Ştiri 15 martie 2013
Termenul de Lăsatul secului provine din latineşte şi înseamnă a lăsa cele lumeşti, în sensul de a ne opri de la păcate sau fapte rele, deoarece după lăsatul secului se intră în Postul Sfintelor Paşti.
Cu acest prilej, Înalt Preasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia de la ora 9, sfânta liturghie la Catedrala Arhiepiscopală Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel din Constanţa.
După slujbă, ierarhul Tomisului va adresa credincioşilor un cuvânt de învăţătură despre semnificaţia postului, care va începe luni, şi va anunţa programul liturgic pentru prima săptămână din post.
Totodata, maine, de la ora 8.00, Inaltpreasfintitul Teodosie va sfinți biserica „Sf. Antonie cel Mare” din Năvodari.
Slujba va fi urmată de săvârșirea Sfintei Liturghii.
Luni, în Biserica Ortodoxă începe Postul Mare.
Cu acest prilej, un sobor de 7 preoţi va săvârşi Taina Sfântului Maslu, de la ora 9, la biserica Schimbarea la Faţă din Constanţa.
Conform tradiţiei de peste 15 ani, la această biserică se oficiază trei slujbe ale Sfântului Maslu, în zilele de luni, până la sărbătoarea Învierii Domnului.
Un student constănţean la teologie a ocupat locul doi la un concurs dedicat părintelui Dumitru Staniloae.
Studentul se numeşte Andrei Păuc şi a participat din partea Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Sfântul Apostol Andrei” a Universităţii „Ovidius” din Constanţa, cu binecuvântarea IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului şi Prorector al Universităţii.
Concursul s-a desfăşurat pe 4 martie 2013, la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul“ din Bucureşti şi a
constat în redactarea unui expozeu cu privire la teologia Părintelui Stăniloae.
Premierea câştigătorilor va fi făcută de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, în perioada 15-25 martie.
Astăzi este Ziua Mondială a Consumatorilor.
Aceasta a fost declarată de către Organizaţia Internaţională a Uniunilor de Consumatori.
În România sunt recunoscute mai multe drepturi de bază ale consumatorilor şi anume dreptul la protecţia vieţii, sănătăţii şi securităţii, dreptul la informare şi la educare, dreptul de acces neîngrãdit la pieţele de produse şi servicii, precum şi dreptul la despãgubire şi la reprezentare.
Cu acest prilej, Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Constanţa organizează astăzi simpozionul cu tema „Acum! Justiţie pentru consumatori!”.
Constănţenii mai au la dispoziţie două săptămâni pentru a achita taxele şi impozitele locale pentru anul în curs.
Termenul scadent pentru plata impozitelor şi taxelor locale aferente primului semestru este 31 martie 2013.
După această dată vor fi calculate majorări de întârziere de 2% din cuantumul obligaţiilor fiscale principale neachitate în termen, calculate pentru fiecare lună.
Pentru plata integrală a tuturor obligaţiilor către bugetul local până la data de 31 martie, persoanele fizice beneficiază de o bonificaţie de 10%.
Astăzi are loc ultima probă a simulării Bacalaureatului la Constanţa.
Proba de astăzi este cea la alegere a profilului şi specializării şi anume Filosofie, Chimie, Fizică, Informatică, Geografie, Logică, Psihologie sau Economie.
Rezultatele finale ale simulării vor fi afişate în unităţile de învăţământ pe 22 martie.
Judeţul Constanţa este sub avertizarea cod galben de vânt.
Aceasta este valabilă până la ora 20.00.
Vântul va avea intensificări în toate regiunile, cu viteze la rafală de 55-70 de kilometri pe oră şi peste 90 de kilometri pe oră la munte.
În Banat, Crişana, Maramureş, local în Transilvania şi în nordul Moldovei, precum şi la munte va mai ninge slab, dar viscolit.
Vremea va intra de asemenea într-un proces de răcire, la început în regiunile intracarpatice, iar mâine şi duminică în întreaga ţară.
Autorităţile vor colabora în vederea prevenirii consumului de droguri în rândul elevilor.
Astfel, în perioada martie 2013 – iunie 2014, Ministerul Educaţiei şi Agenţia Naţională Antidrog vor realiza programe comune de prevenţie, precum şi un curs opţional de specialitate pentru clasa a VI-a.
Un alt proiect este organizarea anuală a unei conferinţe naţionale cu tema ,,Bune practici în prevenirea consumului de droguri în mediul şcolar”.
O pată de petrol de 5 kilometri pătraţi se extinde în Marea Neagră din Ucraina spre România.
Potrivit oficialităţilor din Ucraina pata de petrol se află pe litoralul regiunii Odessa, la Marea Neagră.
Poluarea s-a produs, pe 6 martie, după scufundarea unui cargou moldovenesc din care s-a scurs combustibil.
Ambarcaţiunea, încărcată cu 2.700 de tone de ipsos, efectua o cursă între Turcia şi oraşul ucrainean Herson.
Ecologiştii au avertizat că şi ipsosul poate fi deosebit de dăunător pentru biodiversitatea Mării Negre.
Casa Naţională de Asigurări de Sănătate nu se va desfiinţa.
Premierul Victor Ponta a declarat însă că sistemul de sănătate va fi reorganizat astfel încât Casele judeţene de sănătate să îşi reducă cheltuielile de personal, de bunuri şi de servicii.
Prim-ministrul a dat asigurări că banii economisiţi prin această reorganizare vor rămâne la sănătate.
Reamintim că Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a anunţat, săptămâna aceasta, că în perioada următoare vor fi desfiinţate direcţiile de sănătate publică judeţene şi casele judeţene de asigurări de sănătate.
Aproape trei sferturi din români nu îşi tratează problemele de sănătate din cauza costurilor ridicate ale analizelor, consultaţiilor şi medicamentelor.
Aceasta este concluzia unui studiu dat publicităţii anul trecut, de Institutul Naţional de Statistică.
Procentul celor care nu-şi permit să meargă la doctor a crescut faţă de anul 2007, anul când a fost realizat ultimul studiu cu privire la această problemă.
Programul “Rabla” va reîncepe luna viitoare şi va include şi maşinile mai vechi de zece ani.
Anunţul a fost făcut de ministrul Mediului, Rovana Plumb care a precizat că în prezent se doreşte ca voucherul de casare să fie în valoare de 1.500 de euro, iar pentru achiziţionarea autoturismelor electrice să fie de 2.000 de euro.
Ministrul a adăugat că anul acesta vor fi incluse în programul Rabla “numai acele autoturisme care au fost în proprietatea persoanei fizice sau juridice mai mult de un an de zile”.
Rezistenţa la antibiotice a înregistrat o creştere accelerată.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii a recomandat să nu se utilizeze patru clase de antibiotice care prezintă un risc mare dacă sunt folosite şi la om şi animale.
Avertismentul vine şi în sprijinul legislaţiei europene în domeniu, care prevede că nu trebuie utilizate în creşterea animalelor aceleaşi clase de antibiotice folosite şi la om.
Potrivit specialiştilor, reziduurile de antibiotice, care se transmit prin carnea consumată de către om, acumulate în timp, pot determina selectarea de germeni rezistenţi la clasele respective de antibiotic.
Un studiu plasează România pe primul loc în Europa la consumul de antibiotice fără reţetă.