Ştiri 5 septembrie 2013
Acestea vor fi întâmpinate la Poarta II la ora 19 de către un sobor de preoţi şi diaconi şi vor fi aduse în procesiune la catedrala „Sfinţii Apostoli Petru și Pavel”.
Sfintele moaşte vor rămâne aici până mâine, în jurul prânzului, apoi vor pleca spre parohia Eforie Nord 2 cu prilejul hramului.
Sfânta Paraschevi s-a născut în apropierea Romei, în secolul II, din părinţi creştini.
Încă din copilărie şi-a dedicat viaţa slujirii lui Dumnezeu, iar la 12 ani, după moartea părinţilor, s-a retras în mănăstire.
După o perioadă a plecat din mănăstire şi a propovăduit cuvântul Domnului în sate şi oraşe, ceea ce a atras nemulţumirea suveranului.
Patimile suferite şi minunile înfăptuite de Sfânta Paraschevi au dus la convertirea regelui şi a 70 de soldaţi din garnizoană.
Duminică, Biserica Ortodoxă prăznuieşte Naşterea Maicii Domnului.
Cu acest prilej, de la ora 8:30, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, însoţit de un sobor de preoţi, diaconi şi corala Armonia, va oficia Sfânta Liturghie arhierească la parohia Eforie Nord II cu prilejul sărbătoririi hramului.
Credincioşii se vor putea închina moaştelor Sf Ap Andrei, Sf mare Mucenic Pantelimon, Sfinţilor mucenici Epictet şi Astion şi Sfintei Muceniţe Paraschevi.
Sfântul locaş este situat în centru oraşului, pe bulevardul Republicii.
Postul nostru de radio va transmite slujba în direct.
Preşedintele american, Barack Obama se va întâlni cu militanţi pentru drepturile homosexualilor în Rusia.
Este vorba de reprezentanţi ai organizaţiilor ce apără drepturile homosexualilor, precum şi drepturile omului, mediului şi libertatea presei.
Barack Obama va discuta despre rolul important pe care societatea civilă îl joacă în promovarea drepturilor omului şi a toleranţei.
Preşedintele rus, Vladimir Putin a promulgat în iunie o lege ce pedepseşte “propaganda” homosexuală în faţa minorilor cu pedepse ce merg de la amenzi la închisoare.
Constănţenii vor beneficia, de una dintre cele mai moderne Secţii de Cardiologie din întreaga ţară.
Lucrările de renovare la această secţie vor fi finalizate la începutul lunii noiembrie.
În cadrul clinicii va funcţiona şi un compartiment de Terapie Intensivă, destinat bolnavilor cu afecţiuni cardiace, care va avea 16 paturi şi va fi echipat cu monitoare de urmărire a pacienţilor, defibrilatoare, instalaţii de oxigen şi sistem de ventilaţie.
Ministerul Justiţiei a dat aviz negativ proiectului de lege cu privire la Roşia Montana.
Experţii care au analizat actul normativ trimis de Guvern la Parlament susţin ca acesta este neconstituţional.
De asemenea, reprezentanţii Ministerului Justiţiei care au întocmit documentul arată că o mare parte din termenii cuprinşi în lege sunt definiţi imprecis şi/sau incorect şi lasă posibilitatea unor interpretări arbitrare.
Persoanele fizice nu vor mai putea deţine mai mult de 100 de hectare de teren extravilan.
În plus, cel care vrea să cumpere “pe persoană fizică” trebuie să facă dovada că are cunoştinţe în domeniul agricol sau că lucrează în agricultură de mai bine de 5 ani.
Proiectul de act normativ se aplică şi în cazul străinilor care pot de-acum să cumpere terenuri în România şi pe persoană fizică.
Străinii au cumpărat pana acum teren agricol in ţara noastră doar prin intermediul firmelor.
Un important tezaur monetar din argint a fost descoperit în ţara noastră.
Potrivit Muzeului Naţional de Istorie a României este vorba despre 50 kilograme de monede otomane de la începutul secolului al 15-lea.
Acesta a fost descoperit în comuna Goleşti din judeţul Vâlcea şi este cel mai mare tezaur monetar din argint descoperit şi recuperat de pe teritoriul ţării noastre.
Producătorii români de produse bio exportă de două ori mai mult decât vând pe piaţa internă.
Livrările anuale în străinătate sunt estimate la 200-250 milioane euro.
Cele mai mari exporturi sunt înregistrate la cereale, fructe de pădure şi vin.
Principalele pieţe de export sunt Germania, Austria, Franţa şi Danemarca, dar şi SUA, unde sunt livrate cereale şi porumb.
Rezultatele finale la sesiunea de toamnă a bacalaureatului vor fi afişate astăzi.
Aproape 19.000 de lucrări au fost contestate de elevi.
Cele mai multe contestaţii au fost la Limba şi literatura română, apoi la proba la alegere a profilului şi specializării.
Până acum, rata promovabilităţii la această sesiune este de aproape 20%.