Ştiri 11 martie 2013
Aceasta este premergătoare Postului Mare şi are ca şi caracteristică duhovnicească aducerea aminte de judecata lui Dumnezeu.
Astfel, ieri, Biserica ne-a adus aminte de Înfricoşătoarea judecată a Domnului, iar duminica viitoare ne aduce aminte de Izgonirea lui Adam din rai, ca urmare a căderii în păcat.
Denumirea de „săptămâna albă” vine de la recomandarea Bisericii ca alimentaţia credincioşilor să fie bazată în această perioadă pe lactate, brânzeturi, ouă şi peşte.
Parlamentul European va analiza mâine interzicerea promovării pornografiei în toate tipurile de media, inclusiv pe internet.
Un raport care prezintă detaliile acestei propuneri a fost întocmit de Comitetul pentru drepturile femeilor şi pentru egalitate între sexe.
Acelaşi proiect stipulează înfiinţarea unor agenţii de monitorizare şi reglementare care vor putea aplica sancţiuni companiilor şi persoanelor individuale care promovează minore în ipostaze sexuale.
Regina Elisabeta a doua a Marii Britanii va semna astăzi un decret ce susţine egalitatea sexelor şi apărarea drepturilor homosexualilor.
Documentul se referă, de asemenea, la democraţie, statul de drept, securitatea internaţională şi libertatea de exprimare.
Este pentru prima dată în cei 61 de ani de domnie când Elisabeta a doua ia poziţie în ceea ce priveşte minorităţile sexuale.
Simularea examenului de bacalaureat începe astăzi la Constanţa.
Potrivit Inspectoratului Şcolar Constanţa, simularea este organizată la nivel judeţean în toate unităţile de învăţământ liceal.
La aceasta pot participa elevii din seria curentă, dar şi absolvenţii din seriile anterioare care nu au promovat examenul de bacalaureat.
Medicamentele noi vor fi recunoscute după un semn distinctiv.
Din luna septembrie, medicamentele care au în conţinut o substanţă activă nouă şi care sunt încă supuse monitorizării medicale vor avea în interiorul prospectului un semn caracteristic.
Astfel, pacienţilor li se cere să se comunice prin intermediul sistemelor de informare naţionale orice reacţie adversă neaşteptată.
Monitorizarea noilor medicamente va fi permanentă, pentru ca în situaţia în care mai mulţi pacienţi vor semnala reacţii adverse, tratamentele să poată fi retrase de pe piaţă rapid.
Veninul albinelor ar putea stopa răspândirea în organism a HIV, virusul care declanşează SIDA.
Toxinele din veninul acestor insecte pot distruge virusul, fără să afecteze celulele din jurul acestuia.
Oamenii de ştiinţă consideră că această substanţă, şi anume melitina va putea fi folosită la fabricarea unui medicament care să împiedice răspândirea HIV în organism.
Cele mai multe dintre medicamentele actuale încetinesc dezvoltarea virusului, însă veninul de albină îl atacă şi îl distruge complet.
Medicii consideră totodată că vor putea să creeze în viitor un tip special de nanoparticule care vor fi capabile să distrugă şi tumorile canceroase.
Comercializarea cosmeticelor testate pe animale a fost interzisă.
Astfel, nicio companie din Uniunea Europeană nu va mai putea să comercializeze produse cosmetice care conţin ingrediente noi testate pe animale.
Interdicţia vizează toate produsele cosmetice sau articolele de toaletă, respectiv săpunuri, şampoane, pastă de dinţi, geluri de duş, creme sau farduri.
Intrarea în vigoare a interdicţiei era programată pentru 1998, însă termenul limită a fost amânat în mod repetat.
Carnea de miel s-ar putea scumpi, înainte de Paşte, cu 5-6%.
Potrivit preşedintelui Romalimenta, Sorin Minea, măsura va fi luată pentru a fi acoperite cheltuielile producătorilor.
Oficialul a adăugat că ţara noastră obţine mai puţini bani decât Bulgaria din vânzarea cărnii de miel, deşi vecinii de peste Dunăre, importa miei din ţara noastră.
În prezent un kilogram de carne de miel costă 13 lei în viu şi 25 de lei în carcasă.
Salariile bugetarilor nu vor fi reduse.
Declaraţia a fost făcută de premierul Victor Ponta, care a anunţat că vor fi diminuate cu 15% cheltuielile de personal. Şeful Executivului a adăugat că aceasta presupune reducerea posturilor ocupate inutil.
Premierul nu crede că ministerele sau autorităţile publice au nevoie de toţi oamenii, mai ales de cei angajaţi în perioada 2010-2011.
În New York nu vor mai fi comercializate băuturi ce conţin zahăr.
Localurile din oraşul american nu vor mai avea voie să vândă sucuri în recipiente mai mari de 0,5 litri.
Proiectul de lege, propus de primarul Michael Bloomberg, a fost adoptat de Consiliul local metropolitan şi de Departamentul american de sănătate şi are ca scop combaterea obezităţii.
Producătorii şi vânzătorii de sucuri au luptat împotriva adoptării acestei legi, însă nu au avut câştig de cauză.