Ştiri 16 martie 2011
Cu acest prilej, Ierarhul nostru va purta un dialog cu femeile private de libertate, pe tema: „Păstrarea demnitarii de mamă şi femeie creştină”.
Astăzi va avea loc lansarea monografiei Universităţii „Ovidius“, cu prilejul împlinirii a 50 de ani de existenţă.
Aceasta se numeşte “Ctitorii spirituale dobrogene. Universitatea Ovidius din Constanţa” şi are ca autori pe Aurelia Lăpuşan şi Victor Ciupină.
Evenimentul va avea loc de la ora 15, în Aula Magna.
Constănţenii pot scăpa de rable de săptămâna viitoare.
Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, a anunţat, săptămâna trecută, că programul Rabla 2011 pentru persoanele fizice începe de vineri.
Colectorii constănţeni au precizat că startul se amână însă până luni, pe 21 martie.
Pentru acest an, Guvernul a aprobat un buget de 230 de milioane de lei pentru programul de înnoire a parcului auto.
Ministrul a spus însă că bugetul poate fi suplimentat dacă va fi nevoie.
Autostrada Cernavodă – Constanţa va fi gata anul viitor.
Reprezentanţii companiei care se ocupă de construcţia autostrăzii pe tronsonul cel mai sensibil, şi anume Cernavodă-Medgidia, dezmint informaţiile apărute în presă, potrivit cărora firma franceză a solicitat mai mulţi bani în urma unor modificări intervenite pe proiect în 2009.
Ei spun că singurele motive pentru care s-a lucrat doar pe porţiunea de cinci kilometri au fost doar problemele de ordin tehnic, legate în principal de situaţia exproprierilor.
De asemenea, reprezentatul firmei implicate în construcţia tronsonului Cernavodă- Medgidia a declarat că finalizarea lucrărilor nu se va întinde până în 2014.
Corul Madrigal trece în subordinea Ministerului Culturii.
Conform unei hotărâri de Guvern, patrimoniul aferent, personalul instituţiei, precum şi celelalte drepturi şi obligaţii se preiau din subordinea Ministerului Educaţiei în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a hotărârii.
Corul Naţional de Cameră “Madrigal”, fondat în anul 1963, este formaţia profesionistă a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti.
Corul Madrigal a fost declarat “bun al patrimoniului universal UNESCO” în 1992, la Paris.
Buletinele de vot ar putea avea o rubrică “Nu votez pe nimeni”.
Deputatul Marius Spînu susţine ideea includerii unei noi rubrici pe buletinele de vot, precizând că are deja pregătit un amendament pentru viitoarea lege electorală.
Potrivit deputatului, în noua rubrică, va fi înscris «Nu votez pe nimeni» sau «Nu am încredere în nimeni», astfel încât alegătorii să aibă posibilitatea să-şi exprime nemulţumirea faţă de întreaga clasă politică.
El a spus că, dacă amendamentul său va fi acceptat, prezenţa la vot va creşte.
Luxemburgul susţine România la aderarea în spaţiul Schengen.
Ministrul de Externe din Luxemburg a afirmat că Uniunea Europeană este formată din 27 de state membre iar toate au aceleaşi drepturi şi aceleaşi îndatoriri.
El a dat asigurări că Luxemburgul va face tot posibilul pentru ca România şi Bulgaria să devină în următoarele luni membre ale spaţiului Schengen.
La rândul său, ministrul Teodor Baconschi a afirmat că România şi Luxemburgul au puncte de vedere comune în afacerile europene, ambele ţări dorind un buget cât mai solid post-2013.
Brânza topită este o bombă chimică alimentară.
Specialiştii au ajuns la concluzia că produsul pune în pericol sănătatea, fiind bogat în E-uri, calorii şi alte substanţe nocive.
Directorul Institutului de Cercetări Alimentare Bucureşti, Gheorghe Mencinicopschi, susţine că cei mai afectaţi sunt copiii şi bătrânii.
El spune că se produce o dezechilibrare între caracteristicile senzoriale ale brânzei topite, care este extrem de gustoasă, dar nehrănitoare, împiedicând fixarea calciului în oase.
Specialiştii mai spun că brânzeturile topite pot fi considerate produse lactate superprocesate, deoarece materia primă o reprezintă brânzeturile în diferite stadii de maturare.
Jumătate dintre gospodăriile româneşti nu au calculator.
Totodată, conform unui studiu, în 40% din acestea există în dotare un calculator.
De asemenea, majoritatea gospodăriilor româneşti nu dispun de acces la Internet, în timp ce, dintre cele care beneficiază de acces, cele mai multe folosesc reţeaua de telefonie fixă.
Potrivit aceluiaşi studiu, aproape jumătate dintre respondenţi nu au utilizat niciodată Internetul, în timp ce majoritatea consistentă a celor care au utilizat internetul au făcut-o recent, în ultimele trei luni.
Cutremurul din Japonia ar putea scumpi poliţele de asigurări cu 20%.
Specialiştii spun că un eveniment precum seismul din Japonia are ca efect creşterea cotaţiilor la primele de reasigurare la nivel internaţional.
Astfel, la rândul lor, asiguratorii români vor fi nevoiţi să majoreze tarifele cu până la 20%, dacă reasiguratorii scumpesc contractele, dar efectul va fi pe termen mediu.
Preţul gazelor s-ar putea majora cu 5 şi până la 9%, de la 1 aprilie.
Majorarea costului a fost cerută de distribuitorii de gaze naturale, care propun ca această creştere să se facă în mai multe etape, pentru a se reuşi astfel acoperirea pierderilor.
Astfel, prima creştere de 5% cerută de distribuitori au urma să fie aplicată la 1 aprilie, cea de-a doua, de 7%, de la 1 iulie, iar ultima majorare de 9%, începând cu 1 septembrie.