Ştiri 15 octombrie 2013
Declaraţia a fost făcută de arhiepiscopul Mar Siluan al-Nemeh din Patriarhia Ortodoxă Siriacă a Antiohiei, aflat într-o vizită la Moscova.
Potrivit acestuia, sute de creştini ortodocşi au fost ucişi în Siria, iar numărul refugiaţilor creştini creşte de la o zi la alta. Totodată, mai mulţi creştini, între care doi ierarhi, au fost răpiţi.
Membrii Parlamentului European au condamnat violențele împotriva creștinilor.
Aceştia au aprobat o rezoluție prin care condamnă persecuțiile împotriva creștinilor din Siria, Pakistan și Iran.
Ei au îndemnat autoritățile să revizuiască legile în ceea ce priveşte blasfemia şi au declarat că acestea pot fi folosite abuziv împotriva persoanelor de orice credință.
ANM a emis o informare meteorologică de ploi şi intensificări ale vântului valabilă pentru toată ţara.
Aceasta intră în vigoare mâine de la ora 14 până joi la ora 12 .
Astfel, în intervalul menţionat va ploua în cea mai mare parte a ţării, iar în Crişana, Banat, Oltenia, Muntenia, vestul şi sudul Transilvaniei cantităţile de apă vor depăşi 20 l/mp şi izolat 40 l/mp.
În acelaşi interval, vântul se va intensifica treptat îndeosebi în vestul, sudul teritoriului şi în zona montană şi va atinge la rafală 45…50 km/h, iar pe arii restrânse 60…70 km/h.
Constănțenii au cel mai scump RCA.
Un şofer din Constanța plăteşte între 560 și 1000 de lei, în timp ce un șofer din Timișoara scoate din buzunar între 560 și 700 lei pentru RCA.
Explicația acestor diferențe de cotație ține de frecvența daunelor, substanțial mai mare în cazul tinerilor și în orașele mari din estul țării.
Bisfenolul A şi ftalaţii pot creşte riscul de avort cu 80%.
Un nou studiu arată că femeile care au un nivel ridicat de bisfenol A în sange prezintă cu 80% mai multe riscuri de a suferi un avort spontan.
Bisfenolul este o substanţă care se găseşte în recipientele de plastic, bonuri de casă şi ochelari de soare, iar ftalaţii sunt prezenţi în lacul de unghii, produse de machiaj, deodorante şi şampon.
Cercetătorii au spus că femeile însărcinate ar trebui să evite produsele alimentare la conservă sau încălzirea alimentelor în recipiente de plastic.
Peste 40% din șoselele publice ale României sunt neasfaltate.
Astfel, 84.000 de kilometri de drumuri publice sunt pietruite sau de pământ, în timp ce jumătate din șoselele care au fost modernizate de-a lungul timpului au deja durata de serviciu depășită.
Potrivit statisticilor, pe aceste drumuri, circulația este îngreunată din cauza asfaltului deteriorat, a gropilor și denivelărilor.
O jumătate dintre constănţeni vor rămâne fără apă rece.
Astfel, joi, între orele 8.30 şi 20.30 nu vor beneficia de apă potabilă, consumatorii de pe străzile Călăraşi, Ion Lahovari, Castanilor, I.G. Duca, Avram Iancu, Ferdinand, Mihai Viteazu, Traian, Piaţa Ovidiu, Peninsulă, Mircea cel Bătrân, bulevardul Mamaia, străzile Maramureş, Bucovinei, Munteniei şi zona blocurilor de pe Aleea Lupeni.
Uniforma ar putea deveni obligatorie în învăţământul preuniversitar.
Măsura ar putea fi aplicată pentru copiii de la grădiniţă până la terminarea liceului.
Parlamentarii cred că ţinutele moderne şi scumpe îi fac pe elevi să uite că există respect între ei şi dascăli.
Dacă legea va fi adoptată, culoarea şi modelul uniformei vor fi alese de conducerea şcolii, împreună cu părinţii şi copiii. Proiectul de lege a fost depus la Senat dar forul decizional este Camera Deputaţilor.
Câinii fără stăpân vor fi eutanasiaţi doar de către medicii veterinari.
Astfel, primarul va desemna un împuternicit special care va decide când este eutanasiat fiecare câine prins de hingheri, după expirarea celor 14 zile de stat în adăpost fără a fi revendicat sau adoptat.
Eutanasierea câinilor fără stăpân care rămân neadoptaţi va fi efectuată doar de către medici veterinari, în săli de chirurgie.
Guvernul nu va mai aloca bani pentru analiza apei din fântâni.
Până în prezent, apa din fântâni era analizată de către medicii de familie.
Astfel cei care nu au canalizare şi sapă fântâni trebuie să plătească pentru astfel de analize, care indică nivelul nitraţilor şi al nitriţilor.
Apa care conţine o cantitate prea mare de nitriți și nitrați, afectează în special pe nou-născuţi dar poate duce şi la avorturi spontane sau infertilitate.
Tot mai multe mame refuză vaccinarea copiilor la naştere.
Mulţi părinţi consideră că vaccinul le face rău celor mici şi nu-i apără de boli.
Medicii pediatrii afirmă ca acesta este un fenomen care ia amploare şi trebuie tras un semnal de alarmă părinţilor.
Specialiştii au adăugat că multe boli au fost eradicate tocmai în urma unor procese de vaccinare de ani de zile.
Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, într-un singur an, 1,5 milioane de copii au murit din cauza unor boli care ar fi putut fi prevenite prin vaccinare.
Franţa a interzis exploatarea gazelor de şist.
Consiliul Constituţional francez a validat legea care interzice fracturarea hidraulică.
Aceasta este o procedură care constă din forarea pentru a atinge stratul de şist, apoi injectarea la presiune înaltă a 7-15 milioane de litri de apă amestecată cu nisip şi produse chimice.
Metoda este criticată din cauza impactului pe care îl are asupra mediului.
Google va folosi numele şi fotografiile utilizatorilor în scopuri comerciale.
Compania va folosi numele şi fotografiile internauţilor şi comentariile făcute de aceştia la anumite produse în scopuri publicitare şi comerciale.
Google va schimba termenii şi condiţiile de utilizare din data de 11 noiembrie, însă modificările îi vor afecta pe utilizatorii reţelei de socializare Google+.