Ştiri 9 mai 2013
Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia slujba Vecerniei în biserica mănăstirii Crucea, din localitatea Crucea, care îşi va sărbători unul din hramuri.
Mâine, Ierarhul nostru va săvârşi Sfânta Liturghie de hram la mănăstirea Dervent, de la ora 9.00.
Apoi, se va merge în procesiune la Izvorul tămăduitor, unde va fi oficiată slujba de sfințire a apei.
Sâmbătă, Înaltpreasfinţitul Teodosie şi Corala bărbătească „Armonia” vor fi prezenţi la serbarea zilei comunei Peștera.
De asemenea, pe 12 mai, în Duminica Tomii, Ierarhul Tomisului, va participa la Sfânta Liturghie oficiată la Catedrala din Caransebeş, cu prilejul serbării unuia dintre hramurile lăcaşului de cult.
Statul american Delaware a legalizat căsătoriile homosexuale.
Astfel, acesta devine al 11-lea stat american care autorizează căsătoriile între persoane de acelaşi sex.
Curtea Supremă de la Washington se va pronunţa asupra acestei decizii la sfârşitul lunii viitoare.
Astăzi se împlinesc 136 de ani de la proclamarea independenţei de stat a României.
La 9 mai 1877, Ministrul de Externe al ţării noastre, Mihail Kogălniceanu, proclama în Adunarea Deputaţilor, Independenţa de Stat a României.
Deznodământul războiului din Balcani şi Tratatul de Pace de la Berlin din anul 1878 au înscris definitiv România între statele suverane ale Europei.
Astăzi este Ziua Europei.
În fiecare an, la 9 mai, pe tot cuprinsul continentului se serbează Ziua Europei, pentru a marca istorica declaraţie din 9 mai 1950 a ministrului francez de externe, Robert Schuman. Aceasta propunea un plan de colaborare economică între Franţa şi Germania, pentru eliminarea rivalităţilor seculare dintre cele două state.
Decizia serbării Zilei Europei în fiecare an, la 9 mai, a fost luată de Consiliul European de la Milano, din anul 1985.
Mai mult de jumătate dintre constănţeni vor rămâne fără apă săptămâna viitoare.
Pentru executarea unor lucrări de reabilitare şi înlocuire la conducta magistrală de aducţiune apă din municipiul Constanţa, de marţi, 14 mai, ora 12.00 şi până miercuri, 15 mai, ora 12.00, RAJA nu va furniza apă potabilă.
Vor fi afectaţi consumatorii din: Zona Peninsulă şi Piaţa Ovidiu; Zona Centrală delimitată de străzile: Mircea cel Bătrân – Smârdan – Mihai Eminescu – Eroilor – Prelungirea Bucovinei – b-dul Mamaia – Nicolae Iorga – Ion Lahovari – Secerişului – b-dul Alexandru Lăpuşneanu – b-dul 1 Decembrie 1918 – Traian – Mircea cel Bătrân;
Cartierele Tomis I, Tomis II şi Boreal; Zona cartierelor Tăbăcărie – Faleză Nord – Piaţa Chiliei – Stadion Farul (zona delimitată de perimetrul străzilor Mamaia – Renaşterii – Ecoului – Pescarilor – Prelungirea Unirii – Mamaia – Soveja – Alexandru Lăpuşneanu – Secerişului – Poporului – Ion Raţiu – Mamaia).
Compania Chevron va explora gazele de şist de pe litoralul Mării Negre.
Agenţia pentru protecţia mediului din judeţul Constanţa a emis autorizaţii de studii seismice pentru blocurile Costineşti şi Vama Veche.
Potrivit surselor, aceste autorizaţii permit efectuarea unor ‘explozii controlate’ la o adâncime de 10 până la 15 metri.
Ministrul Mediului, Rovana Plumb a precizat că pentru a se ajunge la exploatare, trebuie mai întâi să se facă explorarea gazelor de şist, proces care durează 5 ani.
Unitatea 2 a Centralei Nucleare de la Cernavodă va intra, mâine, în programul de oprire planificată.
Astfel, desincronizarea de la sistemul energetic naţional va avea loc sâmbătă, ora 00.
În perioada opririi planificate, se vor efectua activităţi din programul de mentenanţă preventivă, programul de inspecţii obligatorii şi programul de testare obligatorie.
Institutul Cantacuzino va relua producerea vaccinului antigripal.
Guvernul a aprobat ordonanţa de urgenţă pentru finanţarea unităţii din bugetul Ministerului Sănătăţii.
În anul 2010, Agenţia Naţională a Medicamentului a ridicat licenţa de producere a vaccinurilor deţinută de Institut pentru că nu erau respectate normele europene.
România a ocupat locul al doilea în clasamentul pe naţiuni la Concursul internaţional de limbă şi literatură latină.
Acesta s-a desfăşurat în perioada 3 – 5 mai, în localitatea italiană Venosa.
La ediţia din acest an au participat elevi de liceu din Italia şi din alte 5 ţări europene.
Aproape jumătate dintre români nu sunt de acord cu procesul de regionalizare.
Cei chestionaţi au fost întrebaţi ce modificări sunt prioritare în revizuirea Constituţiei şi ce ar trebui să conţină noua Lege Fundamentală.
Astfel, românii par mult mai interesaţi de probleme economice şi sociale decât de cele politico-administrative.
Totodată, mai mult de jumătate dintre cei intervievaţi sunt de părere că în noua Constituţie ar trebui modificate sau adăugate paragrafe care vizează economia ţării.
Trei milioane de nou-născuţi mai mici de o lună mor anual în lume.
Cauzele sunt infecţiile, complicaţiile la naştere sau probleme ale prematurităţii.
Potrivit unui studiu, rata mondială anuală a mortalităţii copiilor cu vârsta de până în cinci ani a scăzut cu 40 la sută din anii ’90.
România are, în continuare, cea mai mare rată a mortalităţii infantile din Uniunea Europeană, respectiv 9,4 la mia de copii născuţi vii în anul 2011.