortodoxă, în parteneriat cu Arhiepiscopia Tomisului şi Fundaţia Sfinţii Martiri Brâncoveni.
Scopul conferinţei este renaşterea, revitalizarea şi promovarea valorilor morale care vizează viaţa, naşterea şi combaterea avortului.
Printre participanţi se regăsesc părinţii profesori Nicolae Dură, Gheorghe Istodor şi Nicolae Tănase, doctorii Vasile Sârbu şi Pavel Chirilă, sociologul Ilie Bădescu, precum şi reprezentanţi ai autorităţilor publice şi ai organizaţiilor nonguvernamentale.
Despre avort ne-a vorbit părintele Nicolae Tănase.
Părintele Nicolae Tănase revine la Constanţa.
Acesta va susţine o conferinţă cu tema “Datoria mea faţă de tânăra generaţie”.
Părintele Nicolae Tănase:
Evenimentul se va desfăşura mâine, de la orele 18, în Sala Mare a Casei de Cultură.
Intrarea va fi liberă.
Cardurile de asigurări de sănătate reprezintă o lipsă de protecţie a informaţiilor strict personale.
Aceasta este părerea preşedintelui Colegiului Medicilor din România, Vasile Astărăstoae, care a adăugat că dosarul patologic al pacientului nu trebuie trecut pe acestea.
Pe de altă parte, dr. Marius Filip, de la Direcţia Generală Evaluare a CNAS, susţine că introducerea cardului de asigurări de sănătate va reduce considerabil birocraţia, iar spargerea datelor de pe acesta necesită o perioadă îndelungată de timp, de aproape 300 de luni.
Cardurile naţionale de sănătate se vor emite individual, pentru fiecare asigurat având vârsta de minim 14 ani.
Guvernul va iniţia un plan de sprijinire a romilor pentru începerea unei afaceri sau obţinerea certificatului de persoană fizică autorizată.
Astfel, Guvernul estimează că va facilita angajarea a 40.000 persoane de etnie romă.
Potrivit unui document, planul va fi integrat într-o nouă strategie de îmbunătăţire a situaţiei romilor, pentru perioada 2011-2020.
Băuturile răcoritoare ar putea fi accizate.
Deputatul Petru Călian propune accizarea băuturilor răcoritoare carbogazoase sau necarbogazoase cu conţinut de zahăr, spunând că măsura ar aduce venituri suplimentare anuale la bugetul de stat de 1,5 miliarde de euro.
Deputatul a precizat că pentru introducerea accizei pe aceste băuturi răcoritoare, Guvernul ar trebui să modifice Codul Fiscal, iar dacă nu o va face, el va depune o iniţiativă legislativă în acest sens.
Astfel de accize pe băuturile răcoritoare sunt percepute de ţări europene precum Franţa, Belgia, Danemarca sau Olanda.
Taxa de salubrizare ar putea creşte.
Aceasta după ce autorităţile au constatat ca românii refuză să selecteze gunoiul în vederea reciclării.
Astfel, autorităţile de mediu vor sa introducă o suprataxa per tona de deşeuri nesortate, urmând sa fie suportată şi de cetăţeni, dar şi de patronii firmelor de salubrizare.
Românii reciclează doar 1% din gunoiul pe care îl produc, adică de aproape 62 de ori sub media europeană.
România a înregistrat una dintre cele mai mari creşteri de preţuri la carburanţi din întreaga Uniune Europeană.
În urmă cu patru luni, un litru de benzină euro 95 fără plumb costa în medie 1,079 euro, iar astăzi el costă 1,247, cu 15,56% mai mult.
Creşteri mai mari decât cele raportate în România au fost doar în Franţa, Suedia şi Belgia.
Totodată, specialiştii estimează o scumpire a carburantului până în vară cu circa 30 puncte procentuale peste nivelul actual, moment în care un litru de benzină ar ajunge 7 lei.
Statul ar putea subvenţiona cumpărarea de maşini hibrid sau electrice, din 2012.
Afirmaţia a fost confirmată de ministrul Mediului şi Pădurilor, Laszlo Borbely, care a adăugat că şi Ministerul Transporturilor lucrează la un proiect privind subvenţionarea autovehiculelor ecologice.
Banii vor fi disponibil la Administraţia Fondului de Mediu şi vor fi alocaţi pentru încurajarea vânzărilor de automobile nepoluante.
Premierul Emil Boc a anunţat anul trecut, că va mobiliza experţii din mai multe ministere pentru a elabora strategia României pentru automobilul electric.
Guvernul va reduce taxele pe forţa de muncă la jumătatea anului.
Ministrul Muncii, Ioan Botiş, a declarat că Guvernul va veni, la jumătatea anului, cu un pachet de facilităţi fiscale cum ar fi reducerea taxelor pe forţa de muncă şi prelungirea posibilităţii de a plăti datoriile restante.
De asemenea, acest pachet fiscal presupune o reducere a contribuţiilor la angajatori.
Biletele de trimitere şi reţetele medicale vor avea cod de bare.
Potrivit unui ordin al CNAS, toate unităţile sanitare sunt obligate să utilizeze alt tip de formulare pentru biletele de trimitere şi reţete.
Astfel, codul de bare va fi obligatoriu pentru capul formularului de reţetă.
În cazul medicilor de familie, aceştia trebuie să achiziţioneze din fonduri proprii atât formularele, biletele de trimitere pentru analize sau spital, cât şi codurile de bare, pentru o perioadă de cel mult trei luni.
Sistemul de asistenţă socială pentru familiile cu venituri reduse va fi modificat, până în anul 2013.
Potrivit strategiei privind reforma în domeniul asistenţei sociale, elaborată de Ministerul Muncii, toate ajutoarele plătite în prezent, vor fi comasate într-unul singur.
Astfel, se va institui o singură prestaţie pentru sprijinirea familiilor cu venituri reduse, bazată pe testarea mijloacelor şi se va acorda pe principiul utilizat în prezent la ajutorul social.