Ştiri 12 iunie 2013
Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia astăzi de la ora 17.30, slujba Vecerniei la Mănăstirea Stejaru din judeţul Constanţa, care îşi va sărbători hramul.
Aceasta a fost înfiinţată în anul 2004, iar arhitectura este realizată în stil bizantin, în formă de cruce.
De asemenea, mâine, Ierarhul Tomisului va săvârşi de la ora 8.45 Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”.
Noua Constituţie nu va mai preciza clar căsătoria între un bărbat şi o femeie.
Comisia de revizuire a revenit și respins amendamentul potrivit căruia „familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie”.
Astfel, rămâne formularea care conține termenul „soți”. Comisia a respins și introducerea „orientării sexuale” în articolul din Constituție care interzice discriminarea.
TVA-ul la pâine va fi redus după 1 iulie.
Aşa a declarat ieri premierul Victor Ponta.
Acesta a adăugat că ordonanţa nu poate fi adoptată mai devreme deoarece în primul semestru al anului nu pot fi efectuate rectificări bugetare.
Pentru proiectul de reducere a TVA la pâine vor fi alocate 250 de milioane de lei.
Cartofii şi fructele proaspete s-au scumpit.
Potrivit Institutului Naţional de Statistică, inflaţia a crescut în luna mai faţă de aprilie.
Cartofii şi fructele proaspete s-au scumpit cu aproximativ 22%, respectiv cu 11%.
Cele mai semnificative scăderi de preţ au fost consemnate la ouă, care s-au ieftinit cu peste 12% în mai faţă de aprilie.
Minorii de 15 şi 16 ani pot fi zilieri doar cu acordul părinţilor.
Senatul a adoptat ieri propunerea legislativă care reglementează timpul de desfăşurare a activităţii cu caracter ocazional de către zilierul minor.
Acesta poate să lucreze şase ore pe zi şi nu mai mult de 30 de ore pe săptămână, dar este interzis să efectueze activitate pe timpul nopţii.
Benzinăriile fără supraveghere video vor fi amendate.
Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Constanţa a efectuat controale la mai multe benzinării din judeţ.
Cele care nu respectau prevederile legale au primit amenzi de până la 20.000 de lei.
Asigurarea supravegherii video este o condiţie obligatorie pentru obţinerea autorizaţiei de funcţionare, pentru staţiile de distribuţie a carburanţilor.
Televiziunea are efect traumatizant asupra copiilor.
Specialiştii au observat că pentru sugari şi copii expunerea la televizor a fost asociată cu perturbări ale nutriţiei şi dietei şi a favorizat apariţia obezităţii.
De asemenea, au fost observate influenţe asupra abilităţilor neuro-psihice, în special asupra atenţiei, gradului de activitate, memoriei şi statusului emoţional.
Potrivit experţilor, atunci când timpul petrecut în faţa televizorului este mai mare, scade oportunitatea copilului de a interacţiona cu ceilalţi membri ai familiei, precum şi timpul de joacă în aer liber sau lectura.
Animalele de companie vor putea fi luate în călătorii, dacă au paşaport.
Decizia a fost luată de parlamentarii europeni şi va intra în vigoare peste un an şi jumătate.
Noile prevederi stabilesc reguli clare pentru paşapoartele animalelor de companie şi pentru vaccinarea antirabică. Astfel, animalele de 3-4 luni care au fost vaccinate, vor putea să-și însoțească stăpânii în călătorii.
Deţinuţii ar putea avea drepturi noi.
Senatorii au aprobat recent propunerile Guvernului care prevăd posibilitatea audierii deţinuţilor prin videoconferinţă, acordarea dreptului de a avea convorbiri online sau posibilitatea condamnaţilor de a vota.
Reglementările sunt cuprinse în noul Cod penal, care va intra în vigoare pe 1 februarie 2014.
Comisia Europeană nu este de acord cu amânarea liberalizării preţului gazelor.
Guvernul vrea să amâne, cu şase luni, calendarul de liberalizare a preţurilor gazelor naturale, însă comisarul european pentru Energie a recomandat respectarea actualului calendar.
El a precizat că ANRE este instituţia abilitată să ia decizii în privinţa preţului gazului din producţia locală şi a calendarului de liberalizare a preţurilor.