Manipulare contra BOR, la Antena 3

Manipulare de manual, la Antena 3. Rugăm a se distribui de către cei interesaţi de fenomen. Ortodocşi care vă iubiţi Biserica, uniţi-vă.


=====

Atenţia trebuie mărită la următoarele chestiuni:

– Interpretarea tendenţioasă a Deciziei Sf. Sinod, precum şi tratarea aiuritoare a unui presupus monopol,atât la începutul cât şi la sfârşitul discuţiei.
– Titlurile afişate, care sunt subiective şi orientate într-o anume direcţie.
– Mercedesul introdus pe furiş în discuţie, ca multe alte aluzii folosite ca acuze. Era doar de o maşină de protocol a autorităţilor, folosită la vizita în România a unui Mitropolit din Grecia.
– Aducerea în discuţie a unui subiect de care nu ştia nimeni, cazul Centrului de la Iaşi, pentru a obţine o bâlbâială care să ridiculizeze reprezentanţii Bisericii, sau să le construiască o imagine generalizată de afacerişti veroşi.
– Folosirea unor camere ascunse pentru filmări în spaţii private, unde, conform legii, nu ai voie să filmezi fără acordul propietarului, pentru a induce senzaţia de ilegalitate. Mai mult, anumite cadre sunt etichetate ca fiind de la camera ascunsă, dar ele sunt la calitate de cameră de televiziune.
– Atacurile la persoană şi denigratoare ale invitatului Lucian Avramescu, dar şi la falsa “apărare” a Bisericii tot de către acesta.
– Întrebările inutile, dar care mănâncă timp preţios, ale invitatului Hanibal Dumitraşcu.
– Ne-imparţialitatea moderatoarei, care doreşte obţinerea unor concluzii în direcţia dorită, asociată cu întrebări încrucişate, pentru a “băga în corzi” pe cel greu de controlat.
– Introducerea fără deontologie a publicităţii după anumite acuze la care nu s-a mai putut replica, chiar dacă replica vine după publicitate.
– Un calcul al raportului de forţe din platou arată falsa imparţialitate a producătorilor: 4 la 2. Cam la fel şi pentru timpul acordat părţilor. Ceea ce, în teorie, îi scuteşte de plângeri la CNA, deoarece, chipurile, Biserica a avut reprezentant.
– Subsemnatul nu a fost informat corect de producători asupra condiţiilor de desfăşurare a emisiunii. Tot ce se ştia era un dialog pe tema cimitirelor private. Nu am ştiut nimic despre existenţa unor teme colaterale, despre desfăşurătorul emisiunii (ordinea temelor) sau detalii despre invitaţii participanţi la discuţie, chestiuni absolut obligatorii în deontologia profesională a jurnalistului.

Şi nu este singurul caz de acest fel. Mai jos aveţi un caz aproape similar. (Pr. Eugen Tănăsescu)

====

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept