Ştiri 22 august 2013
Aceasta are hramul Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iaşi. Aşezământul monahal românesc a fost înfiinţat în cadrul fostului seminar catolic din localitatea Vilaller din Munţii Pirinei.
Mănăstirea va găzdui conferinţe, simpozioane, adunări preoţeşti, întruniri ale tinerilor ortodocşi şi ale credincioşilor din diferite parohii şi este a doua mănăstire ortodoxă din Spania.
Vaticanul va emite o monedă de 2 euro cu imaginea Mântuitorului Cristos de la Rio.
Aceasta va fi emisă cu prilejul comemorării Zilelor Mondiale ale Tinerilor.
Uniunea Europeană a impus însă recent Andorrei să renunţe la proiectul de a emite monede ce îl reprezentau pe Cristos Pantocrator.
Comisia Europeană a decis că nu se poate admite portretul lui Cristos pe o monedă a Uniunii Europene şi a cerut Andorei să reconsidere motivul pentru a nu încălca principiul de neutralitate în materie de credinţă religioasă.
Patriarhul Georgiei roagă Iranul să nu pedepsească pe georgienii care se reîntorc la creştinism.
Preafericitul Ilie al II-lea a făcut acest apel cu prilejul vizitei unei delegaţii de personalităţi religioase şiite din Iran.
Liderul religios iranian a răspuns că va adresa cererea către cei care se ocupă de aceste probleme.
Strada Arhiepiscopiei se va închide pentru lucrări.
Măsura va fi luată de luni, 26 august.
De asemenea, circulaţia pe strada Revoluţiei 22 Decembrie 1989 se va desfăşura în dublu sens, de la intersecţia cu strada Marcus Aurelius până la b-dul Regina Elisabeta.
În zonele afectate de lucrări vor fi amplasate semnalizatoare rutiere.
Pacienţii care au cumpărat medicamente în spital vor primi banii înapoi.
Anunţul a fost făcut de reprezentanţii Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Constanţa.
Potrivit acestora, asiguraţii au dreptul la decontarea tuturor serviciilor medicale pe care le-au suportat din bugetul personal, inclusiv medicamentele cumpărate din afara spitalului.
Programul “Litoralul pentru toţi” se va desfăşura în perioada 2 – 29 septembrie.
Această ediţie presupune aceleaşi tarife maximale ca în perioada mai-iunie.
Ca si la ediţia precedentă, turiştii beneficiază de o opţiune suplimentară, respectiv varianta all inclusive.
Tarifele maximale pentru sejururi all inclusive de 5 nopţi pentru o persoană ajung până la 765 de lei la un hotel de trei stele, 875 de lei la un hotel de patru stele si 985 de lei la un hotel de cinci stele.
Guvernul va actualiza cuantumul taxelor consulare şi va introduce noi categorii de servicii.
Ordonanţa se aplică exclusiv serviciilor prestate pe teritoriul României.
Executivul a adoptat, totodată, o hotărâre cu privire la aprobarea plăţii contribuţiei voluntare a României la Organizaţia Internaţională a Francofoniei.
Sumele pentru naveta şcolară vor fi plafonate.
Potrivit unui proiect al Ministerului de Finanţe, elevii care fac naveta la şcoală pe o distanţă de 3 kilometri vor primi cel mult 26 de lei lunar.
Măsura de plafonare a decontărilor vine după ce zeci de mii de elevi din mediul rural nu şi-au primit jumătate de an banii pentru naveta şcolară.
La nivelul întregii ţări, 170.000 de elevi fac naveta la şcoală. În prezent, la o navetă de 3 kilometri, tarifele abonamentelor şcolare variază între 15 lei si 166 de lei lunar, în funcţie de transportator.
Angajaţii Poştei Române vor fi supuşi unui test pentru a se stabili lista finală a persoanelor concediate.
Testarea va avea loc în perioada 28-31 august, iar angajaţii care vor primi cele mai mici note vor fi disponibilizaţi.
Examenul este necesar din cauza numărului mare de concediaţi, şi anume 3.650 de angajaţi.
Cei care vor rămâne fără loc de muncă vor primi între 3 şi 30 de salarii compensatorii.
Copiii care dorm insuficient riscă să se îngraşe.
Potrivit unui studiu al cercetătorilor din Noua Zeelandă, copiii care dorm insuficient noaptea prezintă un risc mai mare de a deveni supraponderali.
Aceştia au urmărit 240 de copii cu vârste între trei şi şapte ani.
Potrivit specialiştilor, copiii sub cinci ani trebuie să doarmă noaptea 11 ore şi să aibă reprize de somn şi în timpul zilei.
Ei spun că un somn inadecvat are un impact semnificativ şi asupra atenţiei, memoriei, comportamentului şi performanţei şcolare.