Ştiri 25 martie 2011
Acest praznic împărătesc ne aduce aminte de momentul biblic în care Sfântul Arhanghel Gavriil a vestit Sfintei Fecioare Maria că va naşte pe Mântuitorul lumii, Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos.
Tot în acel moment, Pruncul Iisus s-a zămislit în trupul Sfintei Fecioare prin puterea Sfântului Duh.
Numită popular şi Blago-Veştenie, această sărbătoare este confirmată în documente ca fiind cea mai veche sărbătoare închinată Maicii Domnului.
Conform surselor istorice, în secolul 4 sau 5 s-a construit la Nazaret o biserică, pe locul unde a fost casa în care Sfânta Fecioară a primit vestea naşterii lui Hristos.
Marii predicatori ai bisericii din secolul 5 au alcătuit panegirice la această sărbătoare.
Printre ei se regăsesc patriarhul Proclu al Constantinolopului şi episcopul Vasile al Seleuciei.
Data acestei sărbători a fost fixată de Biserică la 9 luni înainte de sărbătoarea Naşterii Domnului.
Totodată, pentru că suntem în postul mare, Biserica a rânduit şi dezlegare la peşte în această zi.
Mâine, de la ora 7.30, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va participa la săvârşirea Sfintei Liturghii la mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului”, situată lângă oraşul Vatra Dornei, în jud. Suceava.
Slujba va fi urmată de sfinţirea şi inaugurarea bazei de odihnă, tratament şi recuperare fizică din localitate.
Duminică, Biserica Ortodoxă se va afla în cea de-a treia Duminică din Postul Mare, închinată Sfintei Cruci.
Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va săvârşi Sfânta Liturghie la mănăstirea Dervent, începând cu ora 9.
După slujbă, Ierarhul tomitan va ţine un cuvânt de învăţătură despre importanţa spirituală a sfintei cruci în viaţa noastră.
Slujba Sfintei Liturghii va fi transmisă în direct de postul nostru de radio.
Episcopia Ortodoxă Română din Ungaria va fi recunoscută oficial de Statul maghiar şi va fi trecută în rândul bisericilor istorice.
Prevederea se află în proiectul noii legi a cultelor care va fi dezbătut de parlamentul maghiar.
Preasfinţitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român din Ungaria a declarat că Bisericile istorice beneficiază de un tratament special în relaţiile cu statul, deoarece întotdeauna Ministerul Culturii a discutat în prealabil cu aceste Biserici istorice şi cu toate celelalte culte adunate la un loc.
Astăzi este Ziua Poliţiei Române.
Alegerea acestei date este legată de reprezentarea sărbătorii Bunei-vestiri pe primul steag al Poliţiei Române, steag ce datează din anul 1822.
Cu acest prilej, 52 de ofiţeri şi 190 de agenţi din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa vor fi astăzi avansaţi la termen.
România trece la ora oficială de vară.
În noaptea de sâmbătă spre duminică, ceasurile vor fi date înainte cu o oră, astfel că ora 3.00 va deveni ora 4.00.
Ora de vară a fost introdusă în ţara noastră, pentru prima dată, în anul 1932, iar în prezent, este folosită de 70 de ţări.
Statul va garanta creditele pentru construirea depozitelor de legume şi fructe.
Guvernul urmează să demareze Programul naţional pentru dezvoltarea depozitelor de legume şi fructe, prin intermediul căruia ar urma să fie construite depozite având capacităţi între 500 şi 5.000 tone.
Potrivit ministrului Agriculturii, depozitele vor putea fi construite prin credite cu garanţii de la stat.
De acest program ar putea beneficia comunele sau asociaţiile de comune, care vor să deruleze proiecte, inclusiv parteneriate de tip public-privat, precum şi producătorii.
România a primit ieri, a patra tranşă de la Comisia Europeană.
Aceasta este în valoare de 1,2 miliarde de euro.
Eliberarea tranşei are loc ca urmare a evaluării pozitive realizată de Comisia Europeană privind implementarea condiţiilor agreate cu autorităţile române.
De asemenea, Uniunea Europeană a emis săptămâna trecută obligaţiuni în valoare de 4,6 miliarde de euro, cu scadenţa la şapte ani, pentru a finanţa programul de sprijin destinat Irlandei şi împrumutul acordat României.
China va interzice fumatul în locurile publice de la 1 mai.
Ministerul Sănătăţii a anunţat că interdicţia va fi valabilă în mijloacele de transport în comun, în restaurante şi baruri.
Cu toate acestea, fumătorilor li s-a făcut o concesie, permiţându-se fumatul la locul de muncă.
Potrivit statisticilor, aproape un sfert din populaţia Chinei fumează şi mai mult de un milion de chinezi mor anual din cauza bolilor provocate de tutun.