Ştiri 8 februarie 2013
La invitaţia Înaltpreasfinţitului Teodosie, Preasfinţitul Longhin va oficia mâine Sfânta Liturghie Arhierească la biserica Sf. Haralambie din Constanţa, de la ora 9, cu prilejul hramului.
Aici vor fi aduse spre închinare moaştele Sfântului Serafim de Sarov, ale Sf. Longhin şi ale Sf. Haralambie.
Tot mâine, tatăl celor 400 de copii va susţine conferinţa duhovnicească „Copiii, calea spre Hristos“ la Casa de Cultură, cu începere de la ora 17.
Ierarhul român a fost declarat erou naţional al Ucrainei, urmare a înfiinţării aşezământului social de la Mănăstirea Bănceni, unde are grijă de 400 de copii.
Mai mult de jumătate dintre aceştia sunt copii abandonaţi, cu grave dizabilităţi sau bolnavi de SIDA.
Zeci de milioane de creştini sunt persecutaţi în China.
Potrivit unui raport al unei organizaţii umanitare, guvernul chinez a intensificat persecuţia împotriva creştinilor, pentru cel de-al 7-lea an consecutiv.
De asemenea numărul condamnărilor a crescut cu 125% anul trecut, în cazuri clare de persecuţie religioasă.
Autorităţile guvernamentale îi urmăresc şi-i arestează pe creştini, închid bisericile, suprimă libertăţile religioase şi interzic adunările cu scop religios.
Astfel, majoritatea creştinilor din China se roagă în secret, în case, pentru că spun că Hristos este Capul Bisericii, şi nu Partidul Comunist.
Constănţenii vor avea mai multe treceri de pietoni.
Luna viitoare vor fi amenajate trei noi marcaje pietonale.
Prima va fi pe Şoseaua din Vii, în dreptul imobilului de la numărul 39, unde funcţionează Grădiniţa nr. 37.
De asemenea, va fi trasat un marcaj pietonal şi pe strada Atelierelor, în dreptul celor două puncte de lucru ale Serviciului de Taxe şi Impozite.
Ultima trecere de pietoni va apărea pe strada Ştefăniţă Vodă, în dreptul unităţii militare.
Ordonanţa de Urgenţă pentru trecerea spitalelor CFR din subordinea Ministerului Transporturilor către Ministerul Sănătăţii ar putea fi adoptată săptămâna viitoare.
Declaraţia aparţine ministrului Transporturilor, Relu Fenechiu, care a menţionat că niciun medic nu va fi dat afară.
Ministrul Transporturilor a precizat că cele două spitale CFR din Capitală îşi vor păstra momentan statutul actual.
Reţeaua sanitară a Ministerului Transporturilor numără 15 unităţi sanitare cu paturi, amplasate în zonele în care se află regionalele Căilor Ferate.
Stresul favorizează apariţia cancerului.
O cercetare recentă a arătat că stresul ar putea fi unul dintre factorii care „alimentează” şi menţin în viaţă celulele canceroase, în ciuda administrării tratamentului oncologic.
Mai mult, efectul concret al stresului persistent asupra creierului este de reducere a materiei cenuşii în zonele cerebrale care controlează emoţiile şi funcţiile fiziologice ale organismului.
Oamenii de ştiinţă susţin că această conexiune ar putea explica de ce persoanele stresate dezvoltă, în timp, afecţiuni psihice, pe fondul modificărilor la nivelul materiei cenuşii.
Femeile care trăiesc în zone unde poluarea este foarte mare riscă să nască bebeluşi cu o greutate mai mică.
Cercetătorii au declarat că o greutatea mică la naştere, sub 2,5 kg, poate determina un risc crescut de boli şi de mortalitate infantilă, precum şi probleme de sănătate cronice în cursul vieţii.
Studiul a luat în considerare trei milioane de naşteri din nouă ţări şi 14 regiuni din America de Nord, Africa de Sud, Europa, Asia şi Australia, în perioada 1990-2000.
Parlamentul a aprobat bugetul de stat pentru anul acesta.
Proiectul a fost adoptat cu 310 voturi “pentru” şi 109 voturi “împotrivă”.
Premierul Victor Ponta a declarat, ieri, în plen, că nu este un buget perfect, dar că este cel mai bun pe care ţara poate să-l aibă astăzi.
Acesta a adăugat că speră ca anul viitor România să aibă un buget mai bun.
Timbrul de mediu va fi diferit pentru maşinile pe benzină şi diesel.
Ministrul Mediului, Rovana Plumb, a declarat că se discută posibilitatea calculării în mod diferit a timbrului de mediu, în condiţiile în care motoarele disesel sunt mai poluante.
Ministrul a mai spus că se va ţine cont de părerile exprimate în dezbaterea publică de producătorii şi importatorii de autoturisme, precum şi de poziţiile altor persoane juridice şi fizice.
Taxarea vizitatorilor la intrarea în spitale este interzisă.
Ministerul Sănătăţii interzice condiţionarea sau taxarea vizitatorilor în spitale, indiferent sub ce formă are loc aceasta, respectiv cumpararea de botoşi sau halate de unică folosinţă.
Referitor la acest obicei, secretarul de stat, Raed Arafat, a precizat că Ministerul Sănătăţii sfătuieşte populaţia să refuze astfel de practici incorecte.
Volumul maxim pe care îl poate avea muzica ascultată la căşti va fi reglementat printr-o directivă europeană.
Prevederea intră în vigoare luna viitoare şi stabileşte că producătorii de dispozitive muzicale trebuie să seteze aparatele astfel încât sunetul să nu depăşească 85 de decibeli.
Decizia luată de Comisia Europeană vine după ce un studiu efectuat în ţările europene a arătat că în jur de 20 la sută dintre tineri se expun unor niveluri de sunet peste limita considerată normală.
În plus, între 5 şi 10 la sută dintre cetăţenii europeni riscă să-şi piardă definitiv auzul, dacă se expun constant, vreme de cinci ani, la sunete prea puternice.